Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR) a organizat luni, 23 noiembrie, Adunarea Generală a membrilor AMCOR, eveniment în cadrul căruia a fost ales noul preşedinte al Asociaţiei, Cătălin Hristea, directorul executiv al companiei Professional Management Solutions (PMSolutions) şi un nou Consiliu Director pentru perioada 2015-2018, transmite un comunicat de presă remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, printre cele mai importante proiecte care au fost iniţiate în perioada 2011-2015 se numără îmbunătăţirea reprezentării AMCOR în relaţia cu autorităţile centrale, atât autorităţi de management, cât şi alte instituţii şi organisme ce interferează cu piaţa de consultanţă, crearea unei structuri de evenimente care au ca obiectiv oferirea posibilităţii membrilor de a discuta teme profesionale de interes, de a semnala problemele cu care se confruntă în exercitarea profesiei, consolidarea sistemului intern de Atestare Naţională, respectiv de Certificare Internaţională pentru membrii AMCOR.
Un accent important s-a pus pe îmbunătăţirea relaţiei cu mediul academic, inclusiv prin participarea în proiecte comune prin care s-a asigurat practica profesională a studenţilor şi masteranzilor în cadrul companiilor membre sau partenere AMCOR.
"Pentru perioada următoare, pentru a continua procesul de consolidare a poziţiei pe care o deţine AMCOR în piaţă, noua strategie propusă de către noul Preşedinte AMCOR, Cătălin Hristea, va urmări promovarea şi dezvoltarea consultanţei în management, adoptarea şi susţinerea standardelor profesionale în activitatea de consultanţă în management, precum şi urmărirea aplicării «Codului etic» al Asociaţiei în rândul membrilor AMCOR", precizează comunicatul.
Un loc "important" în activitatea pe care conducerea AMCOR o va avea în perioada următoare va fi apărarea intereselor profesionale ale membrilor asociaţiei prin reprezentarea acestora în raport cu autorităţile, cu mediul de afaceri şi cu alte organizaţii, diseminarea cunoştinţelor de specialitate şi pregătirea consultanţilor în management, mai arată sursa citată.