Acţionarii Casei Române de Compensaţie au decis, ieri, să nu desfiinţeze instituţia, după ce acest punct fusese propus de casa de brokeraj Swiss Capital, potrivit unor surse.
Astfel, discuţiile privind strategia legată de viitorul CRC au rămas să fie purtate la Adunarea Generală de bilanţ.
Totodată, reprezentanţii Sibex şi ai grupului Helex au anunţat, ieri, că au agreat data de 5 februarie pentru semnarea contractelor privind servicii de clearing şi cooperare tehnologică, potrivit unui comunicat al operatorului sibian.
Tot atunci, Ovidiu Gălăţanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Sibex, va deschide, în cadrul unei ceremonii oficiale, şedinţa de tranzacţionare la Bursa din Atena - Athens Exchange.
Sibex era presată să se conecteze cât mai rapid la o Contraparte Centrală (CCP) străină, instituţie cerută la nivel european din septembrie 2013, întrucât răgazul acordat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru reautorizarea Casei Române de Compensaţie (CRC) urmează să expire, în curând.
Încercările de înfiinţare a unei CCP locale au eşuat, atât la Sibex, cât şi la Bursa de Valori Bucureşti, deşi, la un moment dat, cele două burse au lucrat împreună la proiect.
Una dintre soluţiile vehiculate, atunci, pentru Sibiu a fost ca Depozitarul Sibex şi Casa Română de Compensaţie (CRC) să fuzioneze, cele două instituţii având în vistierie aproximativ 6 milioane de euro.
Adunările Generale cu tema CCP nu au întrunit cvorumurile necesare nici la Sibex, nici la BVB.