Cemacon Cluj-Napoca a avut venituri de peste 7 milioane de lei în T1

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 14 mai 2014

Cemacon Cluj-Napoca a avut venituri de peste 7 milioane de lei în T1

Compania Cemacon Cluj-Napoca, specializată în producţia de cărămizi, şi-a majorat afacerile în primul trimestru al acestui an cu 7%, la peste şapte milioane de lei.

"Pentru Cemacon, 2014 este anul consolidării afacerii, din punct de vedere financiar, comercial şi operaţional. Asta înseamnă că ne-am propus în continuare creşteri, ce se bazează pe valorificarea a noi zone de competenţă. Strategia de diferenţiere şi poziţionare deja îşi arată roadele în îmbunătăţirea calităţii vânzării noastre: am menţinut trendul ascendent de anul trecut, am crescut valoric mai mult decât cantitativ", a declarat într-un comunicat directorul general şi preşedintele CA al companiei, Liviu Stoleru.

Costul de producţie, deşi afectat de creşterile de preţ la energie, materii prime şi ambalaje, a fost menţinut în primul trimestru la nivelul din 2013, arată compania. Astfel, efectul scumpirilor a fost atenuat de o nouă etapă de eficientizare a consumului energetic, în urma unor investiţii la fabrica din Recea care au vizat schimbări de reţetă şi îmbunătăţiri de flux de producţie.

În aceste condiţii, profitul operaţional al companiei a crescut cu 16%, iar veniturile operaţionale au avansat cu 40% în perioada analizată. "Credem că lupta de preţ nu este în avantajul niciunui jucător din piaţă, fie el producător, distribuitor sau constructor", mai arată sursa citată.

Compania ardeleană susţine că restructurarea pachetului de credite se află în "linie dreaptă", conform înţelegerii semnate de companie cu BCR în noiembrie 2013. Primii paşi ai acordului au fost implementaţi, după ce la sfârşitul anului trecut BCR a cesionat 12 milioane euro din creanţă către fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, iar acţionarii au decis deja majorarea capitalului social. Datoria excedentară va fi convertită în acţiuni în perioada următoare, arată compania.

"Ne aflăm într-un stadiu avansat cu procedurile de restructurare a creditelor. Colaborarea dintre bancă, acţionari şi companie este una eficientă, iar etapele deja parcurse din acord - transferul de creanţă, operaţiunile de capital, pregătirea mutării activelor - sunt garanţia că vom închide cu succes procesul în cea de a doua parte a anului. Astfel, la sfârşitul lui 2014, prin performanţa operaţională şi prin încheierea restructurării financiare, voi atinge un obiectiv personal setat la preluarea proiectului în 2010: Cemacon va înregistra profit net, indicatorul esenţial de sănătate a business-ului", a spus directorul general al producătorului de cărămizi.

Managementul Cemacon îşi propune pentru acest an creşterea cifrei de afaceri cu 31% faţă de 2013 şi majorarea profitului operaţional cu 28%. Cei mai mari acţionari ai Cemacon sunt fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, SSIF Broker şi firma Andrei&Andrei Consultanţă, deţinută de Andrei Cionca, fondatorul Casei de Insolvenţă Transilvania, care deţin cumulat aproape 77% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb