Bursa de la Bucureşti a închis ziua de ieri în creştere uşoară, cu aproape toate acţiunile lichide pe plus, evoluţia fiind în linie cu optimismul ponderat de pe pieţele dezvoltate din Europa, unde investitorii aşteaptă ca Grecia să prezinte zonei euro o listă cu reforme.
Indicele BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide zece acţiuni, au crescut cu 0,4%, după ce în şedinţa precedentă au înregistrat un avans de 0,3%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a situat la 46,1 milioane de lei (10,37 milioane de euro).
Potrivit Mediafax, în rândul acţiunilor cu lichiditate ridicată, Transelectrica (TEL) a închis în scădere, cu 1,9% faţă de ultimele tranzacţii de vineri. Rulajul cu acţiunile operatorului reţelei naţionale de transport de electricitate s-a ridicat la 3,68 milioane de lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea au înregistrat cel mai ridicat rulaj, 17,56 milioane de lei, sumă în care sunt incluse şi două transferuri de tip deal de 9,17 milioane de lei, iar cotaţia a crescut cu 0,8%.
Printre titlurile vizate de investitori s-a aflat şi Romgaz (SNG), cu operaţiuni de 9,5 milioane de lei. Preţul de tranzacţionare a închis în urcare cu 0,3%, după ce la jumătatea zilei înregistrau un declin cu un procentaj similar.
Pe segmentul deal al bursei au mai avut loc alte două tranzacţii, cu titluri Antibiotice (ATB) de 2,7 milioane de lei şi cu acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1) de 651.500 de lei. În piaţa regular, Antibiotice a închis în scădere cu 0,33%, după operaţiuni de 177.800 de lei, iar SIF Banat-Crişana a avansat cu 1,2%, în urma unor schimburi de 2,6 milioane de lei.
BET FI, indicele compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a avansat cu 1,3%, iar BET NG, al sectorului energetic, a crescut cu 0,1%.
Acţiunile OMV Petrom (SNP), compania cu a doua pondere în principalii indici ai pieţei, au recuperat spre finalul şedinţei şi au închis în creştere cu 0,2%, după ce s-au aflat în scădere uşoară cea mai mare parte a zilei, dar pe un rulaj redus.
Indicele BET XT a crescut cu 0,6%, iar BET BK cu 0,7%.
BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.