Preţul cărnii de porc va creşte, în toamna acestui an, cu peste 20% din cauza majorării preţurilor la cereale, a declarat, ieri, la Indagra, preşedintele Patronatului Cărnii de Porc (PCP), Gheorghe Caruz, citat de Rompres. Acesta a avertizat că preţul actual al cărnii de porc în carcasă, de 7,7 lei pe kilogram, nu va mai putea fi menţinut la valoarea actuală, pentru că este sub preţul de producţie, iar preţul real, de 9,8 lei pe kilogram în carcasă, este la nivelul anului 2004.
"Preconizăm atingerea nivelului din 2004 în septembrie. Din 2004 şi până în prezent au crescut tarifele la toate utilităţile (gaze, motorină şi energie electrică), iar preţul porumbului folosit la furajele necesare creşterii porcilor a crescut cu 500 la sută pe kilogram, de la 0,2 lei (2.000 lei vechi) în 2004, la un leu (10.000 lei vechi) în 2008", a precizat Caruz.
Potrivit preşedintelui PCP, crescătorii de porci şi-au diminuat semnificativ efectivele în acest an pentru a-şi reduce pierderile, iar acest lucru se va vedea în toamnă când va exista o lipsă de carne de porc pe piaţa românească. La o populaţie de 22 de milioane de locuitori, România ar trebui să crească aproximativ 11 milioane de porci pentru acoperirea consumului, dar deocamdată sunt crescuţi în jur de 5 milioane de porci.