Cătălin Predoiu a fentat CSM

Într-o chestiune extrem de importantă, cea a statutului judecătorilor şi procurorilor, cel mai longeviv ministru la portofoliul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a reuşit performanţa de a fenta Consiliul Superior al Magistraturii. A obţinut avizul favorabil pe acest proiect de lege din partea a 13 membri CSM, numai şase din total exprimându-se împotrivă. Este o lege cu 294 de articole, dar bătălia centrală câştigată de Predoiu s-a dat doar pe unul dintre acestea. Judecătorii vor avea dreptul, fără a răspunde în vreun fel, de a încălcă deliberat deciziile CCR. Deci Constituţia României.

La prima vedere, pare un sacrilegiu. O vânzare pe nimic a suveranităţii naţionale. De ce mai avem o Constituţie şi de ce mai avem o Curte Constituţională, a cărei obligaţie centrală este să verifice în ce măsură sunt sau nu sunt respectate prevederile Legii Fundamentale, dacă, iată, o lege inferioară ca putere în raport cu Constituţia poate înfrânge Constituţia?

Pentru a fi mai explicit, voi invoca ceea ce a invocat şi Cătălin Predoiu în comunicatul pe care tocmai l-a dat publicităţii. Şi anume declaraţia nr. 17 anexată actului final al conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona. În acest document, este consacrat principiul conform căruia, atunci când o lege a unui stat, inclusiv Constituţia, intră în conflict cu prevederile instituite de Parlamentul European, acestea din urmă au prevalenţă. Deci Constituţia oricărui stat, într-o asemenea ipoteză, nu se mai aplică. Şi cu atât mai mult nu se aplică nici vreun alt act normativ. În această logică, în măsura în care nu o nuanţăm, la fel cum a procedat şi ministrul român al Justiţiei, rezultă că principiul de mai sus, consacrat în Tratatul de la Lisabona, se aplică otova. Adică mecanic. Implacabil. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa. În mod deliberat, domnul Cătălin Predoiu a ignorat fondul problemei. Tratatul de la Lisabona şi respectiva declaraţie anexă la el, care stârneşte nenumărate dispute nu numai în România, ci şi în alte state, introduce o nuanţă, o condiţie în baza căreia este construită o argumentaţie cât se poate de logică a respectivei obligativităţi de conformare. Deciziile Parlamentului şi Comisiei Europene au prevalenţă asupra Constituţiilor statelor membre doar în ipoteza în care acestea prevăd drepturi mai largi în beneficiul cetăţenilor în comparaţie cu legile interne.

Şi iată care este de fapt călcâiul lui Ahile în toată această poveste. Scandalul uriaş în România este generat de încălcarea cu bună ştiinţă din partea unor judecători - şi în niciun caz a majorităţii acestora - a unor decizii ale Curţii Constituţionale legate de prescripţie. În baza Legii Fundamentale, în mai multe rânduri, Curtea Constituţională a României a stabilit care sunt condiţiile în care un proces penal încetează prin prescripţie. Adică prin depăşirea termenelor prevăzute de legea penală, elaborată la rândul ei în baza Constituţiei. Ceea ce a stabilit Curtea Constituţională îl scuteşte pe un cetăţean să fie hărţuit la infinit de către procurori sau de către judecători prin tergiversări ale anchetei şi procesului penal. Efectul legat de prescripţie nu poate fi decât benefic. În sensul că dosarele nu mai pot fi ţinute la infinit în sertar şi nici sabia lui Damocles nu poate sta la infinit deasupra capului unui cetăţean, despre care se presupune că a săvârşit o infracţiune. Deci Curtea Constituţională a României a procedat logic şi nu a încălcat în niciun fel Tratatul de la Lisabona, întrucât legile interne au prevalenţă atunci când oferă garanţii mai mari respectării drepturilor şi libertăţilor unui cetăţean.

Întreaga bătălie s-a dus în jurul acestei prevederi, în sensul că magistraţii care nu respectă prevederile Constituţiei în materie de prescripţie şi deciziile Curţii Constituţionale sunt în mod logic pasibili de sancţiuni, care pot merge în anumite situaţii până la scoaterea judecătorului vinovat din magistratură. Ori proiectul de lege de curând avizat de CSM cu atâta tam-tam stipulează contrariul. Şi anume că magistraţii nu vor răspunde atunci când este încălcată cu bună ştiinţă Constituţia şi când acest lucru este constatat prin decizii CCR.

În materie de respectare a drepturilor omului, suntem deci pe cale să facem un uriaş pas îndărăt. Aşa cum s-a mai întâmplat de mai multe ori, tot sub mandatele lui Cătălin Predoiu la portofoliul Justiţiei. Să ne amintim între altele că acesta, lucrând mână în mână cu Monica Macovei şi cu Traian Băsescu, a promovat prin asumări de răspundere, deci fără dezbatere parlamentară, patru coduri - civil, de procedură civilă, penal şi de procedură penală - în cazul cărora, până în prezent, sesizată fiind, când a fost sesizată, Curtea Constituţională a identificat sute de încălcări grave ale Legii Fundamentale. Pe ceea ce pune mâna Cătălin Predoiu se transformă în praf.