CĂLIN BICHIR, ADMINISTRATOR ŞI DIRECTOR GENERAL ACVATOT: "Ne-am consolidat poziţia în piaţa construcţiilor edilitare"

Companii / 22 noiembrie 2022

Călin Bichir, administrator şi director general ACVATOT

Călin Bichir, administrator şi director general ACVATOT

Pandemia, criza energetică, distorsiunile din lanţurile de aprovizionare, fenomene accentuate de războiul din Ucraina şi-au pus impactul şi asupra sectorului construcţiilor din ţara noastră, sector de activitate care s-a trezit peste noapte cu preţuri majorate la energie, la materiale, materii prime şi chiar în privinţa manoperei. Cu toate acestea, companiile din domeniu au reuşit să gestioneze situaţia şi au trecut cu bine peste anul 2022, dar aşteaptă cu îngrijorare provocările anului viitor, mai ales că întreruperile din lanţurile de aprovizionare şi inflaţia reprezintă două probleme care nu au fost încă soluţionate.

Despre toate aceste aspecte, despre modul în care arată în acest moment piaţa construcţiilor din ţara noastră şi despre aşteptările pentru anul 2023, aflaţi mai multe din interviul realizat cu Călin Bichir, administrator şi director general ACVATOT, companie cu o vechime de peste 30 de ani în acest domeniu şi care gestionează proiecte importante de infrastructură.

Reporter: În actualul context economic, social, şi geopolitic, în ce punct se află industria construcţiilor inginereşti?

Călin Bichir: Industria construcţiilor inginereşti a cunoscut o dezvoltare stabilă anul acesta. Statisticile publice indică, de exemplu, că lucrările de infrastructură publică au crescut puternic mai ales din vară, cu o majorare de peste 20 de procente, ca volum, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai dinamice segmente fiind cele de infrastructură naţională, regională, dar şi de reţele apă şi canalizare. Evoluţia companiei noastre a fost constantă, ACVATOT dezvoltându-se şi consolidându-şi poziţia în piaţa construcţiilor edilitare. Am continuat lucrările începute în 2021 şi am încheiat noi contracte de lucrări. Concret, numărul proiectelor în care suntem angrenaţi nu s-a redus faţă de anul trecut, ci dimpotrivă, putem spune că anul acesta am încheiat mai multe contracte care ne vor asigura continuitatea în activitate şi anii următori.

Reporter: Cum a evoluat aceasta în timpul pandemiei şi post criza sanitară?

Călin Bichir: Piaţa construcţiilor a întâmpinat şi anul acesta multiple provocări, atât economice cât şi geopolitice, după ce, în 2021 şi 2020, a fost profund marcată de criza sanitară, multe companii din domeniu fiind nevoite să închidă activitatea. În tot acest timp, noi am alocat resurse financiare, dar şi umane consistente, pentru a face faţă noului context economic, ne-am organizat de aşa manieră încât să respectăm cu stricteţe toate reglementările în vigoare, sanitare sau economice, fără a întâmpina probleme şi fără a face rabat de la calitatea lucrărilor executate. Sănătatea financiară a companiei ne-a permis să nu apelăm la şomaj tehnic sau reduceri de personal, ci dimpotrivă, am angajat personal suplimentar, compania noastră numărând acum peste 500 de oameni. În aceste condiţii, nu doar că nu am îngreunat bugetul de stat în toţi aceşti ani dificili, ci dimpotrivă, ne-am achitat taxele ca în orice alt an.

În plus, ne-am adaptat necesităţilor momentului şi, ca urmare, am finalizat implementarea unui proiect de digitalizare a companiilor din grup.

Reporter: Ce strategie abordează jucătorii din domeniu în general şi compania dumneavoastră în special pentru a face faţă provocărilor economice, cum ar fi inflaţia (cu precădere preţurile ridicate ale materiilor prime) şi criza energiei şi a carburanţilor?

Călin Bichir: Este rolul nostru să gestionăm responsabil impactul scumpirilor pe bandă rulantă din ultima vreme, astfel încât contractele pe care le avem în desfăşurare să nu fie afectate şi părerea mea este că până acum am făcut o treabă destul de bună. Cu toate că, într-adevăr, am înregistrat întârzieri din cauza întreruperilor în lanţurile de aprovizionare, ne-am administrat de aşa manieră lucrările, încât calitatea şi standardele cu care ne-am obişnuit partenerii să nu aibă niciun moment de suferit. Ca dovadă a profesionalismului echipelor noastre, în prezent avem numeroase proiecte în implementare. Astfel, cele mai importante lucrări pe care le executăm vizează reabilitarea şi modernizarea drumurilor în Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, devierea reţelelor apă/canal din cadrul Staţiei de pompare din zona Preciziei sau reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Petrachioaia, Cernica şi Glina, dar şi proiecte privind reţeaua de distribuţie gaze naturale în comuna Tuzla şi în oraşul Eforie, judeţul Constanţa. De asemenea, continuăm lucrările începute anul trecut pentru extinderea la 4 benzi a drumului de circulaţie Poarta 10bis - Poarta 10 în beneficiul Companiei Naţionale a Porturilor Maritime Constanţa, reabilitarea şi extinderea reţelelor în Pantelimon şi Brăneşti, extinderea reţelelor de apă şi canalizare în comunele Breasta şi Bucovăţ, execuţia canalizării pluviale în Cartierul Independenţei din oraşul Bragadiru, reabilitarea drumului judeţean 401A, dar şi realizarea colectorului din comuna Cornetu.

"Preconizăm o cifră de afaceri de aproximativ 250 milioane lei pentru anul 2022"

Reporter: Compania pe care o conduceţi este afectată de restrângerea comerţului exterior cu Rusia şi Ucraina?

Călin Bichir: De la începutul anului 2022, ne confruntăm cu complicaţiile generate de războiul din Ucraina, respectiv criza gazelor naturale, a combustibililor, a conductelor din oţel şi a energiei şi este adevărat că resimţim şi noi în mod pregnant aceste crize. De multe ori, am fost puşi în situaţia de a căuta pe alte pieţe şi la alţi furnizori produsele care erau importate din Ucraina, ceea ce ne-a întârziat pe moment execuţia unor lucrări, însă până acum am reuşit să finalizăm toate proiectele cu succes.

Reporter: Cum a evoluat cererea în ultima perioadă?

Călin Bichir: Mai bine decât în 2021. În primele 10 luni ale acestui an, ACVATOT a finalizat multiple proiecte, care au vizat, printre altele, reţelele edilitare din incinta ansamblului rezidenţial Luxuria, proiectare şi execuţie lucrări de amenajare bretea de legătură la pasajul pe DN 6, lucrări de intervenţii de primă urgenţă DN 800 mm la reţeaua termică din curtea Palatului Cotroceni, lucrări de excavaţii pentru Colectorul A3, lucrări de semnalizare rutieră verticală şi orizontală în sectorul 1 sau reabilitare aducţiune Constanţa.

Reporter: Ce cifră de afaceri aţi realizat în prima parte a anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2021?

Călin Bichir: La finalul anului 2021 am înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 8,5%, iar anul acesta, cu 10% mai mare decât anul trecut. Ca să detaliem pe cifre, la finalul anului trecut, am înregistrat o cifră de afaceri de 221,6 milioane lei şi preconizăm o cifră de afaceri de aproximativ 250 milioane lei pentru anul 2022.

"Decontarea situaţiilor de lucrări executate se realizează cu greutate"

Reporter: Ce investiţii urmează să faceţi şi ce buget aţi alocat în acest sens?

Călin Bichir: În acest moment, implementăm contracte în valoare totală de peste 500 milioane de lei. Avem în derulare o serie de acorduri cadru pe o perioadă de 4 ani, care vizează modernizarea şi repararea infrastructurii urbane din Sectorul 1, proiectare şi execuţie lucrări de reparaţii şi modernizări străzi, alei şi parcări în Sectorul 2, întreţinerea şi mentenanţa străzilor, aleilor, parcărilor din Sectorul 4, proiectarea şi execuţia reţelei de apă, a canalizării menajere şi pluviale şi serviciile de asistenţă din Sectorul 6, dar şi reabilitarea/ sistematizarea/optimizarea sistemului de distribuţie şi înfiinţarea de distribuţii noi pentru 6 loturi de gaze naturale, precum şi lucrări de terasamente generate de intervenţiile de urgenţă pentru remedierea defectelor şi anomaliilor la elemente sistemelor de distribuţie a gazelor în cazul altor 7 loturi. Suntem optimişti în ceea ce priveşte Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", mai exact urmărim lansarea licitaţiilor publice pentru execuţia proiectelor finanţate prin aceste programe, la care ne dorim să participăm.

Reporter: Ce perspective are piaţa de profil?

Călin Bichir: Contextele geopolitic şi economic extrem de complicate fac aproape imposibilă conturarea cu arcurateţe a unei perspective şi estimări financiare a pieţei construcţiilor inginereşti, dar luând în calcul faptul că majoritatea planurilor de dezvoltare finanţate prin intermediul fondurilor europene se extind în următorii 4-5 ani, cred că ne putem aştepta la o dezvoltare solidă în continuare.

Reporter: Care consideraţi că sunt provocările anului 2023?

Călin Bichir: Provocarea majoră va rămâne şi anul viitor gestionarea cât mai eficientă a impactului creşterii accelerate a preţurilor materialelor, combustibililor şi manoperei. În plus, în continuare, decontarea situaţiilor de lucrări executate se realizează cu greutate din cauză că sunt confirmate de autorităţi cu întârziere, iar plata acestora se efectuează după 60 de zile şi mai mult. Cu alte cuvinte, între momentul finalizării unei cantităţi de lucrări şi momentul încasării trece mai bine de un trimestru.

Reporter: Vă mulţumim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb