Cei mai mulţi români au redus bugetul de cheltuieli pentru sărbători, pe care le vor petrece acasă

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 decembrie 2010

Cei mai mulţi români au redus bugetul de cheltuieli pentru sărbători, pe care le vor petrece acasă

Cei mai mulţi români îşi vor petrece sărbătorile de iarnă din acest an acasă, cu familia sau prietenii, iar aproape jumătate vor face economii pentru această perioadă, dar bugetul alocat este semnificativ mai mic faţă de cel din 2009. Conform datelor celui mai recent studiu de piaţă realizat de către Mednet Marketing Research Center, bugetul alocat pentru sărbătorile de iarnă este pentru 61,9% dintre respondenţi mai mic comparativ cu cel de anul trecut.

Analiza arată că din ce în ce mai mult actuala criză financiară afectează şi sărbătorile de iarnă ale românilor, bugetul mediu alocat pentru Crăciun şi Revelion fiind de 1052,48 lei (comparativ cu 1523,29 lei în 2009).

Aproape jumătate (49,8%) dintre participanţii la studiu nu obişnuiesc să stabilească un buget pentru sărbătorile de iarnă, în timp ce 38,7% fac acest lucru cu regularitate (procent în creştere faţă de anul trecut când era de 33,4%). Totuşi, procentul celor care economisesc bani pentru sărbătorile de iarnă este de 45,8%, fiind egal cu cel de anul trecut.

Reprezentanţii firmei de cercetare menţionează că există şi respondenţi care intenţionează să împrumute bani pentru sărbătorile de iarnă din acest an (7,4% în 2010 faţă de 6,1% în 2009).

Cei mai mulţi români îşi vor petrece sărbătorile acasă, cu familia sau prietenii (88,3%), în timp ce 8,9% vor merge într-o staţiune balneară sau montană din ţară şi doar 3% în străinătate.

Pentru produsele alimentare ocazionate de sărbătorile de iarnă, respondenţii intenţionează să aloce, în medie 491,54 lei (comparativ cu 556,13 lei in 2009), această sumă fiind pentru 58,1% dintre aceştia mai mică comparativ cu cea alocată anul trecut pentru această categorie de cheltuieli.

Produsele nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (haine, încălţăminte, cosmetice) au o pondere uşor mai mică în bugetul de cheltuieli, orăşenii alocând, în medie 302,07 lei acestei categorii de produse (comparativ cu 321,09 lei în 2009). Ca şi în cazul celorlalte tipuri de cheltuieli, comparativ cu anul trecut, bugetul alocat este mai mic pentru 49% dintre respondenţi.

Reducerea bugetului destinat alimentelor pentru sărbătorile de iarnă se va face prin renunţarea totală la anumite produse cum ar fi băuturile alcoolice (34,2% nu vor mai cumpăra deloc), achiziţionarea într-o cantitate mai mică pentru băuturi răcoritoare (28,8%), carne (26,9%), băuturi alcoolice (26,9%), legume/fructe (24,4%), produse tradiţionale (22,1%).

Cea mai puţin afectată categorie este legume/fructe, 66,5% dintre respondenţi intenţionând să cumpere în acelaşi buget ca şi anul trecut.

În ceea ce priveşte călătoriile/excursiile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă, în jur de 10% dintre persoanele intervievate au alocat buget pentru acest tip de cheltuieli, suma medie fiind de 1.351,79 lei (comparativ cu 1.312 lei în 2009).

Şi bugetul alocat ieşirilor în oraş/la restaurant în perioada Crăciunului şi a Revelionului este pentru 43,9% dintre respondenţi mai mic decât anul trecut, fiind, în medie, de 302,55 lei (comparativ cu 346,28 lei în 2009).

Doar 36,2% dintre subiecţii intervievaţi intenţionează să cumpere un brad de Crăciun, în timp ce 38,3% îl vor folosi pe cel de anul trecut. Totodată, 23,4% dintre respondenţi nu vor avea un brad de Crăciun.

În ceea ce priveşte ornamentele specifice Crăciunului, acestea vor fi refolosite într-o proporţie mai mare, peste 60% intenţionând să facă acest lucru, faţă de 18% procentul persoanelor care au în intenţie achiziţionarea unor astfel de ornamente.

Bugetul pentru cadouri a fost şi el afectat de efectele crizei, având o valoare medie de 414 lei (faţă de 526 lei anul trecut). Pentru 51,7% dintre orăşeni această sumă este mai mică decât anul precedent în timp ce 38,1% dintre ei reuşesc să aloce aceeaşi sumă.

"Chiar dacă suma pe care au alocat-o pentru acestea este mai mică sau cel mult egală cu cea de anul trecut, 80,5% dintre persoanele intervievate intenţionează să cumpere totuşi cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă (procentul fiind uşor mai mic decât cel înregistrat anul trecut când era de 81,4%)", precizează autorii studiului, citaţi de Mediafax.

Tipurile de cadouri pe care respondenţii intenţionează să le cumpere sunt articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte (45% comparativ cu 54% in 2009), cosmetice/parfumuri (31,4% comparativ cu 37,4% în 2009), jucării (32,8% comparativ cu 30,6% în 2009), ciocolată/cafea (29,1% comparativ cu 20,4% în 2009), cărţi (14,9% comparativ cu 17,4% în 2009), bijuterii/ceasuri (7,3% comparativ cu 14,8% în 2009).

"Observăm o orientare preponderent practică a acestor cadouri (haine, încălţăminte), dar şi o creştere a interesului pentru obiecte mai ieftine (ciocolată, cafea, jucării) în detrimentul celor cu valoare mare (bijuterii, ceasuri, electrocasnice)", se mai arată în studiu.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 23 - 30 noiembrie 2010. Au fost intervievate telefonic 802 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 - 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,45%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb