Capitala va avea o salină cu sare din Ucraina

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 octombrie 2022

Capitala va avea o salină cu sare din Ucraina

Adulţii şi minorii cu probleme respiratorii au parte de o mână de ajutor, care îi scuteşte de drumuri lungi şi cheltuieli mari. Asociaţia Zi de Bine împreună cu Asociaţia KinetoBebe amenajează o salină senzorială în centrul Bucureştiului.

Salina Flori de sare, dedicată atât copiilor cât şi adulţilor, cu probleme respiratorii, va putea fi utilizată pentru şedinţe de salinoterapie. Salina va avea 80 metri pătraţi iar sarea va fi transportată din Ucraina. Potrivit asociaţiei, în salina Flori de Sare, salinoterapia se va face cu ajutorul unui aparat numit halogenerator care macină sarea şi dispersează în aer microparticule uscate de aerosoli, care pătrund foarte adânc în bronhiolele terminale şi în alveolele pulmonare. Datorită acestui aparat, în cele două camere ale salinei se va respira un aer puternic salinizat. O şedinţă de 45 de minute echivalează cu 4 - 6 ore petrecute într-o salină de mare adâncime şi este, de asemenea, o variantă sigură şi pentru copiii cu vârste sub 3 ani dar şi pentru femeile însărcinate.

Bugetul necesar acestui proiect este de aproximativ 40.000 de euro. Melania Medeleanu, fondatoare a asociaţiei, a declarat: "Câteva ore petrecute într-o salină pot contribui substanţial la bunăstarea organismului, în special pentru persoanele care suferă de diverse afecţiuni precum polipoză nazală sau faringiană, apnee, astm bronşic, laringită, rinită, sinuzită şi altele. Cercetările ştiinţifice dedicate salinoterapiei arată îmbunătăţiri ale afecţiunilor respiratorii sau ale problemelor legate de piele, atât la copii cât şi la adulţi. Ne bucurăm că vom reuşi să construim o salină chiar în Bucureşti şi că multe din aceste afecţiuni vor putea fi tratate cu ajutorul terapiilor dedicate". Salina va fi pregătită cu colţuri de joacă inspirate din educaţia Montessori, va fi montat chiar şi un tobogan, şi vor avea loc activităţi gândite special pentru copiii cu diverse afecţiuni medicale, care au nevoie de terapie. Totodată, adulţii se vor putea relaxa, pot participa la clase de yoga, studiu individual, lectură şi multe altele. În sala mică a salinei, şedinţele de salinoterapie se vor desfăşura în lumini colorate.

Aici va fi amenajat un spaţiu dedicat terapiei senzoriale, cu efecte benefice în special pentru copiii cu probleme neurologice, ce s-a dovedit a avea rezultate vizibile pentru o echilibrare psihică sau recreere. Prin lumini, mişcare şi sunet, camera senzorială are capacitatea de a induce o stare de bine, de relaxare musculară şi psihică, de scădere a stresului şi anxietăţii. Astfel, copiii devin mai receptivi la informaţiile oferite în cadrul celorlalte terapii desfăşurate de către Asociaţia KinetoBebe, îi stimulează să facă mişcare, să comunice, să îşi însuşească limbajul şi să îşi dezvolte inteligenţa emoţională.

Ana Raluca Chişu, preşedintele Asociaţiei KinetoBebe a declarat: "Pentru a creşte potenţialul de recuperare al copiilor şi a ameliora unele dintre complicaţiile respiratorii care apar odată cu diagnostice precum prematuritatea severă, diagnostice neurologice sau sindroame genetice, am dorit să oferim beneficiarilor noştri şi şedinţe de salinoterapie. Prin proiectul Flori de Sare - Salina din mijlocul Bucureştiului, 40 de copii şi însoţitorii lor vor beneficia lunar de şedinţe de salinoterapie gratuită". De peste 13 ani, Asociaţia KinetoBebe realizează programe de recuperare pediatrică şi terapii complexe, peste 8.000 de copii au făcut primii paşi în centrele acesteia, ajutaţi de kinetoterapeuţi, psihologi şi logopezi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb