CĂTĂLIN DRULĂ: "Am depus legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii"

S.B.
Politică / 19 decembrie 2022

"Am depus legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii"

Preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat, luni, că USR a depus o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii, condamnaţi definitiv de instanţe, informează news.ro.

"Este o minimă reparaţie morală pe care o putem face şi suntem datori tuturor celor care au luptat pentru libertatea noastră să facem această reparaţie. USR susţine principiul că în România nu trebuie să existe două categorii de oamenii: privilegiaţii şi cei care muncesc cinstit. Iar această categorie de pensie specială, mă refer la lucrătorii securităţii, este cea mai odioasă dintre toate. Statul român modern, democratic, nu are voie să recompenseze cu privilegii pe cei care ne-au bătut, torturat sau omorât părinţii şi bunicii", a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR.

Liderul USR a solicitat parlamentarilor PSD şi PNL să nu îi protejeze pe lucrătorii Securităţii şi să voteze această lege.

1.300 de foşti ofiţeri de Securitate şi de Miliţie, mulţi în viaţă, au primit din partea instanţelor hotărâre judecătorească definitivă că au fost "lucrători ai Securităţii" şi au desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii comuniste. Cu toate acestea, foştii ofiţeri primesc pensii speciale, spune USR.

"Toţi cei care au bătut, ucis, rănit, arestat abuziv revoluţionari la Timişoara, cei care i-au bătut pe cei de la Braşov din 1987, pe cei de la Aiud, care au făcut puşcărie din motive politice - toţi aceşti lucrători de Securitate primesc şi ei pensii speciale în continuare. E o nedreptate strigătoare la cer. Şi e datoria noastră să facem ceva ca aceste lucruri să nu se mai repete" a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, omorât de Securitate.

Dacă legea depusă de USR va fi votată, CNSAS va redobândi competenţa de a se autosesiza, lucru care va permite o deconspirare mai eficientă a foştilor lucrători ai Securităţii.

"Legea depusă de USR astăzi repară o nedreptate. Dă CNSAS competenţa de autosesizare pe cazurile lucrătorilor de Securitate. Este o situaţie absurdă în România, această competenţă a fost retrasă CNSAS printr-o modificare legislativă în 2008, pentru a mai reduce din munca de deconspirare a lucrătorilor Securităţii. Acum CNSAS poate fi sesizat de alte instituţii care au un interes direct pentru a deconspira lucrătorii Securităţii, dar nu se poate autosesiza. Modificarea noastră legislativă adaugă această competenţă CNSAS" a declarat deputatul USR Iulian Bulai, care a precizat că USR a depus o iniţiativă legislativă similară la începutul anului 2022, aceasta fiind însă respinsă de majoritatea PSD-PNL.

Disidentul anti-comunist Gheorghe Ursu a fost arestat în septembrie 1985, murind în spitalul penitenciarului Jilava în noiembrie 1985. A fost urmărit de Securitate, în special de ofiţerii Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş, care încasează şi astăzi pensie specială de la statul român, deşi au hotărâre definitivă că au fost "lucrători ai securităţii". Securitatea a inventat în cazul său infracţiunea de deţinere de valută, ca să acopere dosarul de poliţie pe care îl construiau, din cauza relaţiilor lui Gheorghe Ursu cu Europa Liberă, cu lumea literară şi a impresiile sale despre regimul comunist consemnate într-un jurnal.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb