Capitalizarea totală a burselor de acţiuni la nivel mondial a atins un maxim istoric de 95.000 de miliarde de dolari

A.P.
Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2020

Capitalizarea totală a burselor de acţiuni la nivel mondial a atins un maxim istoric de 95.000 de miliarde de dolari

Capitalizarea totală a burselor de acţiuni la nivel mondial a atins în această săptămână un maxim istoric de 95.000 de miliarde de dolari, de la minimul consemnat în martie, în plină criză a pandemiei de Covid-19, chiar dacă va mai dura o perioadă până când un vaccin eficace pentru noul coronavirus va putea fi distribuit în întreaga lume, a declarat Torsten Slok, economist şef la fondul Apollo Global Management, transmite CNBC, citat de News.

Cea mai recentă creştere a acţiunilor, la noi maxime, a fost declanşată de ştirile surprinzătoare că vaccinul pentru noul coronavirus dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech are o eficacitate de peste 90%.

Dar cea mai mare forţă care a determinat redresarea burselor în ultimele şapte luni a fost ansamblul măsurilor fără precedent de relaxare a politicilor monetare de către băncile centrale şi măsurile de stimulare fiscală adoptate de guverne.

"Chiar dacă perspectiva pe termen scurt a fost afectată negatic de un al doilea val de epidemie, bursele cresc la nivel mondial datorită speranţelor legate de vaccin, relaxarea politicilor băncilor centrale şi perspectivelor unor noi măsuri de relaxare fiscală", a declarat Slok pentru CNBC.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de bursele din Statele Unite. Indicele S&P 500 a recuperat pierderile provocate de epidemie până la jumătatea lunii august, iar luni a atins un nou maxim în timpul tranzacţiilor, ştirile referitoare la un vaccin pentru noul coronavirus determinând o creştere semnificativă a acţiunilor.

După ştirea referitoare la vaccinul pentru Covid-19 anunţată de Pfizer, multe companii mari de pe Wall Street şi-au îmbunătăţit perspectivele privind piaţa de capital, mizând pe o redresare economică mai rapidă.

JPMorgan anticipează că S&P 500 va avansa cu circa 10% până la începutul anului viitor şi cu 24% până la sfârşitul anului 2021.

Goldman Sachs prognozează o creştere de 20% a S&p 500 până la sfârşitul anului viitor.

Cu toate acestea, piaţa bursieră ar putea să o ia înaintea economiei americane, unde unele sectoare sunt departe de nivelul anterior pandemiei. Solicitările pentru indemnizaţii pentru şomaj, de exemplu, de 709.000 săptămâna trecută, sunt cu mult peste nivelul record anterior pandemiei, de 695.000, atins în 1982, deşi au scăzut în ultimele patru săptămâni.

În acelaşi timp, creşterea numărului de cazuri noi de Covid-19 sugerează că iarna va fi grea, înainte de venirea unui vaccin, a cărui distribuire va dura luni de zile.

Numărul cazurilor noi zilnice de coronavirus a urcat la peste 144.000 în SUA, iar media ultimelor şapte zile la 127.603, fiind cu 35% peste nivelul de acum o saptamana.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb