Castrol, una din cele mai puternice marci de lubrifianţi din lume, va furniza lubrifianţi performanţi, lichide de frână şi hidraulice pentru maşina supersonică BLOODHOUND, un vehicul cu o viteză terestră de 1609 km/h.
Bloodhound eşte o maşină uimitoare. Este un proiect care vrea şă depaşească graniţele ingineriei şi ale ştiinţei. O maşină supersonică ("SSC - supersonic car") al cărei obiectiv este să depăşească Recordul Mondial de Viteză.
In prezent, acest record este de 1228 km/h şi este deţinut de Thrust SSC, o echipă britanică gestionată de Managerul proiectului BLOODHOUND SSC, Richard Noble, şi condusă de Andy Green.
BLOODHOUND, maşina supersonică, este asamblată în Bristol şi urmează să "zboare" în deşert în vara lui 2016. Ea urmează în prezent teste de rulare de până la 321 km/h la Aerohub, Newquay, pentru ca mai apoi echipa de proiectanţi să înceapă testarea de mare viteză - 1.287 km/h.
Noua maşină supersonică de 135.000 CP Thrust SSC va utiliza o diversitate de produse Castrol de ultimă generaţie, printre care şi cel mai puternic ulei de motor - Castrol EDGE, un lichid de frână bazat pe formula motorsport - Castrol React SRF şi fluidele hidraulice Castrol, utilizate anterior de NASA.
Paul Waterman, Director Executiv Global Castrol a spus: "Suntem încântaţi să sprijinim proiectul Bloodhound SSC. La Castrol, avem un istoric de care suntem mândri în ceea ce priveşte sustinerea pionierilor şi acest parteneriat ne oferă ocazia să arătăm cum produsele noastre performante stabilesc noi standarde şi depăşesc limitele."
Castrol a fost întotdeauna sinonim cu performanta şi cu pionieratul. Şi a facut mereu istorie atat în cursele terestre de mare viteză, cat şi în cele mai rapide competitii auto.
Recordul la viteza terestră a fost doborât de 21 de ori cu Castrol ca partener, începând cu prima încercare de a stabili un record din 1924 (235 kmh) şi pană în 1997 (1.228 km/h) cu Andy Green conducând un Thrust SSC.
Acest record rămâne până astăzi nedoborât şi depăşirea acestuia va reprezenta primul obiectiv al proiectului BLOODHOUND SSC, când va ajunge în Hakskeen Pan, Africa de Sud.
Managerul proiectului BLOODHOUND SSC, Richard Noble, a spus: "Suntem încântaţi că brandul Castrol s-a alăturat echipei. Castrol este sinonim cu cursele de maşini de cel mai înalt nivel şi, desigur, cu multe realizări ale pionierilor din cursele terestre de mare viteză - sunt fericit să continuăm o relaţie de 30 de ani cu Castrol, lucrând cu acesta atât la proiectul Thrust SSC 2, cât şi la Thrust SSC. Reprezintă o marcă importantă şi va lucra cu noi nu numai în ceea ce priveşte aspectul tehnic, ci ne va ajuta, de asemenea, să ne implicăm în această Aventură de proiectare împreună cu un public global."
Echipa BLOODHOUND a străbătut globul pentru a găsi deşertul perfect pentru a testa maşina, care trebuia să fie de minimum 12 mile lungime, două mile lăţime şi perfect plat. A fost selectat Hakskeen Pan, Northern Cape, Africa de Sud.
La viteza maximă, BLOODHOUND SSC va parcurge o milă în 3,6 secunde, adică, 4,5 terenuri de fotbal puse cap la cap per secundă.
BLOODHOUND dispune de trei centrale de forţă, un turbojet Rolls-Royce EJ200 de la un Eurofighter Typhoon, un set de rachete hibrid NAMMO şi un motor de maşină de curse de 750 bhp, care acţionează pompa oxidantului rachetei. Aceştea generează împreună echivalentul a 135.000 CP, egal cu 180 maşini F1.