Cartel ALFA arată că reducerea deficitului fiscal exclusiv prin tăieri de cheltuieli publice reprezintă o măsură "extrem de periculoasă, care riscă să afecteze profund sectoarele deja vulnerabile din România, precum Sănătatea şi Educaţia", potrivit unui comunicat emis redaţiei.
Bogdan-Iuliu Hossu, Preşedinte CNS Cartel ALFA a declarat: "Într-un context în care serviciile publice sunt esenţiale pentru asigurarea coeziunii sociale şi a dezvoltării economice, apelăm la decidenţii politici să evite repetarea greşelilor trecutului şi să ia în considerare soluţii sustenabile şi echitabile. Din 2020 România se află într-o situaţie periculoasă din cauza deficitului crescut, a gradului scăzut de colectare, dar şi a favoritismelor existente în Codul Fiscal. Din 2020, prin mecanismul Semestrului European, România se află în procedură de deficit excesiv, iar ţinta de maximum -3% din PIB nu urmează a fi atinsă prea curand. Conform mai multor calcule, România urmează să încheie anul cu un deficit de -8% din PIB, motiv pentru care am ajuns astăzi cu un plan bugetar-structural naţional pe termen mediu"
Conform comunicatului, planul bugetar-structural naţional este necesar conform regulilor de funcţionare ale Uniunii Europene, în principal conform Tratatului de la Maastricht care impune statelor membre să nu depăşească un deficit bugetar echivalent a -3% din PIB şi un grad de îndatorare de 60% din PIB.
"Necesitatea corecţiei nu vine dupa o consultare prealabilă a partenerilor de dialog social, care dispun de resurse interne pentru a calcula şi a testa ipotezele guvernamentale. În ciuda principiilor care există pe hârtie, guvernul şi parlamentul care sunt la sfarsit de mandat, mandat care se termina in maxim 30 de zile, doreste sa îşi asume un plan pe termen mediu care promovează principiile austerităţii. Este şocant că într-un document oficial, sarcina noastră este de-a identifica ceea ce guvernul nu a spus sau nu a dorit să facă public din cauza răspunsului negativ pe care l-ar fi primit din partea societăţii civile. Reformele pe care le propune, precum ar fi "Reforma sistemului de salarizare în sectorul public" nu oferă nicio indicaţie privind vreo schimbare concretă. Limitarea la 20% din salariul de bază a sporurilor nu arată nimic din cauză că cea mai bună parte din sporuri de fapt se raportează la un salariu de bază anterior.", explică Bogdan-Iuliu Hossu.
Planul nu include nicio analiză concretă a productivităţii în sistemul public, chiar dacă acestea cuvinte sunt folosite preponderent în document, se precizeză în comunicat.
Spre exemplu măsurarea productivităţii într-o fabrică este o sarcină complet diferită faţă de-o încercare de-a-o cuantifica în sistemul de sănătate public. În timp ce productivitatea unui lucrător in fabrica se poate măsura în piese, în sistemul de sănătate public măsurarea productivităţii lucrătorilor va putea da naştere unor situaţii dezastruoase.
"Productivitatea în servicii publice nu poate fi corelată cu cea din industriile private generatoare de profit. Vom asista la ţinte de externări sau de pacienţi internaţi care va duce la transformarea sistemului spitalicesc care este deja-supraîncărcat într-o sală de intrări-ieşiri? Întrebările sunt valide, dar în continuare clasa politică nu doreşte să plece urechea la partenerii de dialog social şi a preferat, în schimb, să aştepte până în ultimul ceas pentru a lansa public un document care promovează mascat austeritatea. În ciuda unor omisiuni grave din planul fiscal-bugetar, clasa politică transmite semnale că austeritatea se află la orizont. Rezolvarea problemei deficitului pe calea tăierilor fără o creştere substanţială a veniturilor arată o lipsă de viziune politică şi un nivel scăzut de cunoştinţe de economie politică.", adaugă Hossu.
Potrivit Raportului Consiliului Fiscal din august 2024, România are una dintre cele mai mici ponderi ale veniturilor bugetare în PIB dintre statele membre ale UE, situându-se la doar 33,6% în 2023, cu un ecart alarmant de aproape 10 puncte procentuale faţă de media europeană.
În plus, nivelul veniturilor fiscale colectate continuă să scadă, atingând doar 26,6% din PIB în 2023, plasând ţara noastră pe penultimul loc în Uniunea Europeana.
Aceste date confirmă că problema deficitului nu este generata numai de cheltuieli publice excesive, dar si de veniturile fiscale insuficiente şi colectarea ineficientă.
"Experienţele trecutului ne arată clar consecinţele devastatoare ale austerităţii. Între 2008 şi 2012, politicile de austeritate au dus la plecarea masivă a românilor în străinătate, degradarea condiţiilor de muncă şi creşterea precarităţii pentru lucrători. România nu îşi poate permite să repete aceste greşeli, mai ales în contextul provocărilor economice, sociale şi demografice cu care ne confruntăm. Este îngrijorător că, în urma rezultatului recent al alegerilor din SUA şi a politicilor promovate de noua administraţie, anumite voci din România sugerează aplicarea unor măsuri similare bazate pe austeritate. Nominalizarea lui Elon Musk în funcţia de conducere a Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) a atras laude din partea unor candidaţi la Prezidenţiale din România. Atragem atenţia că astfel de politici nu au adus niciodată beneficii reale, ci au adâncit decalajele sociale şi economice. Este de subliniat, fapt sustinut si de Consiliul Fiscal, că soluţia pentru consolidarea fiscală pe termen mediu este creşterea veniturilor fiscale, prin reforme bine gândite şi îmbunătăţirea colectării.", spune peşedintele CNS.
CNS "Cartel ALFA" a subliniat în repetate rânduri că soluţia este o imbunatatire a colectarii.
"O corecţie bugetară bazată exclusiv pe reducerea cheltuielilor ar agrava problemele actuale şi ar compromite viitorul populaţiei. Tăierile de cheltuieli pe-un bilanţ contabil oferă un rezultat pozitiv pe termen scurt, dar pe termen lung totul se transformă intr-un dezastru. Serviciile publice de interes general vor ajunge să fie încet privatizate si apoi subvenţionate de stat la preţuri tot mai ridicate, dar cu o calitate a serviciului mai scăzută si cu un acces limitat pentru majoritatea populatiei saracita. Facem un apel ferm către toţi decidenţii politici să adopte o abordare responsabilă şi echilibrată, să evite populismele periculoase şi să prioritizeze măsuri care să stimuleze cresterea veniturile fiscale, să combată evaziunea şi să protejeze serviciile publice de interes general. Viitorul României depinde de politici fiscale echitabile şi sustenabile, nu de tăieri care adâncesc inegalităţile şi vulnerabilităţile societăţii.", a mai punctat acesta.