Activele totale administrate de Certinvest au înregistrat o creştere de 17,6%, de la 198 milioane RON la 31 decembrie 2013, la 233 milioane RON la 30 iunie 2014, potrivit unui comunicat de presă.
Cea mai mare creştere a fost înregistrată pe segmentul fondurilor deschise de investiţii, de 59,5%, de la 56,3 milioane RON la 89,8 milioane RON. Evoluţia ascendentă a fost susţinută de preluarea administrării fondului KD Maximus în martie 2014, mai precizează comunicatul. O evoluţie pozitivă a avut şi segmentul portofoliilor private, atingând o creştere de 3,3%, de la 70,4 milioane RON la 72,4 milioane RON.
Radu Buzea, Director general adjunct, Certinvest, a menţionat: "Primul semestru al acestui an a determinat o creştere a activelor pe segmentul fondurilor deschise administrate de Certinvest, în special, în zona fondurilor de acţiuni şi a celor diversificate, care au o expunere pe acţiuni. Activele fondurilor Prudent şi Next Generation au crescut cu 23,7%, respectiv 72% în timp ce fondul Certinvest BET Index, care a înregistrat în aceeaşi perioadă un randament de 8,4%, a cunoscut o creştere a activelor de 13,6%".
În primul semestru al anului, numărul investitorilor Certinvest a crescut cu 5,7%, de la 11.014 la începutul anului la 11.650 la 30 iunie 2014. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate pe segmentul portofoliilor private (12,4%), urmat de fondurile închise (10%) şi fondurile deschise (5,6%).
În prima jumătate a anului, investitorul de retail s-a orientat, în cea mai mare măsură, către investiţiile în fonduri de acţiuni (Bet-FI Index şi XT Index). Locul secund, în ceea ce priveşte fondurile deschise, a fost ocupat de fondul Obligaţiuni, observându-se apetenţa investitorilor pentru instrumentele cu venit fix, cu randamente similare depozitelor, însă pentru care accesul la bani este rapid, fără a pierde câştigul acumulat.
În ceea ce priveşte profilul investitorului HNWI (high-net-worth individual), acesta a avut un comportament moderat, cu preferinţă pentru instrumentele cu venit fix şi într-o măsură mai mică pentru acţiuni.
"Pe fondul scăderii generalizate a dobânzilor în piaţa monetară, se remarcă o tendinţă de creştere a numărului de investitori care doresc să îşi asume un risc mai mare aferent investiţiei în acţiuni, în perspectiva unor randamente atractive. La acest aspect a contribuit şi listarea Electrica, investitorii fiind dispuşi să subscrie în ofertă, prin prisma discount-ului obţinut şi a riscului asociat, considerat mai mic, comparativ cu alte investiţii pe bursă. În măsura în care evoluţia pozitivă înregistrată de bursă anul trecut se va relua în a doua jumătate a anului, există potenţial ca fenomenul de migrare dinspre instrumente cu venit fix spre acţiuni să capete amploare", a declarat Daniela Vasile, Director general adjunct, Certinvest.
Pe segmentul fondurilor deschise de investiţii, cel mai mare randament a fost obţinut de Certinvest BET Index, cu 8,4%, urmat de Certinvest XT Index (6,28%) şi Certinvest Obligaţiuni (2,73%).
Valoarea totală a volumelor tranzacţionate pentru adeziuni, în primele şase luni ale anului, pe platforma investonline.ro a fost de 4,2 milioane RON (peste 600 de operaţiuni) şi de 4 milioane RON pentru volumele tranzacţionate pentru răscumpărări (300 operaţiuni).
Valoarea medie a unei adeziuni a crescut la 6.060 RON în primul semestru al anului 2014, de la 5.167 în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În prima jumătate a anului, numărul de investitori care au accesat platforma investonline.ro a înregistrat o creştere de 13%, de la 427 la 31 decembrie 2013 la 483 investitori în iunie 2014.
Horia Gustă, Director general, Certinvest, a declarat: "Prima jumătate a anului a fost marcată de un oarecare sentiment de expectativă din partea investitorilor, aceştia urmărind atent evoluţiile pieţei bursiere, favorabile în prima parte a intervalului. Pe segmentul de retail, numărul operaţiunilor de adeziune realizate prin investonline.ro a crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, acestea fiind generate în parte şi de creşterea numărului de investitori online cu 13%, de la începutul anului. O parte dintre aceştia a decis să se orienteze către fondurile de indici, ce urmăresc îndeaproape piaţa bursieră românească, orientându-şi investiţiile în această direcţie. Mulţi dintre ei au ales să se replieze în momentele în care bursa nu a mai oferit o direcţie clară de evoluţie, alegând fondurile de investiţii în instrumente cu venit fix, în vederea conservării câştigurilor acumulate".
În martie, compania a preluat administrarea fondului deschis de investiţii KD Maximus de la KD Investments România, urmat în luna iunie de fuzionarea acestuia cu Certinvest Dinamic (fond absorbant). Fondul rezultat, Certinvest Dinamic, deţine în prezent un portofoliu cumulat de active în valoare de aproximativ 45,6 milioane RON, deservind aproximativ 2000 de investitori.
În vederea pregătirii achiziţiilor programate pentru a doua parte a anului, compania a optat pentru o nouă structură de management. Astfel, începând cu luna iulie 2014, compania este condusă de o echipă de trei directori, formată din Horia Gustă, Daniela Vasile şi Radu Buzea şi de un nou Consiliu de Administraţie, format din Horia Gustă, Adrian Stanciu şi Dragoş Cabat.