Candidaţii se alintă. Şi dau din colţ în colţ

Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în nicio campanie electorală. Ca niciunul dintre şefii partidelor politice să nu-şi anunţe decizia, de altfel cât se poate de firească, de a se angaja în cursa prezidenţială. Politica înseamnă o luptă cinstită pentru putere, atunci când politica este ea însăşi cinstită. Şi orice şef de partid se descalifică dacă refuză să se angajeze în bătălia pentru câştigarea unui mandat prezidenţial. De ce se codesc şi de ce se alintă şefii partidelor politice, în condiţiile în care, până una alta, au decis ca prezidenţialele să se desfăşoare anticipat?

Vreau să fiu cât se poate de clar în cele ce urmează. Competiţia pentru alegerile prezidenţiale este nu numai cât se poate de legitimă, în condiţiile în care republica România este legitimă, dar în acelaşi timp extrem de utilă pentru fiecare lider de partid care, indiferent dacă va câştiga sau nu va câştiga, ar putea să aibă oportunitatea de a pune pe tavă în ore de maximă audienţă cele mai importante obiective ale formaţiunii politice pe care o reprezintă. Să ne reamintim că UDMR, un partid care este exclus să câştige alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care oricât s-ar mobiliza nu poate accesa mai mult de 6% din voturile cetăţenilor, a participat prin preşedintele său întotdeauna la alegerile prezidenţiale. În acest an, pentru prima dată, asistăm la un fenomen nu numai ciudat, dar şi periculos în ceea ce priveşte exerciţiul democraţiei. Oare de ce?

Marcel Ciolacu, liderul celui mai important partid politic din România, se codeşte şi se alintă. Spunându-ne că decizia sa de a candida sau nu va fi luată în luna iunie. Este acelaşi Marcel Ciolacu care a susţinut devansarea alegerilor prezidenţiale şi comasarea acestora cu cele parlamentare. Ieri ne-a explicat că nu este deloc exclus ca împreună cu PNL să opteze pentru un candidat comun şi a făcut imediat două precizări extrem de importante. Prima, care ne arată că PSD aleargă în această competiţie cu coada între picioare, este că acest partid a suferit eşec după eşec în ultimele campanii prezidenţiale. Ar trebui să înţelegem deci că nemaidorind să-şi asume o nouă înfrângere, ar fi gata să se arunce în braţele frăţiorului mai mic, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. A doua precizare este încă şi mai interesantă. El comunică opiniei publice faptul că preşedintele în exerciţiu are obligaţia constituţională de a-l desemna candidat de premier pe preşedintele partidului care în alegerile parlamentare, simultane cu cele prezidenţiale, va obţine cele mai multe voturi. Cu atât mai mult - asta se subînţelege - cu cât acest partid, recte PSD, se va prezenta la Cotroceni în alianţă cu PNL. Aşadar, ca să trag o primă concluzie, Marcel Ciolacu ne plasează pur şi simplu într-o nebuloasă, care are mai multe necunoscute decât pot eu enumera în această analiză.

Un alt virtual candidat prezidenţial, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, şi-a plasat pe străzile şi autostrăzile patriei uriaşe afişe, care sugerează dorinţa sa de a candida şi de a reprezenta apoi România în următorii cinci ani. Mai puţin ambiguu decât Ciolacu, Ciucă a afirmat de câteva ori că preşedintele PNL are obligaţia de a reprezenta partidul, candidând la alegerile prezidenţiale. Atâta doar că, pentru a-şi întări spusele, Ciucă ar mai fi trebuit să facă un lucru elementar. Şi anume să convoace un congres al partidului, care să-l desemneze pentru o asemenea candidatură. Ceea ce încă nu s-a întâmplat. Este de presupus că Ciucă aşteaptă să vadă în prealabil ce se va întâmpla la alegerile locale comasate cu cele europarlamentare. Nu este un secret pentru nimeni că mai există o practică în PNL. Şi anume ca atunci când rezultatele la locale sau europarlamentare sunt sub aşteptări, preşedintele, la pachet cu întreaga conducere executivă, să demisioneze. Ciucă amână momentul în care îşi va anunţa ferm candidatura pur şi simplu pentru că nu este sigur că PNL va obţine rezultate care să nu-l pună în situaţia de a demisiona.

Şi fiindcă tot vorbim despre demisii, mai există un scenariu care îl vizează direct pe Marcel Ciolacu. Acesta, în două rânduri, e adevărat, când era pe cai mai mari decât este astăzi, a afirmat că dacă la europarlamentare sau la locale PSD va obţine rezultate mai slabe decât la alegerile anterioare, va demisiona. Realist vorbind, asumându-şi conducerea Executivului României şi făcând atât de multe greşeli ce pot fi şi sunt penalizate electoral, PSD ar trebui să se aştepte la un eşec relativ în alegeri şi, prin urmare, la demisia lui Ciolacu din fruntea partidului. Dacă nu va mai fi preşedinte, va mai fi însă susţinut pentru poziţia de premier?

Sunt convins că Marcel Ciolacu, ca de altfel şi Nicolae Ciucă, au luat în calcul şi posibilitatea retragerii lor din terenul de joc înaintea prezidenţialelor. Şi probabil aşa se şi justifică modul absolut caraghios şi ruşinos în care cei doi lideri ai struţo-cămilei se alintă şi se codesc să se înscrie oficial în cursa prezidenţială. De ce şi-e frică, nu scapi! Dar într-o asemenea eventualitate, probabil că, într-adevăr, cel mai convenabil pentru cele două partide în tentativa lor de a ieşi cât de cât cu faţa curată şi de a se transforma într-un singur partid-stat este să dea cu banul şi să desemneze un candidat comun. Iar pentru a nu se încăiera, vor recurge din nou la soluţia unui aşa-zis independent. Probabil un doctor Cîrstoiu 2. Dacă nu care cumva îl vor desemna pe Mircea Geoană, care se încălzeşte la greu pe tuşă, făcându-se că nu bagă de seamă că rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi dă la gioale fie la comanda Casei Albe, fie la comanda SRI, fie sub ambele comenzi.