BVB şi RASDAQ Bursa a scăzut uşor, într-o piaţă cu rulaje foarte reduse

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 februarie 2013

Bursa a scăzut uşor, într-o piaţă cu rulaje foarte reduse

Bursa a scăzut vineri cu 0,51%, într-o piaţă unde rulaje de peste 100.000 de lei au înregistrat doar acţiunile emise de 13 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale, iar brokerii spun că evoluţia este tipică unei perioade de consolidare.

În urma scăderii de vineri, indicele general al Bursei este cu doar 0,6% peste nivelul de la finalul săptămânii precedente. Indicele general al bursei, BET-C, se plasează astfel cu 8,83% peste nivelul de la finele anului trecut.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu aproape 0,46%, iar indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,52%. Astfel, raportat la nivelul de la sfârşitul anului trecut, BET este pe plus cu 8%, iar BET-FI cu 5,8%.

La fel ca în precedentele două săptămâni, evoluţia pieţei a venit în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni, atenţia investitorilor fiind axată doar pe câteva ti-tluri.

"Piaţa a intrat într-o fază de consolidare, după uşoara retragere de la nivelurile ridicate înregistrate acum trei săptămâni. Prezentarea rezultatelor preliminare pentru anul trecut va duce la confruntarea datelor finale cu aşteptările investitorilor pentru fiecare companie în parte, generând ajustările de preţ aferente. Deşi, în mare măsură calculele sunt deja făcute în ceea ce privesc randamentele dividendului pentru companiile cu un istoric şi o predictibilitate a politicii de dividend, odată cu anunţurile propunerilor de dividend pentru anul trecut, cred că vom asis-ta la un reviriment la nivelul volumelor tranzacţionate", a declarat Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România, citat de Mediafax.

La închiderea şedinţei de vineri, indicele BET era în scădere cu 0,43%, iar indicele BET-XT s-a plasat cu 0,3% sub nivelul şedinţei anterioare. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,21%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al ti-tlurilor Fondul Proprietatea, a încheiat în scădere cu 0,21%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,97% sub nivelul de joi.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 13 milioane lei (2,9 milioane euro), valoare cu o treime sub rulajul şedinţei precedente, de 20,4 milioane lei (4,6 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile BRD (3,3 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,4 milioane lei) şi OMV Petrom (1,7 milioane lei) şi SIF Banat-Crişana (cu puţin peste 1 milion de lei).

Titlurile BRD au avansat cu 0,22%, la 9,15 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,93%, la 0,5875 lei.

Exceptând cele trei acţiuni, rulaje de peste 100.000 de lei au mai înregistrat doar titlurile emise de 10 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 214.000 de lei, valoare cu 18% sub rulajul de joi, de 262.000 de lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb