Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1% şi a încheiat ziua la cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni, într-o piaţă unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV) şi OMV Petrom (SNP) au asigurat 70% din lichiditatea de peste 15 milioane lei.
Piaţa a fost pe verde încă din primele minute şi spre deosebire de şedinţele precedente investitorii au început să fie mai activi la tranzacţionare. Interesul a fost mai ridicat doar pe câteva titluri, astfel că la închiderea pieţei principale rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau doar acţiuni emise de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula, a declarat: "În piaţă există ordine de cumpărare doar pentru anumite acţiuni, în special bluechip-uri (cele mai lichide acţiuni - n.r.). Având în vedere că pieţele internaţionale se menţin destul de bine în jurul valorilor maxime atinse, cred că în continuare există apetit pentru investiţii şi acest lucru se observă şi pe piaţa locală. Companiile cu capitalizare redusă sunt în general preferate de către speculatori, însă evoluţia laterală din ultima perioadă nu îi favorizează pe aceştia şi, astfel, vedem interes doar pe companiile foarte mari".
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 1,01%, iar indicele BET-XT a urcat cu 0,73%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).
În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a plasat cu 0,72% peste nivelul de marţi.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,12%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 1,62%.
Evoluţia indicelui BET-NG a fost susţinută în principal de creşterea acţiunilor Transelectrica (1,72%) şi OMV Petrom (3,02%). Cele două acţiuni reprezintă cumulat aproape 50% din indicele BET-NG.
Creşterea accelerată a acţiunilor OMV Petrom a venit cu doar o zi înainte de anunţarea rezultatelor financiare înregistrate anul trecut. Analiştii se aşteaptă ca cea mai mare companie din România să anunţe un profit record, între 4,06 miliarde lei şi 4,55 miliarde lei.
"Estimările privind rezultatele financiare pentru 2012 sunt foarte optimiste. Judecând după volumul de acţiuni tranzacţionate, nu cred că este o evoluţie speculativă, ci mai degrabă că unii investitori reacţionează câteodată în ceasul al doisprezecelea", a mai spus brokerul.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 15,1 milioane lei (3,4 milioane euro), valoare cu 37% peste rulajul de marţi, de 11 milioane lei (2,5 milioane euro). Peste 70% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (7,2 milioane lei, din care un deal de 4 milioane lei), OMV Petrom (1,9 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,6 milioane lei).
Pe segmentul destinat obligaţiunilor au fost transferate trei pachete de titluri de stat în valoare de 7,9 milioane lei (1,8 milioane euro).
Tranzacţiile de pe piaţa Rasdaq au cumualt doar 495.000 de lei, valoare cu 6,6% sub rulajul de marţi, de 530.000 de lei.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, marile pieţe europene evoluau incert.
1. E normal !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 21.02.2013, 08:12)
E normal un profit peste asteptari in conditile in care pretul petrolului a crescut putin iar pretul la pompa la fel. Daca nu au fost provizioane neprevazute ar trebui sa fie nou record. Redeventele sunt la fel cele mai mici din Europa. Ce fraieri parlamentarii europeni, de ce nu stabilesc ei redeventele in Europa in functie de conditiile de extractie pentru a stabili un mediu concurential corect intocmai cu logica liberalizarii preturilor la gaze ?