BVB şi RASDAQ Bursa a scăzut cu 0,6%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 noiembrie 2011

Bursa a scăzut cu 0,6%

Bursa de la Bucureşti a scăzut, ieri, cu 0,59%, într-o piaţă influenţată de evoluţia negativă a burselor externe şi unde acţiunile Oltchim (OLT) au variat în prima parte a zilei între un plus de aproape 15% şi un recul de 11%.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au deschis ziua la preţuri uşor peste ultimele cotaţii de vineri, astfel că în primele minute piaţa a avansat cu pes-te 1%. După prima oră, piaţa a început să revină lent spre nivelul de la finalul sesiunii precedente, ca urmare a trecerii burselor vest-europene pe scădere.

"Investorii, aceia pe care îi mai avem, sunt cu un ochi pe extern şi cu unul la BVB. Este normal să se întâmple aşa, pentru că suntem o piaţă mică şi care reacţionează rapid la eventuale turbulenţe de afară. Totuşi, acţiunile SIF-urilor sunt o excepţie, pentru că suntem tot mai aproape de această < Fata Morgana > a majorării pragului de deţinere de la 1% la 5%. Acest lucru a condus la creşterea volumelor şi a cotaţiilor", a declarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci, citat de Mediafax.

El crede că rezultatele financiare anunţate de companii contează în prezent doar pentru investitorii pe termen mediu-lung, nu şi pentru speculatori, întrucât cei din urmă tranzacţionează în funcţie de mişcările pieţelor externe.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,57%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,84% sub închiderea de vineri.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în creştere cu 0,39%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, era cu numai 0,29% sub nivelul de vineri.

În primele minute acţiunile Oltchim (OLT) au urcat cu aproape 15%, însă după prima oră cotaţia a început să scadă, iar după ora 11:30 a trecut chiar pe roşu şi a consemnat un recul de până la 11%. Cotaţia a revenit apoi spre nivelul de vineri, iar după ora 15:50 a trecut pe creştere. Astfel, la finalul şedinţei, titlurile erau cotate la 1,58 lei, preţ în creştere cu 4,29%, iar operaţiunile cumulau 1,6 milioane lei.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 29,4 milioane lei (6,7 milioane euro), sumă cu 48% peste rulajul şedinţei precedente, de 19,8 milioane lei (4,5 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide, cu transferuri de 10,9 milioane lei, şi au asigurat 37% din rulajul pieţei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste titluri a fost realizată la 0,4485 lei, preţ în creştere cu 0,31%.

În a doua parte a şedinţei au fost realizate două deal-uri cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5) şi OMV Petrom (SNP), la preţuri cu 14,29% şi, respectiv, cu 13,85% peste cotaţiile din sesiunea precedentă. Tranzacţia cu titluri SIF Oltenia a fost realizată pentru 840.000 de lei, iar deal-ul cu acţiuni OMV Petrom a fost efectuat pentru suma de 740.000 de lei.

Pe piaţa principală, acţiunile SIF Oltenia au avansat cu 0,38%, la 1,054 lei, în timp ce titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,54%, la 0,32 lei. Acţiunile SIF Oltenia au consemnat al treilea rulaj din piaţă, de 2,7 milioane lei, iar operaţiunile cu titluri OMV Petrom au cumulat doar 203.000 de lei.

Titlurile "Compania de Navigaţie Fluvială Română Navrom" Galaţi (simbol COVG) s-au depreciat, ieri, cu 6,66%, la 2,8000 lei/titlu. Cele 95.091 de acţiuni schimbate ieri reprezintă 0,79% din capitalul social al "Companiei de Navigaţie Fluvială Română Navrom" Galaţi. Preţurile acţiunilor COVG au variat între 2,8000 şi 3,6000 lei/titlu. Valoarea totală a transferurilor a fost de 332.688 lei.

Societatea are un capital social de 29.955.555 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 2,5 lei/titlu.

"Dunapref" Giurgiu (simbol DGNA) a înregistrat, ieri, transferuri de 149.319 lei, fiind schimbate 10.400 de acţiuni. Cotaţia de referinţă a titlurilor DGNA a crescut cu 186,62%, la 14,3600 lei/titlu. Preţul minim al acţiunilor DGNA a fost de 9,9900 lei/titlu, iar cel maxim de 14,4000 lei/titlu.

"Dunapref" Giurgiu are un capital social de 877.735 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei/titlu.

Titlurile "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) s-au depreciat cu 6,57%, la 0,2017 lei/titlu. Transferurile au ajuns la nivelul de 104.257 lei, fiind schimbate 508.100 de acţiuni. Titlurile PRSN s-au tranzacţionat, ieri, la preţuri cuprinse între 0,2000 şi 0,2175 lei/titlu.

La finele trimestrului al treilea, compania a înregistrat un profit brut de peste 36,74 milioane de lei, cu circa 28 de milioane de lei mai mare faţă de perioada anterioară de raportare, datorită volumului mai mare de activitate, precum şi extinderii activităţii în afara ţării.

Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 1.109.723 lei.

Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a urcat cu 0,23%, la 1.577 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, s-a apreciat cu 1,61%, la 1.107 puncte.

Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a crescut cu 0,79%, la 2.375 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb