Realitatea evoluează în favoarea lui Călin Georgescu, în ultimele zile el a lansat pe TikTok două discursuri acuzatoare la adresa puterii politice şi în amândouă are dreptate:
1. În prima exclamă: "De ce măriţi taxele, când aţi spus că nu o veţi face? Cu ce drept? Cu ce drept puneţi voi oamenii să deconteze analfabetismul vostru politic şi practic duşmănia faţă de propriul popor? Nu ştiţi să faceţi politică. Nu ştiţi să guvernaţi pentru români. Nu ştiţi să guvernaţi pentru România. Este clar că, pur şi simplu, nu vă iubiţi nici propriul popor, nici ţara".
2. În a doua îndeamnă: "Recomand tuturor românilor să depună plângere penală pentru fraudarea legilor din România. Astăzi, Alfred Simonis şi Marcel Ciolacu s-au autodenunţat pe TikTok. S-au autodenunţat spunând că PSD l-a votat prin electoratul de partid pe George Simion ca să-l trimită în turul al doilea, împotriva lui Ciolacu. Iar dacă ne aducem aminte, acum câteva săptămâni ANAF a constatat că PNL a investit bani în campanii de imagine menite, la rândul lor, să manipuleze intenţia de vot a electoratului.
Asta înseamnă că PSD şi PNL au folosit subvenţia de partid alocată din bugetul României, adică banii poporului, pentru a manipula alegerile. Cum? Promovând alţi candidaţi, nu pe cei ai propriilor partide, cu intenţia de a frauda decizia votanţilor".
Este probabil că Georgescu ar fi bun în opoziţie, având puterea pe care i-o conferă două milioane de cetăţeni care l-au votat.
Să ignori acuzaţiile sale înseamnă să ignori o cincime din electorat.
Mai mult de o cincime, aproape un sfert.
Ba chiar două treimi, după unele sondaje.
Adică, fiind majoritar, de fapt nu este în opoziţie.
Riscăm democraţia.
Călin Georgescu are dreptate, poporul "s-a trezit în conştiinţă", ceea ce merită toată atenţia, pentru că astfel de evenimente au loc rar în viaţa unei naţiuni, ultima dată s-a petrecut la Revoluţie.
Desigur, expresia "trezire în conştiinţă" este o tâmpenie terminologică ("trezirea" este o reactivare a conştiinţei - nu poti spune "reactivarea conştiinţei în conştiinţă" fără să fii caraghios).
Devine complicat, pentru că deşi se exprimă ca un caraghios, fenomenul la care Georgescu vrea să se refere este real: cel puţin două milioane dintre alegători s-au strâns în jurul lui, în mai puţin de o lună.
Poporul s-a "trezit".
Remarcabil: o mare parte din electorat vede în Georgescu un lider autentic.
Pentru prima oară în 35 de ani electoratul care l-a ales a făcut-o din convingere, el nu a fost votat doar drept "răul cel mai mic", ci drept conducătorul dorit.
• Imaginea publică a lui Georgescu
Călin Georgescu este doi.
Unul este imaginea lui publică, care a fost votată.
Altul este el însuşi, cel din realitate.
Imaginea publică a lui Georgescu a fost creată cu atenţie, adaptând tehnica de promovare - clipuri scurte, înregistrate, difuzate pe TikTok - la faptul că discursurile sale mai lungi de un minut devin bazaconii incoerente.
Urmărind zilnic TikTok în ultimele două săptămîni înainte de alegerile din 24 noiembrie, am constatat intensificarea frecvenţei clipurilor (circa trei clipuri cu Georgescu la unul cu alt subiect), introducerea Cristelei - soţia sa - drept agent electoral, cu o săptămână înainte de ziua alegerilor, ba chiar şi referinţe la copiii lor şi fotografii, în ultimele trei zile.
Că şi când cineva ar fi pus familia Georgescu sub microscop.
Am rămas convins că Georgescu dispune de o echipă de specialişti în domeniul promovării prin reţele de socializare, care a calculat dozajul propagandei şi ideile sale, astfel încât să intersecteze psihologia socială a electoratului.
Fără să dispună de o echipă de specialişti în marketing politic, succesul lui Georgescu ar fi explicabil doar prin carisma personală ivită într-o conjunctură politică favorabilă lui, ceea ce pare mai puţin plauzibil.
Prin urmare, ideea că Georgescu a folosit o echipă de specialişti în marketing politic se bazează pe observaţii indirecte şi deducţii logice, similar modului în care s-au făcut alte descoperiri bazate pe tipare (cum este cazul descoperirii lui Pluto).
Fertilizarea conştiinţei maselor de către propaganda lui Georgescu pare să fi fost constatată, probabil, pe 20 noiembrie, când Călin Georgescu a exclamat fericit, într-un clip pe TikTok: "Am reuşit! Poporul s-a trezit!" - o constatare pe care cred că el, luându-l în serios, nu ar fi putut-o face fără modelarea şi instrumentele de măsurare ale unei echipe specializate în marketing politic.
În opinia mea, campania a fost modelată după o cercetare care să pună în evidenţă ceea ce-şi doreşte electoratul românesc şi cum trebuie să arate profilul candidatului.
Acest profil reflectă dorinţa alegătorilor pentru un lider care să fie perceput ca un salvator al intereselor naţionale, neafiliat intereselor de partid, cu un discurs puternic centrat pe identitatea naţională, independenţă şi integritate.
Pentru ca această ascensiune fără precedent în preferinţele electoratului să-şi desăvârşească miraculosul, Georgescu şi-a prorocit victoria.
Să rezumăm: un semidoct, cotat de sondaje, cu o lună în urmă, la 2% în preferinţele electoratului, proroceşte că va câştiga alegerile şi le câştigă.
IPS Teodosie le spusese credincioşilor că Georgescu este trimisul lui Dumnezeu.
IPS Teodosie este cel despre care presa din anul 2014 a scris că s-a întîlnit cu Alexandr Dughin, ideologul eurasianismului adus de Călin Georgescu (amândouă aceste informaţii au fost tăgăduite).
• Georgescu, în realitate
Criticile detaliate ale programului şi declaraţiilor lui Călin Georgescu, prezentate de BURSA, începând din martie 2024, îi evidenţiază semidoctismul, promovarea ideilor pseudoştiinţifice, temele religioase controversate, minciuna / lipsa de onestitate, autocontrazicerea de la un moment la altul, promovarea doctrinei legionare şi a legionarilor.
Sunt carenţe semnificative în competenţa, integritatea şi consistenţa lui ca lider politic.
Aceste probleme ridică întrebări serioase cu privire la capacitatea lui să ocupe o poziţie publică importantă precum cea de preşedinte al României.
Dar, din nou, avem de a face cu o problemă complicată, pentru că nu numai că aceste carenţe nu sunt sesizabile de către oricine, ci doar de către un electorat instruit, dar ele mai trebuie să şi conteze suficient pentru el, ca să îl descalifice pe Georgescu.
Procentajul din electoratul lui Georgescu pentru care poate să conteze că este lunatic este scăzut, (maximum 8%, conform unor aproximaţii proprii).
Campania de conştientizare a publicului cu privire la tâmpeniile pe care Călin Georgescu le spune are o miză prea mică - 8% este un procentaj prea redus ca să acopere afluirea în bazinul de adepţi ai lui (încurajată de greşelile politice neîncetate, din această perioadă, ale partidelor puterii).
PSD, PNL şi USR par prinse într-o capcană care le răneşte şi orice fâlfâit din aripi le face să sângereze mai tare.
• Aspiraţiile poporului nostru
Cunoaşterea caracterului fracţionat al personalităţii lui Călin Georgescu nu poate stăvili entuziasmul popular pe care l-a stârnit.
Oare de ce?
Cum se explică faptul că adepţii lui Călin Georgescu nu sunt doar "pleava societăţii" (cum şi-a permis Mugur Ciuvică să jignească masele populare), cum se explică faptul că Georgescu este susţinut de numeroşi cetăţeni onorabili, ba chiar şi de intelectuali care au toate ţiglele pe casă?
O secţiune din electorat l-a identificat pe Călin Georgescu drept preşedintele care i-ar îndepărta cauzele nemulţumirilor, cel care i-ar îndeplini dorinţele sau mare parte din ele.
Cred că identificarea asta este rezultatul unei lucrări.
Dacă ar fi adevărat că Georgescu a folosit o echipă de profesionişti în marketing politic, atunci cercetarea întreprinsă de aceştia ar fi întocmit o listă de nemulţumiri populare: românii sunt nemulţumiţi de corupţia endemică şi incompetenţa clasei politice, care prioritizează interesele personale şi perpetuează inegalităţile sociale şi economice, într-un context marcat de infrastructură degradată, servicii publice nefuncţionale şi exodul populaţiei active; de asemenea, dependenţa economică şi politică de influenţe externe şi lipsa valorificării resurselor naturale sporesc sentimentul de frustrare populară faţă de lipsa unei direcţii naţionale clare şi benefice pentru cetăţeni.
În continuare, prezumtiva echipa de marketing politic ar fi întocmit lista dorinţelor populare, izvorâtă din nemulţumiri: românii îşi doresc un stat care să ofere siguranţă, stabilitate şi oportunităţi, punând accent pe suveranitatea naţională, o economie prosperă, servicii publice moderne, infrastructură adecvată, sprijin pentru diaspora şi un sistem corect şi funcţional care să întărească unitatea şi mândria naţională.
Aceste dorinţe reflectă aspiraţii pentru edificarea unei societăţi mai echitabile, eficiente şi ancorate în valorile şi tradiţiile naţionale.
Odată întocmită lista de nemulţumiri şi dorinţe, presupusei echipe de marketing politic i-a rămas să convină cu Georgescu scriptul mesajelor corespunzătoare şi să calculeze dozajul progresiv al clipurilor pe TikTok, astfel încât să genereze un efect de antrenare în chiar zilele premergătoare alegerilor.
Călin Georgescu, trimisul lui Dumnezeu, a trăznit un miracol bazat pe marketing politic bine calculat.
Iar calculul nu cred că a fost făcut de doamna Cristela Georgescu.
• Diferenţa dintre candidaţi, diferenţa dintre alegătorii lor
Nemulţumirile şi dorinţele enumerate nu sînt doar ale susţinătorilor lui Călin Georgescu, ci ale tuturor cetăţenilor noştri, indiferent de preferatul politic al fiecăruia.
Diferenţa dintre susţinătorii lui Călin Georgescu şi alte categorii de alegători constă în faptul că primii au căpătat credinţă că el va îndeplini aceste dorinţe.
Cred, oare, votanţii lui Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă, Elena Lăsconi, Crin Antonescu că oricare dintre aceştia ar îndeplini măcar una dintre cele şapte dorinţe naţionale?
Eu nu cred că ei cred.
Diferenţa cea mai importantă dintre candidaţi nu stă în calităţile lor diferite, ci în convingerea cetăţenilor care îl votează pe Georgescu şi lipsa de convingere a celor care îi votează pe ceilalţi.
Imaginea publică a lui Călin Georgescu îi învinge carenţele personale şi poate să atragă chiar şi intelectuali de bună factură.
Imaginea sa publică a fost construită doar până la un punct de prezumtiva echipă de marketing politic, până la punctul la care masele l-au văzut pe Georgescu drept "salvator".
La ora asta, imaginea publică a lui Călin Georgescu este un construct colectiv alimentat de masa de cetăţeni - este o fiinţă virtuală însufleţită.
În ordinea realităţii, Georgescu nu a făcut nimic şi nu a dovedit că poate să facă ceva.
În ordinea lumii virtuale, i-a făcut praf pe toţi, de la Hristos până astăzi.
Este de ajuns "să intre în stare", vorba Cristelei.
Călin Georgescu este moştenitorul unei elaborări publice, pornind de la AUR şi trecând prin Şoşoacă, un produs colectiv de imagine, prezentând doar defectul particular că nu i se aprind beculeţele în succesiunea pentru care ne place în UE şi NATO.
El va fi dat la o parte numai de un moştenitor de imagine perfecţionat cu beculeţe verzi.
Altfel, dacă nu este exmatriculat din competiţia alegerilor prezidenţiale, părerea mea este că va câştiga.
Iar dacă va fi exmatriculat...:
- Panic - în engleză.
- Normalnâi - în ruseşte.
Aprovizionaţi-va cu apă şi hrană...
1. fără titlu
(mesaj trimis de Esop în data de 06.01.2025, 19:26)
Asa pare sau poate nu. Sa nu ne amăgim Georgescu a obținut doar 22 de procente din totalul cetățenilor ce au votat în turul intii. Lasconi și Ciolacu au fost pe aproape. Cea ce vom constata nu va, avea nici o legătură cu foștii candidați care nu au cum mai produce surprize. Noile legi electorale ce sunt practic obligația guvernului spre a nu se mai repeta brambureala stiuta vor elimina riscurile deja știute și care vor fi prezentate publicului larg spre a fi promovate în viitorul imediat ne vor conduce către alt adevăr. România are nevoie ca de aer de aceste legi și de noi figuri politice ce nu sunt compromise. Nici Georgescu, nici Lasconi și nici Ciolacu nu se pot incadra în acest nou standard. Alegerile prezidențiale vor fi parte a unor noi cutume legislative ce vor implica, alți actori politici ce nu au candidat niciodată la funcția de Președinte. Georgescu nu pare a avea dreptatea mult căutată de cetățeni. Democrația trebuie reconstruit în România cu noi figuri politice. Sa nu ne așteptă prea cuprind la punerea în scenă a unor noi alegeri.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 01:13)
Eu l-as lasa pe bufonul CG sa candideze si sa ajunga la cotroceni . Apoi parlamentul sa-i saboteze orice initiativa . Atunci prostimea care il crede super men va renunta sa mai creada in miracolul suveranist . Atunci se vor duce la dracu si AUR si SOS si POT .
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 01:25)
Daca gunoiul CG ar ajunge presedinte l-as tine la cotroceni fara curent electric , fara bani de deplasari , REALITATEA si RTV le-as inchide iar celor de la SPP le-as da ordin sa nu-i dea voie sa paraseasca cotroceniul . A ? Sa nu ui i-as confisca si telefoanele si calculatoare .
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 07:43)
Daca ti-ar face si tie familia asa? Sa te tina incuiat in casa, fara electricitate, fara internet, fara bani? Pe bune, esti zdravan la cap?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:27)
familia mea extinsa sunteti voi, romanii mei ,lol , v-am zis, bine ca ati bagat la cap, copiii mei.
Kremlin G.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 15:47)
Discutam despre Georgescu, numai ca NU acest Georgescu este problema, ci eventual, urmatorul Georgescu (Popescu, Vasilescu, Iliescu, Idiotescu sau Manerscu), cel care va fi ridicat de propaganda in aceasta postura.
Dar nici asta nu este cea mai mare problema, pentru ca Georgescu nu ar fi existat daca nu ar fi existat 3 factori determinanti:
- guvernarile dezastruoase de pana acum care culmineaza cu dezmatul bugetar, atat central cat si local (baronii, in cea mai mare parte psdisti) din ultimii ani
- propaganda de pe retelele sociale (dirijata de afara, sustinuta din interior, dar totusi cu o baza in problemele reale din societate si ceea ce este important, cu final dezastruos pentru societate si tara, dezastru care insa nu apare in propaganda respectiva (!) si trebuie dedus, ceea ce este imposibil in cazul prostimii care vrea "sange", punct. Aici se opreste logica ei. Pretul sangelui respectiv nu este vizibil pentru ei. Pe unii ii orbeste nemultumirea, iar pe cei mai multi ii orbeste prostia)
- prostia (imposibilitatea unora de a intelege cat de mari sunt costurile si riscurile pentru ei, pentru ceilalti si pentru tara o conducere in directia indicata de Georgescu si propaganda care il sustine).
De prostie nu putem scapa peste noapte. Acolo nu este nimic de facut intr-un timp atat de scurt.
Bag seama ca de idiotenia guvernamentala nu scapam, nici dupa semnalul clar transmis clasei politice la alegeri. PSDul nu a inteles nimic. PNLul nu a inteles ca mariajele cu PSDul l-au ingropat (cel cu PDL ul lui basescu, care tot din aceeasi radacina ca PSDul a emanat, guvernarea cu PSDul si concubinajul nociv cu Iohanis). PNLul, in prostia lui, da dovada ca nu a inteles nimic si alege sa deconteze in continuare mizeriile psdului. USRul nici el nu a inteles ca iesirile liderilor lui sunt prea agresive si din pacate adesea indreptate impotriva intereselor nationale, manate de dorinta de a blama cu orice pret pnlul si mai ales psdul. Si ei trebuie sa lase deoparte prostia si sa inceapa prin a fi rezonabili atat in atitudine cat si in declaratii si in niciun caz indreptate impotriva intereselor nationale (cuma fost cazul cu procesul Rosia Montana). Vremea agresiunilor verbale a trecut si la fel, a jocului pentru partid in detrimentul national. Trebuie sa joace mai mult pentru tara si mai putin pentru partid. UDMRul ramane in continuare cel mai echilibrat partid care insa are deviza "Traiasca scumpa mea patrie Tinutul Secuiesc si eventul Romania, daca nu contravinele intereselor maghiarilor". Sunt buni, dar nu joaca pentru noi decat conjunctural si la suprafata.
A mai ramas cel de-al treilea segment si din cate se pare, singurul pe care se mai poate face totusi ceva (pentru ca politicienii aflati la guvernare dau in continuare dovada de tembelism): Propaganda. Aici se pot face multe, de la interzicerea celei contrare intereselor Romaniei, la combaterea ei cu argumente si la contra-propaganda, in care sa fie promovate si explicate realizarile si beneficiile aduse de prezenta tarii in UE si NATO si de pericolul urias la care ne expundem daca schimbam cursul tarii.
In concluzie, Georgescu este produsul CLASEI POLITICE DE PROASTA FACTURA (nasita de rusi cu mana lui Iliescu si continuata de emanatii lor ai caror cei mai reprezentativi exponenti sunt baronii locali - acolo este adevarata putere si acolo trebuie sa aiba loc schimbari/inlocuiri masive, schimbari pe care numai Justita le poate face rapid), al PROPAGANDEI (rusesti si interne) si al PROSTIEI. Cat timp vor fi activi cei 3 factori, vom tot avea georgesti. Ne focalizam pe produs, dar pierdem din vedere fabrica. FABRICA trebuie distrusa, sau macar reformata, ca sa nu mai avem produsele nocive (georgestii) puse pe piata de aceasta!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:27)
asa se vor duce la dracu si celelalte partide cu votantii lor cu tot
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:29)
este bine de stiut cum gandesc pro-europenii si ce inseamna acest concept propagandistic
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:33)
Despre UE cea mantuitoare, care s-a dovedit plina de prosti, incompetenti si care se saboteaza singura nu spui numic? N-a avurt nici o contributie? Sau faci doar propaganda de slaba calitate?
2. Lămuriri
(mesaj trimis de hateR Rational în data de 06.01.2025, 19:36)
Și totuși nu se înțelege deplin din articol: nu pare nici resemnare personală, nici nepăsare. Atunci ce este? (Un fel de ..dacă asta vor, asta să aibă până se satură?!). In București încă nu se simte cât de multă susținere are personajul. Mergeți în județe: omul e adulat de toți. Nu mai contează nimic. Județele indiferent de gradul de școlarizare îl vor. Oameni întregi la cap odată, porniți împotriva clasei politice, au devenit fanatici ai CG. Sectari. Nu știu cum a reușit dar omul e un guru național. Orice tâmpenie ar spune, ar face ..oamenii din județe nu aud nimic. Văd doar un Mesia alb cu aură albă salvatorul națiunii. Oameni întregi la cap cred cu adevărat că CG e salvatorul: aduce pâine, miere, lapte, PACE, dispar persoanele LGBT, și vom trăi paradisiac. Indiferent ce candidat vor aduce ..indiferent de orice, azi pentru România CG Trebuie să fie președinte. Nimic nu mai contează. El e deja președinte! Și oamenii au nevoie de asta ca să se trezească din euforia ecstazică (de la pastila din club sau LSDistă). Ăștia care cred că CG ...orice chiar merită să îl aibă președinte. Pentru că mai târziu cine știe ce mai cred dacă nu se trezesc din adormirea rațiunii.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2025, 19:42)
Drept pentru care rețetă de trezire este deja pusa în aplicare. Nici un candidat care a concurat în recentele alegeri pentru funcția de Președinte nu va mai candida sau nu va mai fi lăsat sa, candideze. Primul care a candidat cindva dar care a renunțat deja este Crin Antonescu. Urmează ceilalti
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Petre în data de 06.01.2025, 20:01)
Daca ma convingi ca un alt candidat are calitatile necesare unui presedinte, spune-mi, te rog, cine este acesta si il voi vota cu amandoua mainile. Deocamdata, Calin Georgescu este cu cateva clase deasupra celorlalti candidati si de aceea consider ca, daca va fi lasat sa candideze, va castiga detasat. Cu un Crin Antonescu, drept candidatul comun al coalitiei de guvernare, sansele lui Calin Georgescu cresc considerabil. De altfel, nici alti eventuali fosti candidati ai marilor partide, respectiv Ciolacu, Ciuca, Lasconi, etc. nu au nicio sansa in fata acestuia, ei stiu bine asta si de aceea nici nu mai indraznesc sa-si depuna candidatura.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2025, 21:46)
Esta fabricat , fabricat de AI sau de masa stie cine. Acum 1 luna nimeni nu dadea 2 bani pe georgica. 2 bani nu 2 lei.
s-a zbatutu pe uscat 62 de ani in Romania si n-a facut nimic. pana cand AI l=a prezentat ca fiind 10000% ezact ce trebuie. ceausescu 2 dc ma intrebi pe mine.
dc vreti ceausecu si cu savanta nr 2 da-i inainte. am f tut 35 de ani degeaba si suntem prostii lumii sa ne bagam gatul inapoi in lant ca javrele. de ce? ca v-a fluturat voua niste felii de salam de-ala cu soia.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2025, 22:32)
ma indoiesc ca orice alt suveranist , in afara de cg,"mesia" ar lua 40% in sondaje.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 09:28)
Corect!
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 13:53)
Suveranist? Nu! "Detonist" adica detonant. Poate 10% din cei care îl voteaza sa creada în ceea ce debiteaza individul. Restul, satui peste cap de mizerabilii din politica, au simtit frica politicienilor si il folosesc pe post de detonant. Ei vor sa detoneze tara disperati ca nu pot sa scape de jigodiile care au acaparat totul. Chiar daca sunt constienti ca si ei au foarte mult de pierdut, o vor face. Pentru ca dorința de razbunare e mai puternica decat ratiunea
2.7. cine sa "detoneze"? (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 14:26)
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, a fost implicat în mai multe controverse legate de corupție și activități ilegale.
În anii '90, a fost acuzat de șantaj și de obținerea postului de secretar general în Ministerul Mediului prin măsluirea concursului de angajare.
În perioada 2006-2012, a condus Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare, considerat de unii drept un "institut fantomă" care cheltuia bani publici fără activitate reală.
chat gpt
Există informații conform cărora Călin Georgescu a locuit în Austria între 2011 și 2021, perioadă în care activitățile sale profesionale și sursele de venit nu sunt pe deplin cunoscute. Singura activitate documentată este cea de voluntariat într-un ONG din Viena.
În această perioadă, familia Georgescu a achiziționat proprietăți imobiliare în valoare de peste 500.000 de euro, fără a contracta credite ipotecare, ceea ce ridică întrebări cu privire la sursele de finanțare.
Aceste aspecte au fost semnalate de presa austriacă, care subliniază lipsa de transparență privind veniturile declarate ale lui Călin Georgescu în perioada petrecută în Austria. Mai concret, a decalarat venituri zeroooo. pe 10 ani. in austria , unde viata nu-i ieftina.
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:42)
Esti cam fanatic.
Altii s-au saturat de actualii mincinosi, hoti, incompetenti si cauta alternative.
As vrea sa te vad pe tine sau altii cu opinii similare in postura de candidat, macar moaca, ce sa mai vorbim de competente, realizari, discurs si caracter. Sunt curios ce caracterizari ai primi din publicul anonim.
2.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2025, 00:18)
nici vorba. omul e dus
2.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2025, 00:23)
n-are nici-o sansa. asa suntem noi, cu gura mare, cu frustrari multe, dar cind ajungem la stampila, o dam pe compromis, ca ne-am prins cit e de fake acest cg....
2.11. Lămuriri (răspuns la opinia nr. 2.8)
(mesaj trimis de hateR Rational în data de 08.01.2025, 00:40)
Sunt fanatic anti caricatura CG. "Gluma" asta de candidat agită fasolarii din România. E clar că orice ar face oițele românești sunt pornite să îl voteze. Asta este imposibil de oprit. Oile sunt mute, surde și oarbe. Vor CG cu absolut orice preț. Și le doresc din plin. Doar că din păcate locuiesc în țara asta și nu am chef să văd cum zombie vor vota la îndemnul lui CG cine știe ce nebunie (nu mă refer la ieșirea din UE și NATO că nu are puterea) dar inconștientul asta îi poate pune să voteze referendum ca în zilele de post să plouă cu apă vie. Și românii vor vota DA!! Nu vreau să ne facem de râs total. Nu candidez. Nu am calitățile necesare: nu sunt pitic, nebun, dezaxat, iubitor de ruși și de legionari. Nu am văzut extratereștri, nu am pantaloni roșii, nu sunt comunistoid securist, nu sunt mincinos, nu am meclă negricioasă și nu aberez citate din filme ca adevăruri absolute. Nu am nevastă cu probleme la mansardă și am venituri oficiale curate. Nu mă cred nici Ceaușescu și nici Iliescu. Practic nu am evadat de la Socola deci ..nu pot sa fiu președintele României. Asta e!
2.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.11)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2025, 02:46)
dat din gura si atat
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2025, 19:43)
... respect! si la multi ani! ... ma gandesc ca problema rezida in faptul ca politica a deveneit prea mult marketing ... si prea putin angajament aplicat ... ma tem ca generatiile tinere (si nu numai) cred mai mult intr-o schimbare probabila ... si prea putin in efort fezabil ...
4. fără titlu
(mesaj trimis de Miclea în data de 06.01.2025, 20:13)
Apreciez mesajul dvs. d-le Make, inclusiv finetea cu care ati schimbat macazul. Cititorii ziarului Bursa citesc cu multa atentie articolele dvs. , sunteti un un bun formator de opinie si m-ati convins sa-l votez pe Calin Georgescu (cu toate "carentele" scoase in evidenta de dvs. in cuprinsul articolului).
4.1. Te inseli (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.01.2025, 21:12)
Amice, nu am retractat nici una dintre criticile formulate pina acum in privinta sarlataniei lui Georgescu, ba chiar i-am evidentiat necinstea cind am aratat ca trebuie sa fi beneficiat de serviciile unor specialisti in marketing politic.
Prin urmare, gresesti, nu am schimbat macazul, nu imi plac sarlatanii iar eu scriu ce-mi place, fara nici un macaz.
In schimb, cum spun de la inceput, realitatea evolueaza. Prin acest articol am pus in ordine ceea ce devenise confuz.
Daca eu te-am convins sa-l votezi pe Georgescu, atunci nu-ti urez sa te bucuri de viata, deoarece ar insemna sa te sinucizi.
4.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 07.01.2025, 09:48)
...
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 15:43)
Make e omul care are in maneca un As care nu e fals. Noi am primit un As din maneca care se pare din analize a fi fals . Ca nu vrem noi sa mai credem in analize asta ne va fi probail "lovirea de pragul de sus"
La ultima fraza din comentariul 4.1 chiar merita reflectat!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2025, 22:17)
"banuim ca a fost o echipa in spatele campaniei lui cg". no shit.
am lucrat multi ani in vanzari, da manipulare, ma pasioneaza. inclusiv la sarlatani ce vindeau hartii false , contracte time share cu mii de euro. Fara sa stiu de la inceput ce si cum. Ca nu poti, un om normal nu poate minti convingator. De ex sa vii sa spui, benzina va fi 1 leu. Cu convinegere.Whaaat? Doar psihopatii pot minti asa, cu fata dreapta, ei pacalesc si detectoarele de minciuni.
Confirm, cum am mai citit si la specialisti in campanii de marketing ca asa manipulare fina n-am vazut in viata mea. Inclusiv tonul lui cg e perfect. acelasi ton il foloseam noi sa jumulim mii de euro de la clienti intr-o singura ora. ati vazut ca vorbeste intr-un anumit fel. imediat am recunoscut tonul. opa, jecmaneala. motiv pt care nu l-am mai ascultat , ca ulise, cand a trecut cu corabia pe langa sirenele ce cantau cantece sa atraga marinarii spre stanci. n-ai cum sa rezisti. trebuie ceara in urechi, si legat de carma. Adica evitat sa te mai expui. Cine s-a expus, e infectat pe viata. Poate chiar spalat pe creier.
Am o ruda, ii face reclama la cg de n-are aer. ieri arata pe fb niste oameni ce rupeau steagul EU. rudele mele sunt oameni ce au stat si au muncit in spania, s-au intors, el , barbatul lucreaza si azi in germania(ia 3000 de euro, fata de 1200 cat primea in ro). fratele ei e stabilit in franta, casatorit cu o frantuzoaica, tatal plecat in america. deci oameni care beneficiaza de EU, ca aproape toti si a aratat cum rupeau aia steagul EU. I-a spalat pe creier pe oameni. Pe cei ce l-au ascultat. Si nu-i vina lor, a fost treaba facuta de mega profesionisti.
Intrebare: de ce nu spune cine i-a facut campania. Cine e echipa lui ce-l sustine, cine sunt partidele ce-l sustin , iata iese la iveala cica PNL, partidul BOR, suveranistii., partide mai mici legionare. de ce secretomania. basca, ca-i ilegal, sa nu declari fondurile din campanie. cred ca tine sexcretul, pt ca dc se afla cine e in spate la tot stie ca nu va pupa ciolanul. asta e cam singura speranta pe care o mai am, sa aflam TOT ADEVARUL, TOT.
6. Dar cu restul 50-60% care nu îl votăm
(mesaj trimis de Cl în data de 07.01.2025, 01:30)
După cum bine știți, schimbare nu vine cu un Binefăcător . Schimbare vine de la popor, atunci când poporul gândește liber și analizează promisiunile aberante. Mai mult de atât oare ne dorim un Orban? Ce a facut Orban inafara să pună mâna prin familia sa pe afaceri care să le ofere influență și prin care să controleze tot exact pe modelul lui Putin? Și să trimită bani diasporei Maghiare din alte state pentru a își menține numărul de Votanti. ?Ce schimbare economică majoră a simțit Ungaria sub conducerea lui Orban? Domnul Georgescu nu va face altceva decât alimenteze ura și să facă NIMIC pentru țara. In schimb pentru el, când va pune el mâna pe toate resursele țării așa cum își dorește, prin voia poporului …. Vom vedea atunci ce va face. Și referitor la diaspora…. Să își miște fundul acasă ca avem nevoie de forță de munca, sau dacă nu vreți de bună voie, poate vă aduce Georgescu cu forța să vedeți atunci cum contribuiți la binele țării dacă tot l-ați votat cu atâta încredere. Haideți acasă! Plecăm noi ! o seară frumoasă
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:25)
georgescu nu e orban, nu l-am auzit pe orban vorbind in dodii , de ex "am vazut la bruxelles reptilieni, adica oameni din alta specie". Mai mult seamna cu Joker din Gotham city georgescu. si acolo putem ajunge la haos si prabusire totala dc castiga.
7. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 07.01.2025, 06:05)
Cum poate avea asta 40% in sondaje? Eu nu cred in ce a spus Nicusor, rezultatul asta i-a iesit din vreo integrala gresita! Nu am vazut ca cineva sa-l intrebe pe CG despre ce este vorba in functia de presedinte la noi, caci eu cred ca habar nu are! E la fel ca Ciolacu premier, adica e ca si cum ai avea permis categoria B si tu te ceri pilot de avion!! Si sunt prosti care s-ar urca in avionul ala!!
8. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 07.01.2025, 07:14)
...
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 07:48)
Pentru mine personal decizia e simpla: daca in turul doi intra georgescu si un userist/basist sau alt candidat sustinut sau inconjurat de useristi/basisti, automat votez cu georgescu. Nu stau acasa, no way! La ce nenorociri au facut basistii si useristii in tara asta, merita sa le dau un vot in pifometru.
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:09)
Adevarul pe care il vor descoperi tot mai multi romani : " imparatul este in fundul gol"
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:16)
"Trezirea in constiinta", la rusi , chat gpt
În secolul al XIX-lea, slavofilii au promovat o „trezire națională” bazată pe valorile rusești tradiționale, religia ortodoxă și un mod de viață rural, opus influenței modernizatoare și materialiste a Occidentului.
Acest tip de trezire în conștiință era văzut ca o reafirmare a identității rusești, a sufletului rusesc (????????? ?????), și ca o chemare la unitatea spirituală a națiunii.
Renașterea națională contemporană:
În ultimii ani, sub conducerea lui Vladimir Putin, discursul despre o „trezire” a Rusiei ca mare putere a fost folosit pe plan politic și cultural. Aceasta implică revenirea la valorile tradiționale, la suveranitate și la o conștiință națională puternică, în opoziție cu influențele occidentale percepute ca distructive.
De exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă joacă un rol central în promovarea acestei treziri prin apelul la moralitate, spiritualitate și renașterea credinței ca fundament al vieții rusești.
11.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:17)
Diferențe față de „trezirea în conștiință” clasică:
Orientare colectivistă: Atât în Rusia, cât și în China, trezirea conștiinței este adesea legată de identitatea colectivă (națională, culturală sau politică), mai degrabă decât de un proces individual și spiritual.
Instrumentalizare politică: În ambele țări, conceptul de „trezire” este frecvent utilizat de liderii politici pentru a întări coeziunea socială și a mobiliza masele în jurul unor scopuri ideologice.
Control cultural și ideologic: Spre deosebire de sensul liber asociat cu „trezirea în conștiință” în spiritualitate, în Rusia și China, aceste concepte sunt deseori legate de propaganda de stat sau de mișcări orchestrate pentru consolidarea puterii.
12. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:41)
Georgescu e un experiment extrem de bolnav care dupa ce ca era foarte riscant pentru Romania a mai dat si gres si a evoluat extrem de malign, dar cu o mare vizibilitate.
Exact ca la structuri maligne, trebuie excizata structura Georgescu (si tentacule bolnave asociate - sosoaca, simion, aur , pot) si eliminata din viata publica romaneasca pentru o atmosfera primenita si sanatoasa.
Ban.Cher.Vali
12.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 08:47)
structuri bolnave de genul georgescu-sosoaca-simion apar atunci cand oamenii care pe baze meritocratice trebuiau sa conduca Romania sunt mentinuti profesional la marginea societatii.
urmaresc cu dezinteres accidentul national dat de pseudo-suveranismul de opereta sustinut de servicii secrete (interne si internationale) si urmaresc trist implicatiile absentei meritocratiei in cazul alegerii conducatorilor Romaniei.
asa se intampla cand liderii Romaniei sunt marginalizati.
Ban.Cher.Vali
13. Acum are vizibilitate dupa campania intensa de le
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 09:30)
Si asta din cauza ca nu s a procedat asa cum scrie undeva in legea electorala : cei care isi schimba domiciliul in anul alegerilor trebuie sa faca in maxim o luna inscrierea noului domiciliu pe buletin . Daca plotia locala verfica cine locuieste de facto la multele adrese din orasele din Moldova romanesca unde figureaza chiar si sute de persoane (de varsta electorala) se putea cere prezenta in persoana la circumscriptia locala si nu prin corespondenta pentru aceste adrese false folosite numai pentru a obtine pasaportul. In cazul in care a fost frauda mare in 24 nov la vot perdantii de fapt sunt Ciolacu si Simion ,nu?
14. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 07.01.2025, 09:43)
...
14.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 14)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 09:55)
imaginea construita cu grija e de "nostalgia comunismului", georgestii ar fi ceausestii 2. "revolutia a fost o greseala".
15. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 10:01)
Alegerea lui Georgescu drept presedinte ar duce la disparitia entitatii statale actuale. Degradarea statului a inceput inca inainte de 1990. Meritocratia a fost complet anihilata si s-a creat o patura de semidocti posesori de diplome obtinute oneros. Tara are o organizare de tip feudal, judetele fiind conduse de catre baroni locali care isi urmaresc interesele proprii si a camarilei locale. Liderii politici la nivel national sunt emanatii acestor gasti locale.
Pe plan international traim intr-o lume complicata , pe langa faptul ca o tara mica nu are prea mult de spus, cei care ne reprezinta sunt de o mediocritate care frizeaza ridicolul.
Pe plan financiar tara este la marginea prapastiei ca rezultanta timp de 35 de a unor politici lipsite de viziune, a coruptiei si prostiei.
NU vad o iesire din acest labirint .
15.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 15)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 10:06)
pt ca labirintul e masluit sa te duca tot inapoi la acelasi sistem. sistemul securistilor nomenclaturisti de pe vremea lui ceausescu.
16. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 10:19)
A il alege pe CG este ca si cand unuia cu picioarele rupte ii dai tratament de cap. Să doarmă în scaunul cu rotile daca tot nu poate sa meargă. Eu nu cred ca 40% din votanți nu vad ca e un sarlatan. Sunt mai degrabă încăpățânti. Numai cand isi afiseaza grilele alea care il însoțesc omul se dezvăluie în trezire. Un sarlatan periculos. Problema e ca daca marea coaliție il activează pe crin normal ca sondajele ies cum ies.
17. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 07.01.2025, 10:29)
CG este doi pe cale de a deveni trei, adică și președinte. În această eventuală calitate este greu de spus dacă își va păstra primele două măști. Probabil va renunța în mare parte la recuzita cu care a sedus votanții săi și atunci se va întâmpla ca în povestea lui Andersen, Straiele cele noi ale împăratului.
Vin vremuri atât de grele încât românii se vor dumiri că "salvatorul" CG este gol, la fel ca și împăratul din poveste.
CG este o copie mioritică a lui Trump și singurul la noi care și-a permis să vorbească despre pace și întreruperea susținerii Ucrainei. Asta cu siguranță a deranjat pe mulți dintre cei care sunt încă la butoane.
A mai marșat și pe demnitate, calitate care a lipsit cu desăvârșire jalnicelor specimene politice autohtone.
Nu cred că evitarea momentana a "pericolului CG" a meritat să fie făcută prin încălcarea flagranta a Constituției.
Oricum, dupa cum stau lucrurile peste tot, în 10-15 vor apărea conducători maneliști sau cine știe ce inteligență artificială.
Eu îmi voi exercita în continuare dreptul meu de a nu vota pe nimeni, asta cu atât mai mult cu cât votul majorității a fost călcat în picioare. În definitiv, "despre asta e vorba" :) - ticul verbal al lui CG când își încheie multe fraze, în chip de concluzie.
17.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 07.01.2025, 16:37)
Să nu uit niciodată... medicația.
18. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 11:41)
Socant e ca această campanie pro CG continuă cu aceeasi intensitate, fără oprire de la alegei incoace fara ca cineva sa intervina.E campanie electorala chiar acum si nu stim noi?Si inca o intrebare.:cu ce bani se fac toate aceste videouri foarte bine executate si promovate?Nu intreaba nimeni ?Dar ceea ce e si mai surprinzator e ca ceastă cunoaștere profundă a profilului pdihologic al poporului român cu toate temerile, ingrijorarile,nemultumirile ,interesele sperantele,dorintele etc nu o are nimeni in tara asta!Cu ajutorul retelelor sociale de pe net poporul roman a fost studiat si profilat iar acum i se serveste pe tava un produs fabricat exact sa răspundă acestui profil.Cine putea face asta acum?Evident nu partidele politice din România cu tot accesul lor la televiziuni servicii secrete si institute de sondare.In față subtilitatii campaniei desfasurate de echipa din spatele lui CG tote acestea par doar o adunatura de diletanti.Pt ca da e o luptă a inteligentelor pe care elita politică din România e pe cale sa o piarda
18.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 11:49)
da singura intrebare importanta. cine e in spatele lui cg, si va conduce in fapt Romania dc castiga cg. pt ca e clar ca se fac eforturi mari sa nu aflam asta, intrebarea e de ce? ce-i problematic dc aflam cine e in spatele lui cg.
pt ca el doar cu bibiluta lui, era si azi la 2% , in spate si la sos si la simion.
18.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 12:06)
sa nu aflam cumva ca-s fratii tate. chia azi pe fb circula postarea , dupa ce iese cg presedinte tate mai mic va fi prim ministru.
astia 2 sunt specializati in excrocherii on line, schema lover boy, si au facut avere din infuencerit tineri.
18.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 12:13)
o scuze, citisem doar titlul,tate isi face partid in marea britanie "si va fi prim ministru".
oricum, CG n-a fost in stare in 35 de ani de functii in politica romaneasca sa-si faca macar un partid de intrat in parlament. sosoaca a facut, simion a facut, georgescu a fost membru aur si atat, mai mult nu s-a putut. acum poate brusc mai mult ca orice politician. ma, du-te.
18.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 12:21)
si vedem si realitatea, cand nu-i sustinut de influenceri platiti ,de postaci platitr de reclame tip nordis, ca seamana.
am vazut realitatea cand guru g i-a chemat pe cei 2 milioane de sustinatori sa vina la "vot in turul 2". cati s-au dus? cri cri.
basescu ar fi scos mii de oameni in strada, chiar si iohannis la inceput. probabil si iliescu. ca de-aia au ajuns presedinti, ca sunt in stare sa mobilizeze oamenii. buni, rai cum au fost. nu s-au bazat doar pe o smenarie on line.
18.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:54)
confunzi votantii cu activistii de partid ai lui basescu iliescu si altii, dispusi sa iasa in strada pentru recompensa: accesul la ciolan
19. fără titlu
(mesaj trimis de Nic în data de 07.01.2025, 12:04)
Oamenii s-au saturat de slugile ursulelor,bidenilor si sorosilor.s-au saturat si de statutul de colonie.sunt satui de aceasta clasa politica vanzatoare de tara.cg s-a suit pe valul suveranist atacand acest sistem putred frontal.de aceea are sustinerea poporului.si un cal mort ar fi votat si sustinut daca ar avea acelasi mesaj transant.restul sunt povesti.
19.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 13:12)
A cui colonie suntem omule ? Pe drumurile patriei văd BMW uri și Mercedes mai ceva ca în Germania unde predomină Duster. Deci noi românii muncim să cumpărăm mașini germane și nemții muncesc și își cumpără mașini românești . Ce e rău în asta?! Ne chinuie așa un patriotism și un dor de revoluție dar nu ne ridicăm de la masă de vreo trei săptămâni de când tot serbam . Hai noroc!
19.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 16:39)
Mai lasă sticla de Mona, Dacia nu e românească, mașinile nemțești sunt nemțești.
Nu cumpără nemții niciun Duster, doar câțiva săraki.
19.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 17:01)
pe drumurile patriei sint cazane sh din germania , probabil nu te-ai trezit din revelion
19.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:56)
peste 90% din ce vezi in Romania din 1990 incoace este pe datorie si anul asta pare ca se cam termina
20. Tot presedinte bugetar???
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 14:22)
De 35 ani avem candidati si presedinti care in viata lor n au administrat nici macar o scara de bloc !! Asta este radacina problemei, fie ca e Georgescu, Ciolacu, etc. Asta ii uneste pe toti iar rezultatele se vad. Solutia este o administrare tehnocrata si o reformare a Curtii Constitutionale cu judecatori nenumiti politic. Altfel, nu conteaza cine castiga pt ca Romania pierde.
21. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 14:45)
Iar s-a stârnit viesparul și emite aceleași tâmpenii. Este clar că pensiile nesimțite și ong sorosiste se simt amenințate cum n-a mai fost niciodată până acum.Calin Georgescu este exact ceea ce tb. Succes! :)
21.1. pensionarul georgescu (răspuns la opinia nr. 21)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 15:09)
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, a fost implicat în mai multe controverse legate de corupție și activități ilegale.
În anii '90, a fost acuzat de șantaj și de obținerea postului de secretar general în Ministerul Mediului prin măsluirea concursului de angajare.
În perioada 2006-2012, a condus Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare, considerat de unii drept un "institut fantomă" care cheltuia bani publici fără activitate reală.
Există informații conform cărora Călin Georgescu a locuit în Austria între 2011 și 2021, perioadă în care activitățile sale profesionale și sursele de venit nu sunt pe deplin cunoscute. Singura activitate documentată este cea de voluntariat într-un ONG din Viena.
În această perioadă, familia Georgescu a achiziționat proprietăți imobiliare în valoare de peste 500.000 de euro, fără a contracta credite ipotecare, ceea ce ridică întrebări cu privire la sursele de finanțare.
Aceste aspecte au fost semnalate de presa austriacă, care subliniază lipsa de transparență privind veniturile declarate ale lui Călin Georgescu în perioada petrecută în Austria. Mai concret, a decalarat venituri zeroooo. pe 10 ani. in austria , unde viata nu-i ieftina.
21.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 21.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 15:31)
mai in detaliu, despre o parte din "marile realizari" la tocat bani publici a lui C.G
În perioada 2010-2012, IPID condus de Calin Georgescu, a beneficiat de un buget de aproximativ 11 milioane de lei, conform informațiilor disponibile. Cu toate acestea, nu există date publice detaliate despre realizările specifice ale institutului în această perioadă. Lipsa de transparență și de raportări clare a generat îngrijorări cu privire la utilizarea fondurilor publice și la impactul real al activității institutului.
În concluzie, deși IPID a avut un buget semnificativ în perioada 2010-2012, informațiile publice disponibile nu oferă detalii clare despre realizările sale specifice, ceea ce a condus la percepția că institutul nu a avut o activitate concretă și eficientă în domeniul inovației și dezvoltării.
21.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 21.2)
(mesaj trimis de PS în data de 07.01.2025, 17:37)
Dragi comentatori, Calin Georgescu cu echipa lui a reusit sa-i mai trezeasca pe romani din adormire si sa-i determina sa se gandeasca ce s-a intamplat cu ei timp de 35 de ani. imi pare rau sa spun ca Romania nu mai are nici o sansa. Dumneavoastra chiar nu vedeti ce s-a intamplat in Romania timp de 35 de ani. Ar trbui sa stim cum eram in 1989 si cum suntem acum.Jumatate de tara vanduta (pamant,paduri,subsol,apa,fabr ici,energie,etc.) O treime din populatie plecata afara. Educatie praf,sanatate varza,siguranta cetatenului zero,droguri cu gramada).Asta este pretul care am intrat in UE si NATO. eu zic sa-i intrebam pe cei care au condus tara cum am ajuns aici.Avem un avantaj ca nici nepalezi si sri-lanchezi nu la plac aici Romania este considerata ca o stati spre alte tari.
22. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 16:21)
A trecut 30 de zile,
CCR inca nu a gasit motivele anularii turului 2,
ce noutate mondiala juridica !!!
Romania va suferi serios economic din cauza instabilitatii
22.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 22)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 16:41)
hotărârea ccr este motivată de 30 de zile. Spune-i lui Kremlin Georgescu să-ți dea alt script.
22.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 22.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 07.01.2025, 17:15)
...
22.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 22.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 21:00)
Daca esti afon intr-o problema,
tacerea este de aur
22.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 22)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 21:05)
Despre anchetele privind anularea alegerilor, prezidenţiale, Tudorel Toader a arătat că anchetele penale nu sunt publice.
El a apreciat că vom ştii abia peste câţiva ani concluziile. "Peste câţiva ani vom ştii, pentru că un dosar penal de urmărire penală, la un procuror, durează destul de mult, ancheta, ca să se finalizeze, să aflăm adevărul.
23. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.01.2025, 22:25)
Un articol de bun simt. Eu cred ca listele cu dorintele romanilor nu erau greu de facut de catre o persoana care iese saptamanal din localitatea unde traieste si lunar din judet si are o inteligenta medie. Nu l-am votat pe Georgescu, dar cred ca fara sa se implice prea mult va realiza macar unul dintre obiective, atat de antiromaneasca a ajuns actuala clasa politica, a carei legitimitate nu o recunosc. Au mai fost cazuri cand fara un guvern stabil in functie un sta a prosperat, fiind lipsit de piedici guvernamentale, deoarece societatea are capacitatea de a se autogestiona, cel putin pe perioade relativ scurte.
24. Demon si Ingeri
(mesaj trimis de Fratii Jderi în data de 08.01.2025, 00:33)
Da, dl Georgescu e si demon e si inger. Depinde din ce unghi privesti . Pt corponauti din multi-natinale e demon . Pt batranica ce vinde pe furis o mana de patrunjel in coltul mall-ului e Inger. Insa realist vorbind, poate cu o singura exceptie, Georgescu ii mananca fripti la pachet si la bucata pe toti contra-candidatii . La micul dejun, pranz si cina. Unul mai fake decat altul. Desigur, modul birjaresc in care a fost maltratata aceasta campanie electorala, atat de asteptata , nu creaza sperante privind o cale spre civilitudine. Desi aparentele indicau extremismul in zona politica denumita sau autodenumita "antisistem" el a fost excesiv de prezent in toata atitidinea autoritatilor. De la CCR la servicii si o parte notabila a presei...libere, au dat cu maciuca in Georgescu, exultand de democratie. Un celebru om cu viziune a spus ;" cine a fost primul care a folosesit injuratura in loc sa dea cu piatra a inventat civilizatia". Comparativ cu brutalitatea metodelor folosite de ,sa spunem, autoritati sau sistem precum si o mare parte a presei , dna SoSSoaca ar putea sa primessca lejer aviz favorabil ca sa poata sa deschida o scoala de bune maniere si balet. Suspine si lacrimi de crocodil. Dl. Georgescu a castigat. Chiar daca a pierdut. Chiar daca va pierde. A casigat . De ce a castigat ? Deoarece impolitetea nu poate castiga niciodata inimile romanilor. Majoritatea prefera pe cei ce injura. Nu pe cei ce lovesc cu piatra. P.S. De ce nu organizati domnule Make, suna naspa cu domnule, nu ? Ceva ca trezirea in constiinta? O masa rotunda , un ring al ideilor, solutiilor sau polemicilor electorale. Invitati toti candidatii. La cuvinte se raspunde cu cuvinte. Si vedeti cine are si cine n-are, cuvinte. Cuvinte nu pietre. Aveti toate calitatile unui moderator echidistant. Si uluitor de inteligent. Va trebui sa acceptati sa coborati stacheta la nivelul candidatilor. Va multumesc ! Pentru acea parte de presa care nu da cu piatra ! Doar injura. Dar macar o face politicos. Succes !