Care sunt emisiile de metan care ajung în atmosferă într-un an

În anul 2022 a trecut aproape neobservat proiectul de Regulament UE privind reducerea emisiilor de metan (14615/22), ajuns la Revizia VII, fără a ţine seama de o serie de particularităţi ale industrie de gaze româneşti (producţie, transport, distribuţie), care pot avea un impact negativ asupra consumatorilor de gaze şi nu în ultimul rând asupra securităţii energetice. Această problemă necesită o implicarea imediată şi activă în campania Monitorizarea in mod responsabil a instalaţiilor de gaze pentru evitarea eventualelor emisii, pentru a nu ne lamenta (încă o dată).

Majoritatea oamenilor au auzit de ciclul apei în natură, în care apa se evaporă în aer, se întoarce pe Pământ şi apoi se evaporă din nou. Multe alte substanţe, inclusiv metanul, circulă în acest fel. Există multe surse care eliberează metan (CH4) în atmosferă. Există, de asemenea căi prin care metanul este prins sau distrus.

Ciclul metanului începe în sol, unde gazul metan este creat de microbi. Metanul din sol este consumat de metanotrofe, microorganisme care se hrănesc cu metan. Metanogenii produc mai mult metan pe care îl consumă metanotrofii. Metanotrofii trăiesc în straturi de sol mai uscate deasupra solurilor adânci, umede, sărace în oxigen ale mlaştinilor. "Mâncarea" lor trece pe lângă ei în drum spre suprafaţă, eliberând metan în atmosferă. Acest metan se alătură metanului din alte surse, cum ar fi gropile de gunoi, creşterea animalelor şi exploatarea combustibililor fosili.

Sursele naturale de metan includ zonele umede, hidraţii de gaz, termitele, oceanele, corpurile de apă dulce şi alte surse, cum ar fi incendiile de vegetaţie. Estimativ emisiile de metan sunt de cca. 190 - 430 trilioane de tone metrice.

Zonele umede naturale sunt responsabile pentru aproximativ 80% din emisiile globale de metan din surse naturale. Zonele umede, cum ar fi mlaştinile, turbăriile şi permafrostul oferă un habitat favorabil microbilor care produc metan în timpul descompunerii materialelor organice. Aceşti microbi necesită medii fără oxigen şi materie organică din belşug, ambele fiind prezente în zonele umede. Zonele umede contribuie cu aproximativ 140-280 trilioane de tone metrice, la bugetul global de metan în fiecare an.

Emisiile globale de metan de la termite şi movilele acestora sunt estimate la aproximativ 11% din emisiile globale de metan din surse naturale sau aproximativ 2-20 trilioane de tone metrice pe an. Microbii din intestinele termitelor produc metan ca parte a procesului lor normal de digestie, iar cantitatea generată variază între diferitele specii. Emisiile contribuite de termite depind în mare măsură de populaţia acestor insecte, care variază semnificativ în diferite regiuni.

Se estimează că oceanele sunt responsabile pentru aproximativ 8% din emisiile globale de metan din surse naturale sau între 20-30 trilioane de tone metrice pe an. Sursa de metan din oceane nu este complet clară, dar două surse identificate includ digestia anaerobă (fără oxigen) în zooplanctonul marin şi peşti, precum şi din metanul produs în sedimente şi zonele de drenaj de-a lungul regiunilor de coastă.

Emisiile globale de la hidraţii de metan reprezintă aproximativ 5% din emisiile globale de metan din surse naturale, 9-18 trilioane de tone metrice pe an. Hidraţii de metan sunt molecule de metan care sunt îngheţate în cristale de gheaţă. Cantitatea de metan stocată în aceşti hidraţi la nivel global este estimată a fi foarte mare, făcând potenţialul de eliberare a cantităţilor mari de metan o posibilitate reală în cazul în care ar avea loc defecţiuni ale stabilităţii depozitelor.

Incendiile de pădure sunt o altă sursă de generare a metanului. Practic în urma procesului de ardere şi preîncălzire a materilaului lemnos se degajă biogaz - metan în atmosferă, care se adaugă la balanţa de emisii de metan. Estimativ aceasta cantitate este de 20 - 80 trilioane de tone metrice pe an.

Surse umane care produc metan includ producţia de combustibili fosili, industria zootehnică, cultivarea orezului, arderea biomasei şi gestionarea deşeurilor. Aceste activităţi eliberează cantităţi semnificative de metan în atmosferă. Estimativ emisiile de metan sunt de circa 293 - 318 trilioane de tone metrice (ipotetic aceste resurse ar putea să încălzează anual toate imobilele din Europa).

Metanul este generat în gropile de gunoi şi haldele deschise pe măsură ce deşeurile se descompun în condiţii anaerobe (fără oxigen). Cantitatea de metan creată depinde de cantitatea şi conţinutul de umiditate al deşeurilor şi de practicile de proiectare şi management de pe amplasament. Depozitele din regiunile cu condiţii uscate nu sunt la fel de productive ca cele din zonele cu conţinut ridicat de umiditate. În 2012, depozitele de gunoi au contribuit în atmosferă cu 102,8 trilioane de tone metrice.

Minele de cărbune dezvoltă cantităţi importante de metan care sunt extrase din galerii şi risipite în atmosferă pentru siguranţa lucrătorilor. Minele de cărbune contribuie cu aproximativ 19-25 trilioane de tone metrice de metan în atmosferă.

Metanul este componenta principală a gazelor naturale. Metanul este eliberat în timpul producţiei, prelucrării, stocării, transportului şi distribuţiei gazelor naturale. Deoarece gazele naturale se găsesc adesea împreună cu petrolul, colectarea şi arderea petrolului contribuie, de asemenea, la emisiile totale de metan. Extragerea şi utilizarea combinată a combustibililor fosili contribuie anula cu aproximativ 25 - 50 trilioane de tone metrice de metan.

Animalele domestice precum bovinele, bivolii, oile, caprinele şi cămilele produc cantităţi mari de metan ca parte a proceselor lor digestive normale. În primul stomac mare al acestor animale, fermentaţia microbiană transformă furajele în produse care pot fi digerate şi utilizate de animal. Acest proces produce metan ca produs secundar, care este expirat de animal (respiraţia vacii). Metanul este produs şi în cantităţi mai mici de procesele digestive ale altor animale, inclusiv ale oamenilor, dar emisiile din aceste surse sunt nesemnificative. Contribuţiile animalelor se situează între 85-95 trilioane de tone metrice în fiecare an.

Din ape uzate sunt tratate pentru a elimina materia organică solubilă, solidele în suspensie, organismele patogene şi contaminanţii chimici. Aceste procese de tratare pot produce emisii de metan dacă ingredientele organice din apele uzate sunt tratate fără oxigen şi dacă metanul produs este eliberat în atmosferă. În plus, nămolul produs în urma unor procese de tratare poate fi biodegradat în continuare în condiţii anaerobe, rezultând emisii de metan. Tratarea apelor uzate adaugă aproximativ 12,8 trilioane de tone metrice de metan în fiecare an.

Cultivarea orezului. Metanul este produs în timpul cultivării orezului în zone inundate prin descompunerea materiei organice din sol. Solurile inundate sunt medii ideale pentru producţia de metan datorită nivelurilor ridicate de substraturi organice, condiţiilor sărace în oxigen şi umidităţii. Nivelul emisiilor depinde de condiţiile solului şi de practicile de producţie, precum şi de climă. Există practici de cultivare care ar putea fi utile în reducerea emisiilor de metan din cultivarea orezului. Fără ele, producţia de orez adaugă între 7,4 trilioane de tone metrice pe an emisii de metan.

Astfel, din totalul emisiilor de metan în lume este 483 - 746 trilioane de tone metrice pe an, emisiile de combustibili gazoşi (industria de gaze reprezintă) 5 - 7%.

UE îşi propune să reducă emisiile de metan din sectorul de gaze naturale cu 30%, ceea ce înseamnă o reducere de circa 2% din emisiile totale de metan existente într-un an, adică sub nivelul erorii acestor măsurători la nivel mondial.

Sigur este necesară reducerea emisiilor de metan, dar prin activităţi şi acţiuni rezonabile, nu unele care să nu aduc schimbări reale la nivelul mediului înconjurător, dar care pot să afecteze nivelul de securitate energetică şi mai ales nivelul de trai al românilor.

Se impune conştientizarea acestei situaţii la nivelul autorităţilor din România, dar mai ales la nivelul europarlamentarilor, pentru a preveni ca România, o ţară în care gazele naturale reprezintă cea mai mare formă de energie primară folosită, să ajungă să îşi închidă sondele de gaze şi să treacă la import de gaze, după adoptarea viitorului Regulament European privind Emisiile de Metan.