BVB şi RASDAQ Rulaj de doar 15,6 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 octombrie 2012

Rulaj de doar 15,6 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,66%, într-o piaţă în care atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni, iar lichiditatea a fost de doar 15,6 milioane lei.

În această săptămână, piaţa a continuat să fluctueze uşor şi indicele general BET-C a avansat cu 1,48%, astfel că raportat la nivelul de la finalul anului trecut este cu 1,27% mai sus.

Totodată, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a crescut cu 1,73% în această săptămână, iar indicele BET, al primelor zece titluri în funcţie de lichiditate, a avansat cu 2,14%. Comparativ cu nivelul din 2011, indicele BET-XT este în urcare cu 12%, iar indicele BET cu 11,28%.

În şedinţa de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,93%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat cu 1,05% peste nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii aus-triece Erste (EBS), a avansat cu 0,69%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,61%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,74%.

Acţiunile Olt-chim (OLT) au continuat să înregistreze o volatilitate ridicată, preţul urcând cu 11,3%, la 0,64 lei. Aceste titluri au căzut miercuri cu 15%, revenind la tranzacţionare după eşecul privatizării companiei. Ulterior, în şedinţa de joi au mai scăzut în primele minute cu 13% pentru ca până la finalul zilei să treacă pe verde şi să închidă în creştere cu aproape 4%.

Cu acţiunile Oltchim au fost realizate 158 de tranzacţii în valoare cumulată de 160.000 de lei.

"Este doar capital speculativ pe acest emitent, iar acţiunea poate avea orice evoluţie în funcţie de sentiment", a afirmat un broker, citat de Mediafax.

Titlurile Erste şi Fondul Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 7,1 milioane lei şi, res-pectiv, 3 milioane lei. Cotaţia acţiunilor Erste a crescut cu 2,84%, la 83,3 lei, urmând evoluţia de la Viena, iar preţul titlurilor Fondului Proprietatea a avansat cu 0,19%, la 0,5265 lei.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 15,6 milioane lei (3,4 milioane euro), valoare cu 31% peste rulajul de joi, de 11,9 milioane lei (2,6 milioane euro).

"Probabil că situaţia aceasta va mai dura până se va întâmpla ceva pe plan extern. Piaţa locală nu pare atractivă, iar principală cauze este sentimentul de nesiguranţă inspirat de mediul politic. Pentru moment, nimeni nu poate estima nimic legat de companiile româneşti pentru că până după alegeri nu vedem să apară o anumită strategie economică concretă", a mai spus brokerul.

Schimburi semnificative pe Rasdaq

Pe piaţa Rasdaq investitorii au realizat tranzacţii de 9 milioane lei (2 milioane euro), valoare cu mult peste rulajul de joi, de 115.000 de lei. Lichiditatea a fost dominată de patru tranzacţii prin care au fost transferate 6,7% din acţiunile operatorului portuar Chimpex Constanţa (CHEM), în valoare cumulată de 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).

Titlurile au fost transferate la 11,2 lei, preţ cu 20% sub cotaţia de marţi, când a fost realizat cel mai recent transfer.

Cel mai probabil acţiunile au fost cumpărate de acţionarul majoritar, traderul elveţian de îngrăşăminte şi chimicale Ameropa Holding. Dacă Ameropa a cumpărat acţiunile, atunci participaţia sa a crescut la 98,24% şi a depăşit, astfel, nivelul de 95% de la care poate delista compania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb