CEx-ul remanierii

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 19 noiembrie 2018

CEx-ul remanierii

Liderii social-democraţi se vor întâlni astăzi ca să discute despre remanierea guvernamentală. Procesul remanierii a demarat cu demisiile a doi miniştri - Valentin Popa, ministrul Educaţiei Naţionale, şi Victor Negrescu, ministrul pentru Afaceri Europene - care au fost înlocuiţi de PSD cu Ecaterina Andronescu, respectiv George Ciamba. Participanţii la şedinţa Comitetului Executiv Naţional dezbat raportul întocmit de o comisie internă privind îndeplinirea programului de guvernare pe domenii de activitate, precum şi raportul întocmit de prim-ministrul Viorica Dăncilă, în legătură cu activitatea fiecărui ministru din cabinetul pe care îl conduce.

Printre primii vizaţi de remaniere se numără vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, fost coleg de vânătoare al liderului PSD, Liviu Dragnea, conform recentelor imagini difuzate de cei de la Rise Project. Paul Stănescu este însă unul dintre cei care au conceput şi semnat, la începutul lunii octombrie, scrisoarea în care era solicitată demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi de la şefia Camerei Deputaţilor.

Ceilalţi miniştri vizaţi de remaniere sunt Lucian Şova - ministrul Trans­porturilor, Dănuţ An­druşcă - ministrul Economiei Naţionale, Ioana Bran - ministrul Tineretului şi Sportului, George Ivaşcu - ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ioan Deneş - minis­trul Apelor şi Pădurilor, Bogdan Trif - ministrul Turismului şi...Mihai Fifor - ministrul Apărării Naţionale.

Fifor ar fi vizat de remaniere pentru că s-a alăturat în primă fază grupului puciştilor condus de Gabriela Firea, Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu.

De altfel, ultimii doi au fost excluşi din PSD la ultima şedinţă a CEx, dar Ţuţuianu a contestat decizia colegilor săi de partid, susţinând că are sprijinul tuturor filialelor locale ale PSD din Dâmboviţa, precum şi sprijinul organizaţiei social-democrate judeţene.

Surse din interiorul PSD susţin că în discuţie va fi luată şi situaţia lui Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, chiar dacă Liviu Dragnea a afirmat în dese rânduri că acesta se bucură de sprijinul său şi chiar dacă Toader este susţinut în continuare de preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. În PSD există mai mulţi membri de seamă care sunt nemulţumiţi de activitatea lui Tudorel Toader, mai ales după scandalul legat de mapa profesională a procurorului general Augustin Lazăr. Deputatul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a reproşat lui Tudorel Toader că nu-şi asumă responsabilitatea şi preferă să facă postări neserioase pe Facebook, iar senatorul PSD Titus Corlăţean a afirmat că, dacă eroarea din dosarul de evaluare este reală, aceasta reprezintă motiv de nulitate a cererii de revocare a lui Lazăr. Mai mult, Florin Iordache a spus că la şedinţa CEx de astăzi va face mai multe precizări legate de nemulţumirile sale privitoare la ministrul Tudorel Toader.

În afara remanierii unor miniştri din cabinetul Dăncilă, membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD vor discuta eventuale sancţiuni pentru Gabriela Firea, primarul Capitalei. Aceasta deoarece, după excluderea lui Ţuţuianu şi Neacşu din partid, Gabriela Firea şi-a reluat atacurile împotriva lui Liviu Dragnea, iar în urmă cu câteva zile a menţionat că la şedinţa CEx de astăzi îşi "aşteaptă sentinţa". Gabriela Firea a mai spus: "Aştept să fim convocaţi la Comitetul Executiv, să vedem ce se va întâmpla acolo. Prea mari surprize nu cred că vor fi. Am înţeles că situaţia mea este deja decisă, dar voi merge. Am înţeles că se doreşte, cel puţin pentru început, să rămân fără funcţiile politice - preşedintele PSD Bucureşti şi Ilfov. Îmi aştept sentinţa cu demnitate, cu capul sus. Am intrat în PSD simplu membru de partid, voi rămâne simplu membru de partid, dacă asta va fi dorinţa domnului Dragnea".

Surse din interiorul PSD susţin că Firea va fi schimbată de la conducerea PSD Bucureşti şi că printre posibilii succesori la şefia acestei filiale a fost vehiculat şi numele Ecaterinei Andronescu, noul ministru al Educaţiei Naţionale.

Cu toate acestea, membrii CEx au o problemă privitoare la Gabriela Firea. Ei nu pot solicita excluderea ei, aşa cum mulţi dintre participanţii la şedinţa de astăzi, fideli lui Liviu Dragnea, şi-ar dori, deoarece primarul general al Capitalei stă mult mai bine decât liderul PSD în recentul sondaj realizat în comun de CURS şi Avangarde. Sondajul, realizat de cele doua institute de sondare a opiniei publice, a fost realizat în perioada 2-10 noiembrie pe 1500 de subiecţi la nivel naţional. Conform rezultatelor acestuia, 58% dintre respondenţi au încredere în Gabriela Firea şi în activitatea depusă de aceasta. Firea este urmată de Klaus Iohannis - cu 47% părere bună şi Victor Ponta, tot cu 47%. Cei doi sunt aproape de Dacian Cioloş, care se bucură de încrederea a 46% dintre cei chestionaţi. Liviu Dragnea se bucură doar de 41% încredere, conform cifrelor din sondaj, în timp ce 43% dintre cei chestionaţi au o părere foarte proastă despre preşedintele PSD. Cu toate acestea, PSD îşi păstrează un bazin electoral situat între 35 şi 38%, mult mai mic însă faţă de procentul obţinut la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb