Câte şi ce firme ne-a închis criza

M.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 iunie 2010

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Mai bine de o treime din firmele intrate în lichidare sau doar dintre cele şi-au suspendat temporar activitatea în ultimii doi ani nu au derulat afaceri pe anul 2008 sau nici măcar nu şi-au respectat obligaţiile legale să-şi depună bilanţurile.

    Aceasta este conculiza unei analize interne realizate de Ministerul Finanţelor pe un eşantion de peste 170.000 de companii, din cele 304.000 de mii de firme care şi-au suspendat activitatea sau au intrat în lichidare.

    Analiza Finanţelor se întinde din mai 2008, adică cu patru luni înainte de izbucnirea crizei globale, şi până la finalul primului trimestru din 2010.

    Suficient cât să includă şi impactul impozitului forfetar (n.r.- ale cărui norme de aplicare au fost promovate în aprilie 2009) asupra micilor companii, măsură criticată aspru de către mediul nostru de afaceri.

    Concluzia Finanţelor este că, din datele disponibile şi din experienţa practică dobândită pe teren, principalele cauze care au condus la des-fiinţarea companiilor au fost, în ordine: renunţarea la afaceri practic nefuncţionale în momentul în care a apărut impozitul forfetar, restrângerea activităţii din cauza crizei economice, precum şi transferul activităţii pe alte companii sau pe alte forme de organizare, în special PFA (persoane fizice autorizate).

    Doar 2.355 de firme (1,36%) dintre cele care şi-au încetat activitatea anul trecut îşi începuseră activitatea chiar în 2009, iar 78% dintre ele erau înregistrate anterior anului 2007.

    Analiza Finanţelor, intrată în posesia noastră, nu prezintă şi o situaţie detaliată pe domenii de activitate a companiilor care şi-au suspendat activitatea sau care au intrat în lichidare.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb