CE a luat măsuri pentru ridicarea suspendării plăţii de 37,2 milioane euro către România

T.B.
Macroeconomie / 25 iunie

CE a luat măsuri pentru ridicarea suspendării plăţii de 37,2 milioane euro către România

Comisia Europeană a adoptat luni două decizii, emiţând o evaluare preliminară pozitivă pentru a ridica suspendarea plăţii de 37,2 milioane de euro către România şi de 714 milioane de euro către Portugalia, după ce a recunoscut progresele efectuate în implementarea planurilor lor de redresare şi rezilienţă, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Decizia vine după suspendări anterioare, când Comisia Europeană a stabilit că anumite jaloane şi ţinte nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător în a doua cerere de plată a României, şi în a treia şi a patra cerere de plată a Portugaliei, potrivit sursei.

În cazul României, suspendarea plăţii vine în urma măsurilor de promovare a tranziţiei verzi.

Comisia Europeană a stabilit că două jaloane specifice din a doua cerere de plată a României nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător, ceea ce a dus la reţinerea sumei de 53,4 milioane de euro. După suspendarea iniţială, România a fost încurajată să ia măsuri pe o perioadă de şase luni. Acum, Comisia Europeană a stabilit că România a luat măsuri pentru a se asigura că partea din jaloanele nerezolvate a fost acum finalizată corespunzător, arată datele comunicatului.

Mai exact, în iunie 2023, jalonul 129, legat de capacităţile de producţie de hidrogen verde, alături de jalonul 133, referitor la investiţiile în facilităţi de generare a căldurii mai puţin intensive la nivel de emisii de dioxid de carbon, au fost iniţial considerate că nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. Mecanismul de suspendare a permis ţării să primească o plată parţială pentru jaloanele şi ţintele care au fost îndeplinite în mod satisfăcător, în timp ce i-a fost acordat timp suplimentar pentru îndeplinirea restului cerinţelor, informează sursa.

Folosind timpul suplimentar obţinut, România a implementat o serie de acţiuni efective, care au accelerat decarbonizarea industriei sale. Comisia a concluzionat că jalonul 133 este acum îndeplinit în mod satisfăcător. În consecinţă, acum a propus deblocarea sumei de 17,8 milioane de euro corespunzătoare acestui jalon.

În legătură cu jalonul 129, Executivul comunitar a notificat România că ia în considerare în continuare jalonul ca nefiind îndeplinit în mod satisfăcător, în timp ce recunoaşte progresele efectuate în finalizarea lui. Acum România are la dispoziţie două luni pentru a trimite Comisiei observaţii suplimentare, după care urmează să fie decisă plata sumei legate de jalonul 129, potrivit aceleiaşi surse.

Planul total de redresare al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro sub formă de granturi şi de împrumuturi, cuprinde o serie de reforme şi investiţii pentru consolidarea economiei sale. Comisia a achitat României peste 9,41 miliarde de euro, echivalentul a 33% din toate fondurile din planul României, în condiţiile în care au fost îndeplinite 14% din toate jaloanele şi ţintele planului, notează sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb