CA SĂ FACĂ ECONOMII, Angajaţii Deutsche Bank, rugaţi să călătorească mai puţin

Ziarul BURSA #Internaţional / 21 august 2018

Directorul financiar al Deutsche Bank AG vrea ca angajaţii celei mai mari bănci comerciale germane să se gândească de două ori înainte să-şi rezerve un bilet de avion, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Într-un mesaj intern trimis vineri angajaţilor Deutsche Bank, James von Moltke le-a cerut acestora "să profite de orice oportunitate pentru a limita călătoriile care nu sunt esenţiale până la finele anului". Acesta a subliniat: "Cu ajutorul vostru ne vom atinge obiectivele de reducere a costurilor".

Această restricţionare a călătoriilor este ultimul exemplu al măsurilor de reducere a costurilor demarate de noul director general Christian Sewing, care a luat în vizor beneficiile de genul bilete de tren la clasa I şi chiar şi coşuri zilnice cu fructe proaspete.

În luna aprilie a acestui an, când a fost numit în fruntea celei mai mari bănci germane, Sewing a promis că în 2018 va menţine cheltuielile sub 23 de miliarde de euro, în principal prin eliminarea a cel puţin 4.000 de locuri de muncă. Introducerea unei atitudini mai restrictive faţă de călătorii este un alt element esenţial în eforturile oficialilor Deutsche Bank de reducere a cheltuielilor.

Potrivit unei surse din interiorul băncii, luna trecută directorul financiar i-a invitat pe toţi angajaţii Deutsche Bank să îşi prezinte propriile lor propuneri de reducere a costurilor. Sursa adaugă că peste 500 de propuneri au fost primite în primele 24 de ore.

"Suntem recunoscători pentru numeroasele idei venite de la angajaţi. Printre acestea, cheltuielile de călătorie sunt cele mai frecvente subiecte", se arată în mesajul trimis de James von Moltke.

După trei ani consecutivi cu pierderi, Deutsche Bank vrea să revină pe profit în 2018. La începutul lunii aprilie, Deutsche Bank a schimbat directorul general şi speră că sub conducerea lui Christian Sewing vrea să se reorienteze pe activităţile mai tradiţionale precum finanţarea companiilor şi pe Germania şi Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb