Capcana în care a căzut Marcel Ciolacu

Interesant este că a montat-o cu mânuţa lui. Era destinată altora. În special partidului AUR. Dar iată că a căzut el însuşi în ea. Şi e greu de presupus că mai are vreo ieşire. Această capcană înseamnă alegeri locale anticipate, comasarea cu europarlamentarele şi totul într-un singur tur. Pe liste comune. Şi întreaga combinaţie a sărit în aer.

După ce s-a luptat în fel şi chip pentru a o arunca peste bord pe Gabriela Firea, cel mai bine cotat politician pentru campania pe Bucureşti, acum Marcel Ciolacu îi pupă mâna şi picioarele. O scoate de la naftalină. După o întreagă lună pierdută, în care banii şi toate eforturile umane investite în doctorul Cătălin Cîrstoiu s-au dus pe apa sâmbetei. Marcel Ciolacu, preşedintele celui mai puternic partid din România şi premier totodată, stă ca un milog cu mâna întinsă la Cristian Popescu Piedone. Doar-doar acesta va renunţa pur şi simplu la campania pe care a susţinut-o timp de o lună şi se va întoarce în sector, îmbrâncindu-şi fiul pentru a-i face loc la Capitală Gabrielei Firea. Piedone, care declară răspicat - şi avem toate motivele să-l credem - că nu s-ar fi decis să candideze, dacă Gabriela Firea nu ar fi fost aruncată de pe şine - refuză acum, după atâtea eforturi, să pună coada între picioare şi să schimbe frontul. În aceste condiţii, auto-umilirea lui Marcel Ciolacu merge şi mai departe. Cu mâna întinsă la Dan Voiculescu. Cel care se află în spatele partidului transformat în vehiculul politic al lui Piedone. Şi în spatele Antenelor. Imaginaţi-vă: i-a promis acestuia, nici mai mult nici mai puţin, decât 20 de locuri în Parlament ca să-l retragă pe Piedone. Dar Piedone nu se mai dă retras. În aceste condiţii, orice insistenţă a lui Dan Voiculescu ar fi sinucidere curată.

Bătrânii noştri spun că dacă ai avut ghinionul să cazi într-o groapă, e bine să nu dai prea mult din mâini şi din picioare ca disperatul, pentru că atunci o sapi şi o faci şi mai adâncă. Cam în această situaţie se află Marcel Ciolacu după ce, la indicaţia dată printr-o mişcare de cross a lui Klaus Iohannis, a venit cu Cîrstoiu în coaliţie şi, fără niciun fel de analiză sau cercetare de piaţă, l-a introdus în cursa prezidenţială. Acum, după ce această competiţie se desfăşoară în patru şi în cursă a fost pe ultima sută de metri introdusă şi Gabriela Firea, iar liberalii l-au adus pe Sebastian Burduja, sunt şanse foarte mari ca, încă patru ani, primar general al Capitalei să rămână tot catastrofalul Nicuşor Dan. Şi e de râsul curcilor: din ce în ce mai mulţi analişti susţin că, de fapt, aceasta este o operaţiune pusă la cale de americani pe mâna lui Klaus Iohannis şi a celor doi corifei ai struţo-cămilei PSD-PNL, în scopul de a-i asigura actualului primar o victorie în alegeri şi de a transforma această victorie în trambulină pentru Cotroceni. Aşa o fi? Sau este doar o simplă fantezie generată de ridicolul situaţiei în care s-a pus Marcel Ciolacu?

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă alegerile locale s-ar fi desfăşurat, aşa cum era şi normal, şi democratic, în două tururi de scrutin? Nu într-unul singur. Ei bine, chiar în condiţiile în care în cursă aleargă în acest moment patru competitori relativ redutabili, în finală ar fi rămas, aşa cum decurg lucrurile, Nicuşor Dan cu Piedone sau cu Gabriela Firea. Iar în turul doi, cel rămas în cursă dintre Piedone sau Firea ar fi câştigat fără doar şi poate, primind cele mai multe dintre voturile candidaţilor rămaşi pe dinafară. Iar Marcel Ciolacu nu ar mai fi fost silit să transpire, cum transpiră acum, făcând eforturi supraomeneşti şi probabil inutile pentru a repara ceea ce stricat.

Dintr-o altă perspectivă, analizând la rece ceea ce urmează să se întâmple, trebuie să ne uităm inevitabil la bazinele electorale ale celor trei competitori care se bat cu Nicuşor Dan. Este adevărat că nu trebuie pus la locale semnul egalităţii absolute între forţa unui partid şi capacitatea unui candidat de a strânge voturi. Dar totuşi, dacă ne uităm pe harta politică a Capitalei, observăm că PSD, condus chiar de Gabriela Firea, este de la distanţă cel mai puternic partid. Dispune de cel mai mare bazin electoral. În principiu, întrucât se află şi în fruntea organizaţiei pe Bucureşti, aleasă în unanimitate, şi are şi profilul unui primar general, chiar şi aşa, într-un singur tur de scrutin, Gabriela Firea ar trebui să strângă cele mai multe voturi. Chiar dacă intră în cursă cam prea târziu. La rândul său, Burduja, desemnat de PNL ca un candidat de sacrificiu, conduce totuşi de mai multă vreme organizaţia liberală pe Bucureşti. Deşi este un candidat de sacrificiu, el trebuie, pentru a performa, să ridice în Capitală scorul PNL, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de locuri în consiliu. Pentru Burduja nu se pune problema de a câştiga Primăria Generală. Pariul şi respectiv mandatul său este doar acela de a avea un rezultat atât de bun, încât să ridice scorul partidului în Bucureşti.

De acum încolo, cam la asta se va rezuma performanţa competitorilor. Cât de mult va reuşi Piedone să depăşească scorul propriului partid, cât de aproape se va afla Gabriela Firea de procentele de peste 30% pe care le are PSD în Bucureşti şi în ce măsură Burduja va reuşi să tragă în sus gloaba PNL în Capitală.