Autorităţile din Sri Lanka au anunţat vineri că vor impune carantină la nivel naţional, după săptămâni în care experţii medicali au făcut presiuni pentru luarea de măsuri având în vedere că spitalele sunt copleşite de numărul mare al bolnavilor de Covid-19, informează news.ro.
Preşedintele Gotabaya Rajapaksa, care a rezistat apelurilor făcute pentru impunerea carantinei, a fost de acord cu o carantină de 10 zile, după ce a primit avertismente că spitalele nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi, relatează AFP.
"Carantina naţională intră în vigoare de la 22:00, azi, până pe 30 august", a anunţat pe Twitter ministrul Sănătăţii, Keheliya Rambukwella. "Toate serviciile esenţiale vor funcţiona normal. Cer sincer ca toţi cetăţenii să respecte legea şi să stea acasă".
Supermarketurile, magazinele alimentare şi depozitele de carburanţi au fost luate cu asalt de oamenii care s-au grăbit să facă provizii.
Bilanţul zilnic al deceselor provocate de Covid a ajuns la 186, iar pentru ultimele 24 de ore au fost anunţate 3.800 de infecţii. În spitale nu mai există paturi disponibile pentru pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, potrivit AFP.
De la începutul pandemiei, în Sri Lanka au fost înregistrate 6.790 de decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 şi 373.165 de cazuri. Experţii independenţi spun că bilanţul real este cel puţin dublu.
Rambukwella a spus în urmă cu zece zile că ţara nu a ajuns "în stare critică" şi că orice carantină ar însemna "ultima opţiune".