BVB Tranzacţii de 112 milioane lei, peste cele din sesiunea anterioară

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 iunie

Tranzacţii de 112 milioane lei, peste cele din sesiunea anterioară

Închideri mixte pentru indici

Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 112,5 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară de vinerea trecută, de 109 milioane lei, circa trei sferturi din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

Indicii au avut închideri mixte, într-o zi cu scăderi în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni ale bursei noastre, a avut un avans de 0,2%, la 18.271 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,14%, până la 3.395 de puncte.

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile OMV Perom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 26,5 milioane lei, titlurile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în scădere cu 0,13%, la preţul de 0,772 lei.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au avut o apreciere de 0,47%, la 32,3 lei, pe fondul unor schimburi de paisprezece milioane lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au încheiat ziua la preţul unitar de 123,9 lei, în creştere cu 1,47%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,2 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului valorii schimburilor s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 3,6 milioane lei, acţiunile FP încheind ziua la preţul de 0,409 lei, în scădere cu 1,02%.

În piaţa "deals" au fost realizate, în total, trei schimburi. Cel mai important dintre acestea, în valoare de aproape 10,2 milioane lei, a fost încheiat cu acţiuni Hidroelectrica, la preţul unitar de 123,5 lei, cu 1,15% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,25%, până la 58.771 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,14%, până la 1.294 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 0,57%, până la 1.069 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Mecanică Fină" (MECE): +6,35%

2. "Turism Felix" (TUFE): +4,76%

3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +3,14%

4. "Vrancart" (VNC): +2,76%

5. "BRD-Groupe Societe Generale" (BRD): +2,46%

Topul celor mai mari scăderi

1. "SIF Hoteluri" (CAOR): -10,91%

2. "Rompetrol Well Services" (PTR): -4,57%

3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -4,00%

4. "Romcab" (MCAB): -2,79%

5. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): -2,70%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb