Moţiunea simplă iniţiată de 51 deputaţi ai USR împotriva lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a fost respinsă ieri de plenul Camerei Deputaţilor, în acest sens exprimându-şi votul parlamentarii PSD-PNL- UDMR şi o parte dintre cei a minorităţilor naţionale, pro-moţiune votând doar iniţiatorii şi aleşii din partea USR şi cei ai AUR. Rezultatul votului este elocvent: 192 voturi împotriva moţiunii, 80 pentru aceasta, trei abţineri, iar un deputat nu a votat.
Dezbaterea moţiunii de cenzură s-a dorit a fi o răfuială politică între cei de la USR şi actuala majoritate parlamentară, dar reprezentanţii partidului condus de interimarul Cătălin Drulă au ieşit şifonaţi după discuţiile în contradictoriu de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Se pare că deputaţii USR nu se aşteptau la discursul argumentat, pe fiecare punct al moţiunii simple, timp de 43 de minute, al ministrului Cătălin Predoiu, care a arătat de ce a trecut de Consiliul Legislativ, de Consiliul Superior al Magistraturii, de Senat, de Camera Deputaţilor, de dublul control al Curţii Constituţionale şi de ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis legea de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), act normativ care, de ieri, a intrat în vigoare.
"Moţiunea se referă la o problemă deja decisă şi rezolvată de Parlament, ceea ce este o fractură de logică. Mai mult, moţiunea nu avansează nicio soluţie fezabilă. (...) Simpla împrejurare că a fost anunţată în urmă cu o lună şi depusă în preajma dezbaterii excepţiei de neconstituţionalitate de CCR indică faptul că demersul a urmat tiparul gândirii politice a USR: nimic, (...) doar vorbă şi victimizare, acuzaţii fără justificare şi procese de intenţie. (...) Moţiunea e o nouă descărcare de frustrări, prejudecăţi, clişee, calomnii şi atacuri de intenţie la adresa mea. (...) USR nu înţelege această temă fundamentală - Justiţia - asupra căreia aplică o înţelegere reducţională, iacobină, bolşevică (...). Reducerea de către USR a justiţiei penale la partea de anchetă, de cercetare şi inculpare folosind mantra luptei anticorupţie prin prisma DNA, face rău luptei respective şi DNA în faţa celor care caută echitate în justiţie. Lupta anticorupţie nu a început cu USR, dar era cât pe ce să moară cu USR în 2021 (...). USR ignoră importanţa prezumţiei de nevinovăţie (...) şi aduce în discuţie culpa colectivă privind magistraţii care se opun competenţei DNA", au fost câteva dintre replicile acide ale ministrului Predoiu la adresa iniţiatorilor moţiunii, după ce a trecut în revistă paşii parcurşi pentru desfiinţarea SIIJ.
În discursul său, principalul contestatar al lui Cătălin Predoiu, Stelian Ion - fostul ministru al Justiţiei - nu a oferit, timp de cinci minute cât a vorbit, niciun argument pentru care moţiunea merită votată, ci a oferit asistenţei o înşiruire de afirmaţii demagogice, pe care în urmă cu doi-trei ani nu le-ar fi rostit de la tribuna Camerei Deputaţilor.
"Politicienii USL 2.0 şi-au dat mâna pentru că sunt miliarde de tocat din PNRR şi din PNDL, iar ei vor să îi toace fără ca procurorii DNA să mai pună vreo întrebare", a fost singura referire, şi aceasta indirectă, a lui Stelian Ion, la legea intrată ieri în vigoare, prin care a fost desfiinţată SIIJ, iar competenţele nu au revenit automat DNA şi DIICOT.
De aceea, liderul grupului deputaţilor UDMR, Csoma Botond, care anul trecut a avut mai multe clinciuri cu Stelian Ion pe tema desfiinţării SIIJ, l-a catalogat drept bolşevic pe fostul ministru al justiţiei, care în decembrie 2021 a fost criticat şi de CSM pentru încălcarea independenţei justiţiei, existând în acest sens hotârârea 208/14 decembrie 2021 a Consiliului.
În apărarea fostului ministru, şeful interimar al USR, Cătălin Drulă a spus că formaţiunea sa e singurul partid care se luptă pentru o justiţie independentă, numai că în replică Alfred Simonis, liderul grupului deputaţilor PSD a precizat că prin desfiinţarea SIIJ de coaliţia parlamentară PSD-PNL-UDMR s-a desfiinţat aura conform căreia USR se pricepe la ceva pe pământ, şi anume justiţia.
1. Vine vine ...
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2022, 10:19)
Legea ne răspunderii de nimic care convine JUSTIȚIEI și băieților Smart ....