CERCETAT PENTRU LUARE DE MITĂ,  Şeful CJ Buzău a primit interdicţia de a-şi exercita funcţia

F.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 22 septembrie 2015

Şeful CJ Buzău a primit interdicţia de a-şi exercita funcţia

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată, a primit interdicţia de a-şi exercita funcţia pe perioada măsurii preventive, însă decizia nu este definitivă. Ieri, la Tribunalul Călăraşi, a avut loc un nou termen pe fond în procesul în care Cristinel Bîgiu este judecat pentru luare de mită în formă continuată, instanţa judecând totodată solicitarea procurorilor DNA de a i se interzice şefului Consiliului Judeţean Buzău să îşi exercite funcţia pe perioada controlului judiciar. Potrivit Mediafax, magistraţii au admis cererea procurorilor, însă decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

De asemenea, instanţa a admis solicitarea lui Cristinel Bîgiu de a i se permite să comunice cu fosta sa soţie. Următorul termen pe fond în acest caz a fost stabilit pentru 5 octombrie.

Cristinel Bîgiu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Buzău din decembrie 2014 până în iulie, el revenind la serviciu în 21 iulie. Bîgiu s-a aflat în arest preventiv din decembrie 2014 până în aprilie, când această măsură a fost înlocuită cu arestul la domiciliu.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, a fost trimis în judecată în acest dosar alături de finul său, Florin Colgiu. Ei sunt acuzaţi de luare de mită, conflict de interese în formă continuată şi de tentativă de spălare a banilor, respectiv de complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit DNA, Bîgiu a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, 12 infracţiuni de conflict de interese în formă continuată şi tentativă de spălare a banilor, în timp ce finul său, Florin Mădălin Colgiu, administrator al SC Alexandra SRL, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată şi pentru complicitate la tentativa de spălare a banilor.

Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată şi în dosarul lui Cristian Davin, fost ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008. Astfel, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian David, pentru luare de mită, iar pe Marian Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, pentru spălarea banilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb