Principele Radu a efectuat, miercuri şi joi, în numele Custodelui Coroanei, o vizită în Republica Federală Germania, la Berlin şi Hanovra, ţară în care trăiesc aproape un milion de români, potrivit Agerpres.
La Hanovra, Principele Consort a vizitat sediul istoric al companiei Pelikan, fondată în anul 1838, unde s-a întâlnit cu conducerea companiei şi a vizitat Pelikan TintenTurm (un district din centrul oraşului Hanovra construit de companie în secolul al XIX-lea) şi Muzeul Pelikan, informează vineri Familia Regală a României, într-o postare pe Facebook.
"La Berlin, Alteţa Sa Regală a vizitat Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Berlin, o construcţie din secolul XXI care duce mai departe tradiţia ortodoxă românească în capitala Germaniei, începută în perioada interbelică. Principele Consort a fost întâmpinat de părintele Ioan Dragoş Manu şi de părintele Clement Lodroman, a participat la slujbă şi s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din capitala Germaniei", precizează sursa citată.
Principele Radu a vizitat asociaţia caritabilă Buddy Bear, fondată de dr Klaus Herlitz acum două decenii, care promovează toleranţa şi înţelegerea între ţările lumii şi în interiorul societăţii.
"Iniţiativa personală a soţilor Eva şi Klaus Herlitz este astăzi cunoscută pe toate continentele pentru expoziţiile în aer liber din capitalele lumii, în care sunt aşezate laolaltă figurine înfăţişând urşi în mărime naturală, viu colorate şi simbolizând ţările lumii. La sediul asociaţiei, Principele Radu a discutat cu conducerea fundaţiei perspectiva ca expoziţia să poposească în cursul acestui an în capitala României", informează Casa Regală.
Totodată, la invitaţia ambasadorului României în Republica Federală Germania, Adriana Stănescu, Principele Consort a vizionat expoziţia dedicată Încoronării de la Alba Iulia şi a participat la o întâlnire cu membri ai comunităţii de români din Berlin şi cu diplomaţii ambasadei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.04.2023, 11:08)
Ciudatii,traiesc in alta lume.Dar de la romani tepoti astepta la orce!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de sabin în data de 28.04.2023, 15:43)
Te referi desigur la astia cu Republica Fererala Germania...?!