Titlurile Oltchim (OLT) au coborât cu 15% pentru a patra şedinţă consecutiv, într-o piaţă în scădere cu 0,79% şi al cărei rulaj a fost salvat de deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea, SIF Moldova, Transelectrica, Vrancart, Ropharma şi Condmag.
Titlurile combinatului chimic au deschis ziua în stagnare, după ce în precedentele trei şedinţe au căzut concomitent cu câte 15%, limita maximă de variaţie pentru majoritatea acţiunilor de la BVB. Corecţia este reacţie la anunţul că Oltchim va solicita insolvenţa.
După primele minute de tranzacţionare de marţi, preţul a reintrat pe linia puternic descendentă, iar în partea a doua a zilei corecţia a ajuns din nou la 15%.
La închiderea pieţei principale, titlurile Oltchim erau cotate la 0,2995 lei, astfel că scăderea din ultimele patru şedinţe a ajuns la aproape 48%. Aceste acţiuni au consemnat marţi un rulaj de 432.000 de lei.
"Compania are mult de suferit în cazul insolvenţei, ca atare preţul acţiunii a căzut destul de rău. Dar, atât timp cât nu este nimic sigur (în privinţa intrării în insolvenţă - n.r.), unii investitori îşi asumă riscul şi cumpără, însă nu mult, sperând într-o revenire suficientă şi scurtă, timp în care să marcheze un eventual profit", a declarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci, citat de Mediafax.
Tribunalul Vâlcea va decide miercuri dacă va accepta cererea Oltchim pentru intrarea în insolvenţă.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,76%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,53% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,41%, în timp ce indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 0,2%.
Totodată, indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,44% sub închiderea de luni.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 34 milioane lei (7,7 milioane euro), valoare de şase ori peste ziua de luni, când bursa a consemnat cel mai redus din ultimele trei luni, de aproape patru luni, de doar 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro).
Totuşi, peste jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea (11,2 milioane lei), SIF Moldova (2,2 milioane lei), Transelectrica (1,9 milioane lei), Vrancart (1,4 milioane lei), Ropharma (1,2 milioane lei) şi Condmag (1 milion de lei). Majoritatea deal-urilor au fost realizate în jurul orei 16:00, iar în prima parte a zilei au fost efectuate doar câteva tranzacţii negociate cu titluri Fondul Proprietatea şi Transelectrica.
La finalul şedinţei, rulaje de peste 500.000 de lei înregistrau numai acţiunile emise de 6 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
"Volumele destul de mici din ultimele două zile sunt cauzate de lipsa de interes din partea investitorilor, cel puţin până în acest moment. Sunt aşteptate rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru şi cele preliminate pentru întregul anul. În plus, ştirile din aceste zile nu îi fac pe investitori să exalteze ci, din contră, să fie îngrijoraţi cu privire la mersul economiei în următoarele luni. Cred că o revenire a volumelor va fi în momentul în care în piaţă se vor simţi efectele unor zvonuri sau ştiri legate de bursă, în general, şi de emitenţi, în particular", a mai spus brokerul.
Acţiunile Fondului Proprietatea şi Condmag au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 7,3 milioane lei şi, respectiv, de 1,4 milioane lei. Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,33%, la 0,5995 lei, iar acţiunile Condmag au urcat cu 4,44%, la 0,1035 lei.
În ultimele şedinţe, fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a reintrat la cumpărare, majorându-şi participaţia la peste 16%.
Pe piaţa Rasdaq, rulajele au revenit la niveluri scăzute, investitorii tranzacţionând acţiuni de doar 124.000 de lei. Rulajul este cu mult sub nivelul de luni, când două deal-uri cu acţiuni Comcereal Tulcea, de 4,7 milioane lei, au ridicat lichiditatea la 5 milioane lei.
Prin deal-urile de luni, SIF Moldova a ieşit din acţionariatul Comcereal Tulcea, vânzând pachetul de peste 27% din acţiuni pe care îl deţinea. Cumpărătorul acţiunilor încă nu a anunţat tranzacţia.