Preşedintele american, Donald Trump, va participa la Forumul Economic Mondial anual din Davos, la sfârşitul lunii ianuarie, alături de o delegaţie a celor mai importanţi oficiali ai săi, a anunţat Casa Albă, scrie Politico.
"Preşedintele va participa, la fel ca anul trecut", a declarat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Steven Mnunchin, Secretarul Trezoreriei, va conduce oficial delegaţia americană, care îi va include pe secretarul de stat Mike Pompeo, secretarul Comerţului Wilbur Ross şi reprezentantul comercial Robert Lighthizer, a informat Sanders.
Trump s-a folosit de prima sa apariţie la forum de anul trecut pentru a-şi apăra politica "America pe primul loc" şi a făcut apel la investiţii în Statele Unite. Însă în cele 12 luni care au trecut de la acea vizită, Trump a tensionat atmosfera în comerţul internaţional impunând taxe pentru aluminiu şi oţel. De asemenea, el a impus taxe pentru bunuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari.
Întâlnirea anuală i-ar putea oferi oportunitatea lui Trump de a discuta cu alţi lideri mondiali, mulţi dintre ei participând şi la summit-ul G20 din Argentina. Trump şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, au avut o cină de lucru la summit-ul G20 şi au căzut de acord privind un armistiţiu de 90 de zile în războiul comercial bilateral pentru a încerca să ajungă la un acord.
Xi a participat la summit-ul din Davos din ianuarie 2017. El a apărat atunci comerţul liber, o atitudine în contrast cu aceea a lui Donald Trump. Preşedintele chinez nu a fost prezent însă la întâlnirea din 2018 de la Davos şi nu se ştie dacă în 2019 va participa.
Forumul va avea loc între 22 şi 25 ianuarie 2019. Din delegaţia SUA vor mai face parte şi secretarul Muncii Alex Acosta, secretarul Transporturilor Elaine Chao, secretarul Securităţii Naţionale Kirstjen Nielsen, administratorul Afacerilor Mici Linda McMahon şi consilierii preşedintelui Trump - fiica sa Ivanka şi ginerele său Jared Kushner.