Candidează BNR la Premiul Nobel pentru Pace?

Ţara noastră şi economia ei se află sub un asediu nemaiîntâlnit de la declanşarea crizei financiare globale. Nu, nu ne bat la porţi nici hunii, vizigoţii sau alte "triburi" care migrează în căutarea unei victime slabe pe care să o jefuiască. Şi nici nu este nevoie.

Barbarii sunt între zidurile cetăţii şi răspund la numele de guvern şi bancă naţională. Confruntate cu o realitate economică aflată dincolo de competenţele şi capacitatea lor de înţelegere, autorităţile "noastre" joacă după cum le cântă creditorii internaţionali, parcă fără niciun fel de remuşcare sau cea mai mică îngrijorare faţă de viitorul naţiunii.

Nu am citit destulă istorie pentru a face o comparaţie între jafurile regimurilor trecute şi cel din prezent, însă este greu de crezut că au fost la fel de sălbatice. În fond, de peste două decenii, jaful României doar s-a accelerat şi se pare că tot mai sunt bogăţii care aşteaptă să fie "culese".

De asemenea, de mai bine de douăzeci de ani, autorităţile statului şi-au demonstrat incompetenţa şi neputinţa în călăuzirea naţiunii spre mai bine. De ce, atunci, nu se dau la o parte, pentru a-i lăsa pe români să-şi vadă de treabă?

Întrebarea, după cum bine vă daţi seama, este răutăcioasă. Misiunea istorică şi mandatul electoral nu au timp pentru astfel de chestiuni vulgare.

Dar timp nu mai are nici criza economică globală şi autorităţile "noastre" nu au făcut nimic pentru ridicarea, măcar, a unor "diguri" de apărare.

Publicarea ultimelor prognoze ale Comisiei Europene a determinat apariţia unei situaţii incredibile la nivelul relaţiilor dintre ţările continentului nostru. "Comisia Europeană a avertizat Germania că se poate confrunta cu acţiuni disciplinare din cauza excedentelor comerciale faţă de partenerii din UE", scrie Ambrose Evans-Pritchard în cotidianul britanic The Telegraph.

Adică Europa îl condamnă pe cel care îi plăteşte facturile şi încearcă să o scoată din faliment?

Oricât de absurdă pare la prima vedere, o astfel de acţiune nu arată decât neputinţă şi disperare. Iar noi aşteptăm "fonduri europene"?

Veţi spune că nu avem alternative, deoarece nu mai avem bani. Dar de ce nu mai avem bani? Pentru că avem datorii, rezultate în urma unei creşteri iraţionale a creditării în anii precedenţi, creştere care a "înflorit" sub atenta supraveghere a BNR.

Politica monetară ultrarelaxată din perioada premergătoare crizei a transmis semnale deosebit de nocive în economie, unul dintre acestea fiind irelevanţa capitalului în faţa accesului facil la creditare. Rezultatul se vede şi în ultimul raport de ţară al FMI.

Rata creditelor neperformante pentru IMM-uri a urcat până la un nivel incredibil, în special pentru microîntreprinderi, iar Banca Naţională este acum presată să adopte măsuri drastice pentru eliminarea acestora din bilanţul băncilor. Dar unde a fost BNR în toţi aceşti ani, marcaţi de "restructurări", "refinanţări" şi alte "re-uri"?

Conducerea băncii centrale încearcă acum să ne asigure că spaţiul rămas pentru reducerea dobânzii de politică monetară ar putea fi suficient pentru reluarea creditării. Creditare pentru ce, creşterea exporturilor? Dar toată lumea încearcă să lase în urmă criza prin exporturi!

Ţările care vor reuşi acest lucru sunt doar acelea care au ştiut să-şi conserve şi să-şi dezvolte capitalul naţional, singurul mijloc de creştere a productivităţii şi a salariilor. Nu este şi cazul nostru.

După ultima şedinţă de politică monetară, reprezentanţii BNR au arătat că spaţiul pentru reducerea dobânzii de intervenţie s-a îngustat, următorul pas fiind o posibilă reducere a rezervelor minime obligatorii. Din păcate, efectul unei astfel de măsuri nu va fi decât accelerarea repatrierii capitalului băncilor străine.

De ce? Pentru că testele de stres ale Băncii Centrale Europene vor scoate la iveală deficite masive la nivelul băncilor europene. Conform unei ştiri din Deutsche Wirtschafts Nachrichten, fostul economist-şef al BCE, Jürgen Stark, şi-a exprimat speranţa că necesarul cumulat de recapitalizare va fi sub 100 de miliarde de euro. În opinia lui Stark, testele de stres sunt, oricum, tardive, fiind necesară aplicarea lor în urmă cu cinci ani, imediat după falimentul Lehman Brothers.

Ce ne mai rămâne? Doar speranţa că mai putem face ceva "prin noi înşine", chiar dacă lozinca liberalilor de altădată a intrat în istorie odată cu ei. Dincolo de declaraţiile sforăitoare ale pigmeilor politici postdecembrişti, despre ţară, încredere şi necesitatea muncii patriotice, rămân doar faptele.

De curând a apărut în librăriile americane o cronică a alegerilor prezidenţiale din 2012 (n.a. "Double Down: Game Change 2012", de Mark Halperin şi John Heilemann). Autorii includ în naraţiunea lor o declaraţie şocantă a preşedintelui Obama. Gândindu-se cu voce tare la efectele atacurilor cu drone în ţări străine, laureatul Nobelului pentru pace din 2009 le-a spus asistenţilor că "se pricepe foarte bine la ucis oameni".

O parafrază deloc forţată după această declaraţie ar putea fi "noi, autorităţile statului român, ne pricepem foarte bine la ucis speranţele şi perspectivele de bunăstare ale românilor".

Mai mult decât guvernul, Banca Naţională a României a fost instituţia care a contribuit decisiv la această stare de lucruri. Teoretic este independentă şi văzută, deşi tot mai puţin, în rolul adultului care trebuie să tempereze toanele "copiilor".

Dar nu este aşa. Este greu de crezut că o nouă reducere a dobânzii şi dojenirea băncilor mai poate avea vreun efect pentru economia reală. Scopul real este înlesnirea împrumuturilor guvernamentale, iar prin aceasta se urmăreşte menţinerea unei aparenţe a stabilităţii macroeconomice. Băncile primesc şi ele un bonus din această "afacere", pe fondul menţinerii tendinţei de contracţie a creditării sectorului privat.

Condiţiile actuale, rezultat al politicilor monetare şi fiscale dezastruoase din ultimele decenii, fac din "stabilitatea macro" un verdict de condamnare la moarte. "Ei o numesc pace", scria istoricul roman Publius Tacitus, în "De vita et moribus Iulii Agricolae", despre politica de jaf şi măcel a Imperiului Roman din teritoriile ocupate. S-a schimbat ceva în ultimele milenii?

În timpul războiului din Vietnam oraşul Ben Tre a fost ţinta unui bombardament masiv al aviaţiei americane. "A fost necesar să distrugem oraşul pentru a-l salva", i-a declarat un ofiţer american lui Peter Arnett, corespondent al agenţiei de ştiri Associated Press.

Se pare că, asemenea armatei americane în Vietnam, BNR a ajuns la concluzia că economia trebuie distrusă pentru a fi salvată.

În condiţiile în care un preşedinte, tot american, a primit premiul Nobel pentru pace, chiar dacă "se pricepe foarte bine la ucis oameni", oare nu poate şi Banca Naţională să primească medalia de aur la Oslo, pentru rolul său deosebit, de agent pacificator al "aborigenilor" din spaţiul carpato-danubiano-pontic?