Câştigurile MOL au sporit cu 326%

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 august 2008

MOL Nyrt., cea mai mare companie petrolieră din Ungaria, şi-a majorat de pes-te patru ori profitul în trimestrul al doilea din 2008, faţă de aceeaşi perioadă din 2007, ca urmare a aprecierii forintului, care a redus datoriile în euro ale societăţii. Câştigul net al companiei a ajuns la 114,7 miliarde de forinţi (717,6 milioane de dolari) sau 1.271 forinţi/acţiune, de la 26,9 miliarde ori 292 forinţi/titlu în trimestrul al doilea din 2007. Analiştii estimau numai 109,1 miliarde de forinţi.

În trimestrul al doilea, moneda Ungariei, forintul, a avut o evoluţie extrem de bună faţă de euro (+11%), situându-se pe poziţia a doua la nivel mondial în acest sens.

Vânzările MOL au sporit cu 52%, la 921 miliarde de forinţi. Profitul operaţional a fost de 89,1 miliarde de forinţi, mai mic cu 3% faţă de anul trecut. Divizia de explorare şi producţie şi-a majorat cu 30% profitul operaţional, la 30,6 miliarde de forinţi, datorită creşterii preţului ţiţeiului şi gazelor naturale. Divizia de rafinare şi marketing a avut un profit operaţional de 69 miliarde de forinţi, în creştere cu 18%. Activităţile din sectorul petrochimic au avut pierderi de 13,7 miliarde de forinţi, faţă de un profit de 12,2 miliarde de forinţi în trimestrul al doilea din 2007.

Acţiunile MOL au pierdut 27% anul acesta, valoarea de piaţă a companiei fiind de 1.970 miliarde de forinţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb