Cartel ALFA cere retragerea proiectului pe descentralizare din şedinţa de Guvern

Ziarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2013

Cartel ALFA cere retragerea proiectului pe descentralizare din şedinţa de Guvern

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită retragerea de pe agenda Guvernului a proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare şi punerea sa în dezbatere publică.

Cartel ALFA precizează, într-un comunicat, că "modul în care acest proiect de lege propune realizarea procesului de descentralizare este inacceptabil şi va avea grave consecinţe asupra funcţionării unor instituţii publice, viciind profund actul administrativ. Sub masca grijii faţă de cetăţean, nu se realizează altceva decât întărirea mafiei locale şi acordarea de puteri discreţionare baronilor judeţeni, subminând controlul eficient al instituţiilor statului în domenii în care acesta, în baza prevederilor constituţionale, îşi exercită suveranitatea".

Potrivit Confederaţiei Sindicale, proiectul privind descentralizarea are o serie de deficienţe majore, una dintre acestea fiind plasarea în poziţie de conflict de interese a autorităţilor judeţene, în raport cu instituţiile statului care trebuie să le controleze activitatea.

"Descentralizarea deciziilor şi resurselor aferente unor servicii publice de bază, cum ar fi sănătatea, educaţia, standardele de mediu, prezintă un risc real ca furnizarea acestor servicii vitale pentru comunitate să ajungă să depindă direct de (in)capacitatea administrativă a autorităţilor locale, ducând, astfel, la inegalităţi sau discriminări, potrivit comunicatului.

Proiectul legii descentralizării se află pe ordinea de zi a Guvernului, pentru şedinţa din 14 noiembrie, urmând să fie trimis spre Parlament, Guvernul asumându-şi răspunderea, cel mai probabil pe 19 noiembrie, potrivit premierului Victor Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb