CCR a decis că este neconstituţională prevederea prin care poliţistul este atenţionat privind cercetarea prealabilă

A.P.
Anticorupţie / 17 noiembrie 2020

CCR a decis că este neconstituţională prevederea prin care poliţistul este atenţionat privind cercetarea prealabilă

Curtea Constituţională a admis marţi o excepţie de neconstituţionalitate, în cadrul controlului posterior promulgării, a unor dispoziţii din Legea privind statutul poliţistului. Astfel, este neconstituţională prevederea în care poliţistul este atenţionat privind cercetarea prealabilă. "Pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare, persoana prevăzută la art.59 alin.(2) poate dispune atenţionarea poliţistului. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ-preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu", este articolul declarat neconstituţional, cu unanimitate de voturi de către judecătorii CCR, potrivit News.

"În ziua de 17 noiembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 ind. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale.

Art.58 ind.1 din Legea nr.360/2002 prevede următoarele: "Pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare, persoana prevăzută la art.59 alin.(2) poate dispune atenţionarea poliţistului. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ-preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal", arată comunicat de presă al Curţii Constituţionale.

Articolul 59, alineatul 2 din Legea privind Statutul poliţistului prevede că:

"(2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoştinţă de săvârşirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:

a) persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat sau şeful unităţii ierarhic superioare;

b) şeful unităţii sau instituţiei de învăţământ din Ministerul Afacerilor Interne la care poliţistul este delegat sau detaşat ori la care urmează cursuri sau susţine examene de carieră;

c) şeful instituţiei subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competenţe de coordonare şi control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru poliţiştii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detaşaţi la aceste servicii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb