Klaus Iohannis îl va primi la Cotroceni pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene

V.G.
Politică / 11 decembrie 2022

Klaus Iohannis îl va primi la Cotroceni pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi mâine, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, cei doi şefi de stat urmând să abordeze stadiul şi propunerile de consolidare a relaţiei bilaterale şi a cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe stimularea investiţiilor şi pe identificarea unor noi domenii de colaborare, informează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor avea şi un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internaţională, inclusiv evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi refugiaţi, implicaţiile conflictului în plan energetic, precum şi în planul securităţii alimentare globale.

Conform sursei citate, pe agenda discuţiilor se va afla şi cooperarea româno-elveţiană în plan multilateral, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024.

Din perspectiva agendei europene, va fi abordat cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi acordarea celei de-a doua tranşe financiare a contribuţiei elveţiene la fondul de coeziune al Uniunii Europene.

La Palatul Cotroceni va avea loc şi ceremonia semnării Acordului-cadru româno-elveţian, prin care va fi operaţionalizată cea de-a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană.

Vizita oficială a preşedintelui Confederaţiei Elveţiene în ţara noastră are loc în cadrul cadrul dialogului bilateral româno-elveţian la nivel înalt, care în ultimii ani a cunoscut o dinamică sporită.

Programul preşedintelui Ignazio Cassis va include şi o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene va fi primit în cursul serii şi de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Imi provoaca furie si revolta acest individ care mi-a cerut votul spunand ca lupta impotriva psd si dupa ce ia pacalit pe romani a adus psd la guvernare . Acest las si pervers al politicii romanesti va primi nota de plata in 2024 cand pnl nu va mai intra in parlament . Pana atunci din partea mea un sincer :HAI SICTIR !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb