Cei cinci candidaţi pentru postul de manager IPO Hidroelectrica au fost picaţi

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 mai 2017

Testele, pregătite de salariaţi şi şefi din Hidroelectrica

Compania are un Consiliu de Supraveghere provizoriu, numit fără nici un fel de concurs, criticat pentru lipsa de competenţă în domeniul energiei

Concursul pentru postul de manager IPO, organizat de Hidroelectrica, pare să fi fost un pretext pentru companie să găsească soluţii pentru listare, iar ideile candidaţilor par să nu fi fost pe placul comisiei de selecţie - formată din angajaţi şi manageri-, care i-a picat pe toţi cei cinci înscrişi.

Printre candidaţi s-au numărat nume cunoscute, cu experienţă pe piaţa de capital, precum fostul preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, Stere Farmache, şi brokerul Mihai Chişu.

Unele surse spun că din Comisia de evaluare au făcut parte 8 salariaţi Hidroelectrica, printre care s-au aflat membri din Directorat, dar şi din Consiliul de Supraveghere provizoriu. Pe lângă întrebări din legislaţie, una dintre problemele puse candidaţilor a fost să enumere elemente favorabile şi probleme în listarea companiei, potrivit surselor noastre.

Ministrul Energiei Toma Petcu a spus, recent, că, în privinţa listării, singurul punct nevralgic în acest moment este legat de existenţa unor active neperformante: "Mai concret, au existat pe vremea lui Ceauşescu anumite investiţii demarate care aveau funcţiuni multiple. (...) Ar însemna să creăm capacităţi de producţie cu rentabilitate foarte scăzută, cu investiţii foarte mari".

Candidaţilor la concurs li s-a cerut să ofere idei pentru rezolvarea acestei probleme, conform surselor. Notele luate de candidaţi, dintre care numai doi au trecut de testul scris, sunt cu zecimale, semn că evaluatorii au vrut să dea dovadă de seriozitate şi pricepere.

Pretenţiile Hidroelectrica pentru postul de manager IPO au fost foarte ridicate, deşi, recent, numirea noului Consiliu de Supraveghere provizoriu pentru patru luni a fost criticată în piaţa de energie, din cauza lipsei de experienţă în domeniu a membrilor.

Într-o conferinţă recentă, Andreea Lambru, noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a spus că nu mai dă şanse listării companiei, în acest an, lăsând să se înţeleagă că este nevoie de timp pentru ca Ministerul Energiei să schimbe metoda de privatizare, urmând ca banii pe pachetul de 15% scos la vânzare să ajungă la buget, şi nu în societate.

Potrivit anunţului de recrutare, candidaţii trebuiau să îndeplinească, obligatoriu, următoarele condiţii: să aibă studii superioare, minim 8 ani experienţă profesională, dintre care minim 3 ani de experienţă pe piata de capital, experienţă în activităţi care ţin de relaţia cu investitorii instituţionali, experienţă în activităţi care ţin de listarea companiei la Bursa de Valori, cunoştinţe specifice privind cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii în domeniul pieţei de capital, cunoştinţe generale în domeniul reglementărilor economice şi sociale, cunoştinţe de specialitate în domeniul pieţei de capital, cunoştinţe privind organizarea activităţii societăţi, bună înţelegere a aspectelor financiare, capacitatea de a evalua şi fundamenta proiecte strategice, abilitatea de a deveni lider de opinie în industrie şi de a reprezenta Hidroelectrica în cadrul forumurilor relevante şi în cadrul întâlnirilor cu investitorii, capacitatea de a organiza conferinţe cu investitori potenţiali şi road-showuri pentru companie, cunoştinţe operare PC, cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă al Hidroelectrica în vigoare şi în Codul Etic Hidroelectrica.

Surse apropiate procesului de recrutare spun că procesul de selecţie a unui manager IPO se va relua.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb