O nouă subvariantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, denumită XBB, va reprezenta 18,3% din totalul noilor cazuri de COVID-19 confirmate în Statele Unite până la sfârşitul acestei săptămâni, în creştere faţă de procentul de 11,2% înregistrat săptămâna trecută, au anunţat astăzi reprezentanţii Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDD), informează Reuters, potrivit Agerpres.
Subvarianta XBB a determinat creşterea numărului de infectări în mai multe regiuni din Asia, inclusiv în Singapore, iar anumiţi experţi în domeniul sănătăţii afirmă că această variantă virală este mai transmisibilă dar mai puţin severă în comparaţie cu cele precedente.
Specialiştii americani se aşteaptă ca subvarianta XBB să devină dominantă în anumite zone din nord-estul Statelor Unite până pe 24 decembrie, potrivit CDC.
În total, subvariantele BQ.1.1 şi BQ.1 rămân variantele dominante aflate în circulaţie în această săptămână în Statele Unite, reprezentând 63,1% din totalul cazurilor noi depistate, în scădere faţă de săptămâna trecută, când au reprezentat 64,6% din totalul noilor infectări, au declarat reprezentanţii CDC.