Obiectivul ALDE ca România să devină a şaptea putere economică a Europei este realist, a afirmat, ieri, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul conferinţei "Modelul economic românesc în cadrul UE: Provocări - oportunităţi - priorităţi".
Domnia sa a declarat: "A venit momentul în care să gândim cu seriozitate şi responsabilitate un model economic propriu, care să ajute România în perioada ce urmează şi să poată duce la atingerea obiectivului pe care cred ca ni-l putem asuma în mod logic şi realist, anume de a deveni a şaptea putere economică a Europei".
Tăriceanu a mai subliniat că, în opinia sa, acesta trebuie să devină proiectul naţional pe plan economic.
"Am observat că, pentru unii, acest deziderat de a face din România a şaptea putere economică a Uniunii Europene pare foarte îndepărtat, dacă nu de-a dreptul iluzoriu. Nu împărtăşesc acest punct de vedere şi sunt convins că acest proiect, precum spuneam, este realizabil şi trebuie să devină, în plan economic, proiectul nostru naţional", a mai adăugat preşedintele Senatului.
De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a mai arătat că ţara noastră trebuie să îşi construiască un model economic propriu, fără a aştepta ghidaj de la Uniunea Europeană.
"În România sunt foarte mulţi care se uită la Uniunea Europeană, aşteptând ca acest for să le spună ce să facă pas cu pas, dar ţara noastră trebuie să aibă curajul de a promova un model economic propriu. (...) Fiecare ţară este suverană şi poate să îşi aleagă modelul pe care îl crede", a subliniat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a precizat că, în prezent, există un blocaj la nivel administrativ cauzat de teama asumării răspunderii, ce poate atrage repercusiuni în plan personal, printr-o înţelegere arbitrară a abuzului în serviciu sau a conflictului de interese.
Călin Popescu Tăriceanu a mai arătat că susţinerea capitalului românesc nu se află în conflict cu interesele companiilor multinaţionale, indicând obligativitatea tuturor companiilor ce activează pe teritoriul României să respecte legislaţia ţării. Domnia sa a precizat: "Doresc să înlătur o anumită impresie care s-a propagat în ultima vreme, nu îngrijorător, dar am văzut-o în presă. Anume aceea că actualul Guvern şi majoritatea parlamentară care îl susţine se găsesc într-o relaţie conflictuală faţă de companiile multinaţionale. Să ştiţi că susţinerea capitalului românesc nu înseamnă crearea de obstacole pentru companiile multinaţionale. Sunt binevenite în continuare. Legislaţia românească, după cum ştiţi, este aceeaşi pentru toţi, şi în ceea ce priveşte drepturile, şi în ceea ce priveşte obligaţiile. Ni se pare firesc ca orice companie să aibă anumite responsabilităţi legate de locul unde îşi derulează afacerile şi obţine profituri".
Călin Popescu Tăriceanu a mai precizat că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să afecteze afacerilor celor cercetaţi, subliniind că oamenii de afaceri nu trebuie să devină ţintele unor acţiuni represive arbitrare.
"Părerea mea este că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să lase victime colaterale. Acţiunea de cercetare asupra unui întreprinzător nu trebuie să distrugă afacerea sa. Delaţiunea nu trebuie ridicată la rang de spirit civic, iar oamenii de afaceri români nu trebuie să devină ţinte ale unor acţiuni represive arbitrare, însoţite de tot felul de dezvăluiri defăimătoare şi de filmări cu cătuşele la mâini", a spus preşedintele Senatului.
Tăriceanu a mai precizat că îşi doreşte ca Parchetul, în loc să trimită un mare număr de persoane în judecată şi eventual să le condamne, să reducă semnificativ numărul de infracţiuni prin mijloace de prevenţie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 24.05.2017, 17:53)
Foarte bine spus. Un mijloc de preventie este morcovul. Adica legislatia cat mai dura impotriva celor care au de gand sa fure.
Doar ca oricine orice ar face, tot nu vor putea elimina coruptia.
Persoanele care vor sa isi dedice viata carierei politice nu o fac pentru salariul pe care il primesc sau pentru bonusuri, ci pentru ca stiu foarte bine ca pot face trafic de influenta in urma caruia pot obtine castiguri mult mai mari. Si o fac de asemenea pentru ca stiu ca pot folosi tot in mod ilegal informatiile de serviciu in scopuri personale. Doar ca acestea sunt foarte greu de dovedit, asa ca rareori sunt pedepsite. Ba politicienii mai au si puterea sa schimbe legile pentru a putea fura fara probleme... cum a fost modificarea legislativa care permite nepotismul.
Ca un alt mijloc de preventie as sugera ca toti politicienii sa faca preventiv vreo 10 ani de puscarie in regim inchis, ca sa vada cum este. Cu acordul lor, bineinteles, ca doar nu ii poate obliga nimeni sa se ocupe de politica. :)