Ilie Bolojan, întâlnire cu Majestatea Sa Custodele Coroanei
M.B.Miscellanea / 18 martie
F.D.Cultură / 29 mai 2024
Cunoscutul regizor şi scenarist canadian Philippe Lesage va fi preşedintele Juriului Bucharest International Film Festival (BIFF) din acest an, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
R.S.Cultură / 12 martie 2024
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a conferit ieri, la Castelul Regal Peleş, în Holul de Onoare, decoraţii regale mai multor personalităţi şi instituţii din România şi din străinătate, conform unui comunicat remis redacţiei.
A.F.Miscellanea / 24 decembrie 2023
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a transmis, în mesajul de Crăciun, că doreşte "românilor din ţară, din Republica Moldova şi celor de departe la mulţi ani cu sănătate, speranţă şi pace sufletească", conform news.ro.
T.B.Internaţional / 15 decembrie 2023
Custodele Coroanei Române, Margareta, a salutat, vineri, deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, calificând evenimentul drept o "binecuvântare", potrivit agerpres.ro.
D.T.Miscellanea / 28 aprilie 2023
Principele Radu a efectuat, miercuri şi joi, în numele Custodelui Coroanei, o vizită în Republica Federală Germania, la Berlin şi Hanovra, ţară în care trăiesc aproape un milion de români, potrivit Agerpres.
A.F.Politică / 3 aprilie 2023
Actualizare Olaf Scholz a fost primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoria
D.T.Miscellanea / 3 aprilie 2023
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru în ţara noastră, a fost primită, astăzi, de Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, la Palatul Elisabeta, informează Agerpres.
D.T.Miscellanea / 2 aprilie 2023
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Custodele Coroanei la Palatul Elisabeta, luni, de la ora 13.00, informează News.ro.
G.D.Miscellanea / 7 martie 2023
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Consort Radu efectuează în această săptămână o vizită în Suedia, în cadrul căreia vor avea o serie de întâlniri publice, relatează Agerpres.
D.T.Miscellanea / 1 martie 2023
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, va efectua astăzi o vizită la Bucureşti, aceasta fiind prima sa deplasare oficială în străinătate de la preluarea mandatului, informează Agerpres.
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 14 februarie 2023
G.D.Miscellanea / 24 decembrie 2022
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a transmis, astăz, în mesajul de Crăciun, admiraţia şi afecţiunea sa pentru toţi românii care au dovedit curaj şi compasiune faţă de cei care suferă, relatează Agerpres.
V.G.Politică / 11 decembrie 2022
V.G.Politică / 8 decembrie 2022
Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni luni, 12 decembrie, de la ora 12:30, în şedinţă comună, pentru adoptarea Declaraţiei Parlamentului privind consolidarea egalităţii de gen în România, informează Agerpres.
V.G.Internaţional / 19 septembrie 2022
Actualizare Sicriul a fost coborât în criptă
V.G.Politică / 19 septembrie 2022
Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra, transmite Agerpres.
V.G.Internaţional / 18 septembrie 2022
Actualizare Custodele Coroanei şi Principele Radu participă la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea, la Palatul Buckingham
V.G.Miscellanea / 13 septembrie 2022
Custodele Coroanei, MS Margareta, şi principele consort Radu vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a a II-a, a transmis, astăzi, Secretariatul Regal, potrivit Agerpres.
G.D.Miscellanea / 11 mai 2022
Peste 2.000 de persoane au participat la sosirea Familiei Regale în Galaţi, eveniment prilejuit de Ziua Monarhiei, ieri, 10 mai, conform unui comunicat remis redacţiei.
S.B.Companii / 3 decembrie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 12 mai 2021
A.P.Miscellanea / 25 ianuarie 2021
Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu s-au vaccinat, luni, împotriva COVID-19, informează Casa Regală, citată de Agerpres.
J.P.Miscellanea / 20 decembrie 2020
M.A.Miscellanea / 6 aprilie 2020
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a transmis, duminică, un mesaj în contextul pandemiei de coronavirus, arătând că "este absolut necesar să continuăm să stăm acasă şi să înţelegem gravitatea situaţiei".
I.GHE.Ziarul BURSA #Politică / 23 decembrie 2019
A.I.G.Politică / 21 decembrie 2019
A.M.Politică / 17 decembrie 2019
A.I.GMiscellanea / 2 decembrie 2019
George Marinescu
George Marinescu
Cornel Codiţă
A.V.
O.D.
A.I.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.6187 |
![]() | 5.2332 |
![]() | 5.9795 |
![]() | 456.5018 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 28 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 25 martie