Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, deţinute de The Iconic Estate, parte din Alexandrion Group, vor avea un nou concept care va ilustra spiritul regal şi va reflecta longevitatea şi istoria de aproape 130 de ani a locaţiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Conceptul va reda farmecul şi rafinamentul pe care acest complex, dezvoltat de către familia Rhein la solicitarea Regelui Carol I, proprietarul moşiei Azuga- Predeal, îl avea la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, punând în valoare moştenirea sa culturală şi istorică şi conexiunea puternică şi îndelungată cu Casa Regală a României. Produs la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, fară întrerupere, de peste un secol, spumantul Rhein a fost pentru prima oară Furnizor Oficial al Casei Regale a României în 1904 şi continuă să aibă acest rol, fiind prezent la unele dintre cele mai importante evenimente organizate de Casa Regală a României, de-a lungul anilor.
"Vom face o călătorie în trecut şi vom reînvia imaginea şi spiritul, eleganţa şi distincţia pe care acest loc le avea în urmă cu aproape 130 de ani. Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 sunt, poate, unicul loc din Europa în care se produce fără întrerupere, de mai bine de un secol, vin spumant prin metoda tradiţională.
Ne dorim să onorăm memoria fondatorilor Pivniţelor Rhein: Regele Carol I, care a solicitat şi încurajat ridicarea acestui loc pe terenul pe care ȋl deţinea şi fraţii Rhein, oameni de afaceri de succes la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, care au construit, dezvoltat şi au început producţia de vin spumant la Pivniţele Rhein. Totodată, ne dorim să le aducem un omagiu şi să le mulţumim tuturor celor care au depus eforturi deosebite şi au făcut posibil ca Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 să rămână deschise şi producţia să continue fară întrerupere după Primul Război Mondial.
Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 nu vor mai fi doar un obiectiv turistic, vor deveni un obiectiv istoric, pe care oamenii îl vor vizita pentru tradiţia sa în producţia de vinuri spumante, prin metoda tradiţională, cu fermentaţie secundară în sticlă, un proces foarte meticulos şi complex, foarte bine controlat, în care vinul care constituie baza, timpul şi temperatura de fermentare sunt esenţiali. Vor face un tur al cramei şi li se va explica cum se produce acest spumant, vor vizita muzeul şi vor savura noul meniu regal, care este o reintrepretare a preparatelor pe care le
savura Familia Regală a României. Nu vom mai avea un simplu restaurant aici, ci un concept unic în România, cu cel mai înalt nivel de calitate.
În tot acest proces, ne bucurăm de susţinerea Casei Regale a României, descendenţii Regelui Carol I, reprezentaţi de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, cărora le mulţumim pentru întregul suport oferit.
În semn de preţuire pentru relaţia îndelungată şi solidă pe care o avem cu Casa Regală a României, vom avea bucuria şi onoare de a lansa în curând spumantul Regina Margareta, care va fi produs aici, la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892. Va fi un spumant produs în ediţie limitată. Eu însumi voi coordona comercializarea sa şi voi selecţiona cu mare atenţie locaţiile în care va fi listat şi toate achiziţiile" a spus dl Nawaf Salameh, Preşedintele şi Fondatorul Alexandrion Group.
Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 includ o cramă supraterană, o pensiune, un restaurant şi un magazin de vinuri şi băuturi spirtoase, deschise circuitului turistic. Oaspeţii care vor trece pragul Pivniţelor Rhein & CIE Azuga 1892 vor avea oportunitatea de a petrece momente de relaxare într-o destinaţie cu un nivel superior al confortului. Chef Ecaterina Paraschiv, unul dintre cei mai apreciaţi şi experimentaţi chefi din Paris, a creat un meniu regal, cu preparate rafinate, a căror savoare va fi amplificată prin asocierea cu vinuri din portofoliul The Iconic Estate.
Prezentarea noului concept şi degustarea meniului regal au avut loc pe 2 decembrie în prezenţa presei, a domnului Nawaf Salameh, a domnului Radu Ghină, Consilier al Casei Regale a României şi a Juliei Scavo, noul Brand Ambassador al gamei Rhein Extra, gamei de vinuri liniştite Hyperion şi lichiorurilor de fructe SABER Elyzia. Gravelax de păstrăv, somon, sfeclă roşie, pudră de zmeură, ierburi de grădină, mămăliguţă surpriza în pesmet smântână lejera cu pudră de brad şi kadaif deshidratat sau Pavlova citrice, bezea, pralină de ghimbir şi pudră de mentă se numără printre preparatele sofisticate incluse în meniul regal.
Julia Scavo, noul Brand Ambassador Rhein Extra
Renumitul somelier, Julia Scavo, care a devenit de curând Brand Ambassador al gamei de vinuri spumante Rhein Extra, a vorbit despre rolul său şi despre valorile pe care le are în comun cu echipa The Iconic Estate.
"Măiestria şi arta de a produce vinuri de o calitate excepţională, care rămân relevante, generaţie după generaţie, sunt foarte rare şi extrem de valoroase. Nimic nu poate egala armonia perfectă care s-a creat treptat, în zeci de ani, ȋntre un loc binecuvântat cu toate atributele pentru a da naştere unui vin spumant regal, o reţetă care cucereşte uşor consumatorii şi o echipă dedicată, care iubeşte produsele pe care le crează. Sunt onorata să
reprezint, în calitate de Brand Ambassador, vinurile spumante Rhein Extra. Pasiunea autentică şi dragostea pentru vinuri pe care le am în comun cu echipa The Iconic Estate ne-au adus împreună în mod firesc şi ne-au ajutat să construim o legătură puternică. Împreună spunem povestea fascinantă a acestor vinuri şi vorbim despre calităţile lor, cât mai multor oameni, din întreagă lume", a spus Julia Scavo, Brand Ambassador Rhein Extra.