CCR: Greblă a anunţat că, începând de mâine, va intra în concediu de odihnă

Alexandru Costea
Anticorupţie / 26 ianuarie 2015

Actualizare 18:28

Curtea Constituţională (CC) informează că judecătorul Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie, va intra în concediu legal de odihnă, arată un comunicat emis de CC.

Plenul CC s-a întrunit, astăzi, pentru a lua act de declaraţia judecătorului Toni Greblă comunicată peşedintelui Curţii, Augustin Zegrean, "în temeiul art. 64 lit. d) din Legea nr. 47/1992" privind organizarea şi funcţionarea instituţiei. Prevederea legală menţionată stabileşte că judecătorii CC sunt obligaţi "să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită", potrivit sursei citate.

În declaraţia pe propria răspundere, Toni Greblă a afirmat că nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul de judecător al Curţii Constituţionale pe care îl exercită în prezent.

"Având în vedere cele declarate, Plenul Curţii Constituţionale a decis că nu sunt incidente dispoziţiile art. 62 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale, potrivit cărora < Judecătorii Curţii Constituţionale răspund disciplinar pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 47/1992, republicată >, astfel că, împotriva domnului judecător Toni Greblă nu poate fi pornită o acţiune disciplinară", mai arată comunicatul CC.

Conform sursei citate, "ţinând seama de faptul că demisia este un act juridic unilateral, plenul Curţii Constituţionale nu poate impune unui membru al instanţei constituţionale luarea unei astfel de decizii".

În acest context, judecătorul Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie, va intra în concediu legal de odihnă.

----------

Zegrean a precizat că va verifica declaraţia pe care Toni Greblă o va face în privinţa situaţiei sale, iar apoi plenul Curţii va lua o decizie.

"Evident că o să verific declaraţia (lui Toni Greblă n.r.). Asta voi face. Nu ştiu dacă domnul Greblă a venit să aducă declaraţia, o să vedem ce scrie în ea, procedural, dacă declară că a fost într-o situaţie care îl face incompatibil va trebui să plece, dacă nu este într-o astfel de situaţie nu avem nimic ce să facem. Plenul Curţii va hotărî în funcţie de declaraţia pe care o dă", a precizat Zegrean, întrebat în legătură cu situaţia lui Toni Greblă.

El a adăugat că după ce va sta de vorbă cu Greblă se va reuni Curtea în plen, pentru a lua o decizie.

"Decizia va fi astăzi, o să vă anunţăm într-un comunicat", a mai spus Zegrean.

El a precizat că Toni Greblă are în lucru 20 de dosare, la fel ca şi ceilalţi judecători ai Curţii, numărul de dosare fiind egal repartizate.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Tot săptămâna trecută, Curtea Constituţională a transmis un comunicat de presă în care a arătat, referitor la urmărirea penală a lui Toni Greblă, că judecătorii CC sunt suspendaţi din funcţie atunci când sunt trimişi în judecat, precizând că orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei decizii definitive.

Potrivit sursei citate, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi urmăriţi penal fără încuviinţare, dar nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată decât în condiţiile legii. De asemenea, judecătorii CurţiiConstituţionale sunt suspendaţi de drept din funcţie de la data trimiterii în judecată penală.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hai ca-i buna, tara arde si Toni grebleaza. Pardon, este obosit si pleaca in concediu.

    In Romania se poate fenta (pardon, grebla) orice; este constitutional pentru Curtea Constitutionala. 

    1. Acesta era titlul. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb