Ce ascund perdelele de fum?

Afluxul de imigranţi arabi şi africani doritori să trăiască mai bine decât în ţările de origine a crescut mult şi brusc, încât i-a "înecat" şi în ochii opiniei publice europene pe refugiaţii conaţionali, pentru care ajungerea în Europa era, într-adevăr, calea de scăpare din zone unde războiul şi violenţa arbitrară deveniseră barometru pentru nivelul de trai. Pe bună dreptate, cetăţenii europeni resimt îngrijorare şi se întreabă nu doar ce se întâmplă acum, dar şi cum va arata în viitor habitatul comun oferit lor de Uniunea Europeană.

Spre deosebire de vestici, majoritatea românilor au amintiri mai proaspete despre vremuri tulburi şi violente: "revoluţia" din anul 1989, Târgu-Mureş în luna martie a anului următor şi mineriadele succesive au fost evenimente pe care nu le-am privit la televizor, ci le-am trăit, unii dintre noi în mod contondent sau, din păcate, cu final tragic. Aceste experienţe ne pot fi de folos ca să recunoaştem situaţiile în care oamenii ajung masă de manevră şi obiect al unor manipulări odioase, adesea cu multe "pierderi planificate".

Pe spinarea acestor "inexplicabile" valuri de imigraţie au început să fie lansate, cu frecvenţă tot mai sporită, acţiuni de manipulare a conştiinţei umane, specifice crizelor fabricate, în care unii ridică garduri de protecţie, iar alţii aruncă perdele de fum.

Câteva exemple recente: ziarul austriac "InfoDirekt" invocă un presupus raport al serviciilor militare de informaţii din Austria conform căruia "organizaţii nonguvernamentale din SUA finanţează traficul de imigranţi către Europa", iar în blogosfera europeană, inclusiv cea din România, circulă un articol referitor la aşa-zisul "plan Kalergi", care e "pregătit de decenii" pentru a distruge demografia actuală a Europei şi a crea "o turmă multietnică", prin metisarea deliberată a europenilor cu rasele de culoare şi asiatice, cu scopul de a asigura menţinerea la putere a unei elite europene extrem de restrânse. Desigur, ambele poveşti arată cu degetul spre SUA şi spre "lobby-ul evreiesc".

La polul opus, mass-media autohtonă face "dezvăluiri uluitoare" publicând un interviu cu generalul (r) Constantin Degeratu, fostul şef al Marelui Stat Major al armatei române, în care acesta lansează ipoteza că Rusia alimentează fluxul de refugiaţi, pentru a deturna atenţie decidenţilor europeni şi a opiniei publice de la agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Articolul apărut în presa austriacă îşi ia ca sursă de inspiraţie un document prezumtiv elaborat de unul dintre cele două structuri informative ale armatei austriece, în privinţa căruia se sugerează că ar culege informaţii cu privire la implicarea unor ONG-uri americane, create de miliardarul George Soros sau de Departamentul de Stat, în susţinerea tranzitului de imigranţi. Aceleaşi ONG-uri care "în anul 2013, au aruncat Ucraina în haos" (sic!). Alegaţiile sunt relatate ca fiind certitudini, dar la finalul articolului se face, în mod criptic, un apel emoţionant ca "jurnaliştii, poliţiştii şi oamenii de serviciile secrete" să contribuie la investigaţii, astfel încât să fie confirmate informaţiile respective.

Clarificări necesare: structura indicată de ziarul "InfoDirekt" este Biroul de Protecţie Militară - Abwehramt (AWA), structură cu competenţe interne şi a cărui misiune principală este contraspionajul militar. Estimativ, are între 100 şi 150 de angajaţi. AWA nu are atribuţii în domeniul antiterorist (acestea revin serviciului civil, BVT), astfel încât să fie explicabilă o eventuală preocupare cu privire la musulmanii veniţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Este greu de crezut că AWA ar spiona pe direcţia oricăror entităţi din SUA, având în vedere că nu are sarcini legale în străinătate şi dimensiunea sa redusă, mai ales în comparaţie cu aparatul de intelligence american: ar fi un purice pe piciorul elefantului.

Dar articolul a apărut într-o ţara care nu este membră a NATO, iar conţinutul are o cadenţă asemănătoare cu modul în care Ion Iliescu le mulţumea minerilor veniţi în capitală să planteze panseluţe, după ce înainte criticase armata că nu vrea să intervină în Piaţa Universităţii. Articolul incită şi se vrea un mesaj adresat "jurnaliştilor, poliţiştilor şi oamenilor din serviciile secrete".

Alte clarificări necesare: potrivit celor care cred în existenţa lui, "planul Kalergi" ar fi inspirat de gândirea politică a intelectualului austriac Richard von Coudenhove-Kalergi şi ar fi pus astăzi în aplicare de adepţii săi, exponenţi ai unei foarte selecte elite europene. În scrierile respective de tipul "teoria conspiraţiei", acestuia i se atribuie atitudini profund rasiste la adresa populaţiilor de culoare şi asiatice în condiţiile în care familia sa avea descendenţă flamandă şi greacă, mama sa, Mitsuko Aoyama, a fost japoneză get-beget, iar căsătoria părinţilor săi a sfidat moravurile vremii atât în Japonia, cât şi în Austria.

Contele Coudenhove-Kalergi este descris drept "un personaj obscur", în pofida faptului că a fost cel mai constant militant al proiectului unei Europe unite şi suficient de puternice încât să nu fie la mijloc între URSS (Rusia) şi SUA, printre propunerile concrete pe care le-a avansat în premieră fiind punerea în comun a cărbunelui german şi a minereului de fier francez (idee concretizată în timpul vieţii sale, prin înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea UE), dar şi alegerea "Odei Bucuriei" ca imn al Uniunii Europene.

Desigur, la alimentarea crizei refugiaţilor ar putea contribui deopotrivă Federaţia Rusă şi SUA sau entităţi mai puţin vizibile din aceste state. Situaţia este o oportunitate pentru mulţi. Dar teorii ale conspiraţiei, care amestecă, subtil sau grosier, elemente de adevăr istoric cu deformări ale realităţii contemporane, nu pot fi pârghii ale discernământului. În plus, problema este alta: indiferent că este falimentul nedeclarat al Greciei, criza financiară în care se află Italia şi Spania, valurile de imigranţi musulmani, mai vechea problemă a unei atitudini comune la adresa Federaţiei Ruse, Uniunea Europeană abia reuşeşte să lase impresia că e capabilă să ia prin consens decizii, iar eventuala lor aplicare o sleieşte din start de puteri. Nu refugiaţii arabi şi africani sunt problema, ci incapacitatea Uniunii de a evolua.

Cercetarea realităţii trebuie să înceapă de la elementele de sistem care fac diferenţa între actorii statali majori, aşa cum sunt SUA, Uniunea Europeană, Federaţia Rusă, China etc. De pildă, Departamentul american al Apărării are în cadrul său o structură, chiar obscură, denumită "Biroul pentru evaluare în reţea", a cărui sarcină este să analizeze anticipativ, pe un orizont de 20-40 de ani, ameninţările şi oportunităţile din întreaga lume care ar putea fi incidente cu statutul SUA de super-putere militară. Câte alte state au astfel de laboratoare de algoritmi pentru politica lor externă şi cea de apărare?

Acest birou a fost condus timp de patru decenii, din 1973 (anul înfiinţării sale) şi până în 2015, de acelaşi om: Andrew W. Marshall. O longevitate stranie pentru SUA, unde succesiunea preşedinţilor aduce în mod natural schimbarea garniturilor de funcţionari superiori şi cu atât mai mult dacă se ia aminte la faptul că printre protejaţii săi cei mai apropiaţi au fost "vulturii" Dick Cheney, Donald Rumsfeld şi Paul Wolfowitz, toţi trei rămaşi în conştiinţa publică drept arhitecţi de războaie.

Perdelele de fum fac parte din arsenalul războiului informaţional, care, dacă are la origine un actor statal, precede, însoţeşte şi succede operaţiunile militare propriu-zise. Prima fază, care precede, este cea mai intensă şi urmăreşte să inducă un efect de anestezie asupra capacităţii de decizie a adversarului, iar în paralel să creeze diversiuni cu scopul de a masca începerea ofensivei. În ce priveşte criza refugiaţilor arabi şi africani, nu pare Uniunea Europeană anesteziată şi incapabilă să pună în aplicare chiar deciziile pe care le adoptă la Bruxelles? Dar în subsidiar ce se întâmplă?