CEZAR PANTEA, ELIBERAT DIN FUNCŢIE Surse: Dănuţ Sporea, director general interimar la Loteria Română

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii / 27 iulie 2017

Surse: Dănuţ Sporea, director general interimar la Loteria Română

Surse: "Silviu Cîrmaciu de la Computerland avea deja numirea scrisă, însă, în ultimul moment, a fost desemnat interimar actualul director economic"

Consiliul de Administraţie al Loteriei Române a decis, aseară, să-l numească director general interimar pe Dănuţ Sporea, director economic, în locul lui Cezar Marius Pantea, care a fost eliberat din funcţie, potrivit unor surse din industria jocurilor de noroc.

Acestea ne-au spus, ieri, că, iniţial, în locul lui Cezar Marius Pantea ar fi trebuit să fie numită o altă persoană: "Silviu Cîrmaciu, specialist IT din cadrul Computerland România, avea deja numirea scrisă, însă, în ultimul moment, a fost desemnat interimar Dănuţ Sporea".

Sursele susţin că Silviu Cîrmaciu ar fi finul lui Nicolae Badea, partener de afaceri cu Dumitru Nicolau, preşedinte executiv la S&T România.

Sursele ne-au mai spus că eliberarea din funcţie a lui Cezar Marius Pantea ar avea legătură cu licitaţia care se desfăşoară în prezent, achiziţionarea a unui număr maxim de 2.181 de terminale loteristice.

Asocierea formată din S&T România (lider) şi Safran Identity&Security (Franţa) - asociat - a depus singura ofertă pentru furnizarea către Compania Naţională Loteria Română (CNLR) a unui număr maxim de 2.181 de terminale loteristice, inclusiv instalare, configurare şi punere în funcţiune. Contractul are o valoare de circa 8 milioane de euro (27,1 milioane de lei), pentru următorii patru ani.

Acţionarii S&T Romania SRL sunt Computer Betting Company GMBH (Austria) - 68,93%, S&T AG (Austria) - 1,01%, Quality Business Solutions SRL (Bucureşti) - 30,06%, iar administrator şi preşedinte executiv este Nicolae Dumitru-Octavian.

Quality Business Solutions SRL are ca unic acţionar pe acelaşi Nicolae Dumitru-Octavian.

Potrivit Rise Project, Nicolae Dumitru-Octavian este un important jucător pe piaţa românească de telecomunicaţii, fiind partener, printre alţii, cu Nicolae Badea (Computerland) şi Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI Grup.

La începutul acestei luni, Sorin Constantinescu, expert în combaterea criminalităţii economico-financiare în domeniul jocurilor de noroc şi fost consilier al Loteriei Române, a acuzat că echipamentele pe care Loteria Română le-a solicitat în cadrul acestei licitaţii au aceleaşi funcţii ca echipamentele deja existente în sediile companiei, instalate acum patru ani de firma Novomatic. Sorin Constantinescu mai spune că, chiar dacă echipamentele Novomatic nu ar fi fost compatibile, iar Loteria ar fi trebuit să achiziţioneze echipamentele, preţurile din acest contract sunt foarte mari.

"Toată această licitaţie nu are nici o logică, decât că există cineva care vrea să pună mâna pe nişte bani ai Loteriei, din nou", ne-a spus Sorin Constantinescu, precizând: "Un terminal din caietul de sarcini al acestei licitaţii, pe piaţa internaţională, costă în jur de 1000 de dolari sau euro. Pentru 2.181 de terminale loteristice, preţul ar fi 2,18 milioane de euro, nu şapte milioane de euro".

Întrebaţi dacă terminalele POS instalate deja în agenţiile Loteriei Române de Novomatic sunt capabile să ţină jocurile 6 din 49, reprezentanţii Loteriei Române ne-au transmis: "Portofoliul actual de jocuri al CN «Loteria Română» SA este format atât din jocuri de tip loteristic (Loto 6/49 şi Noroc, Loto 5/40 şi Super Noroc, Joker şi Noroc Plus), dar şi jocuri de tip pariuri mutuale (Pronosport şi Pronosport Special). Operarea acestor jocuri presupune existenţa unui sistem informatic format, din punct de vedere hardware, atât din terminale loteristice, cât şi din echipamente pentru sistemul central. La începutul anului 2015, conducerea CN «Loteria Română» SA a luat decizia dezvoltării unui nou sistem informatic loteristic «in-house», prin resurse proprii, care să fie în proprietatea exclusivă a Loteriei Române şi care să înlocuiască actualul sistem care are o vechime de peste 20 de ani. Acest lucru reprezintă o necesitate pentru dezvoltarea portofoliului de produse şi, nu în ultimul rând, pentru introducerea jocurilor on-line. Echipamentele hardware care se achiziţionează prin procedura de achiziţie publică sunt cele pentru sistemul Central şi terminalele loteristice pentru noul sistem loteristic.

În ceea ce priveşte terminalele existente deja în o parte din agenţiile Loteriei Române, aşa cum şi dumneavostră aţi afirmat, acestea sunt terminale de tip POS (Point of Sale) şi nu terminale loteristice, ele făcând parte dintr-un sistem informatic care gestionează echipamentele tip VLT (videoloterie), sistem aflat în proprietatea NOVOMATIC. Una din diferenţele majore între aceste echipamente este dată de existenţa posibilităţii de scanare a biletelor cu marcaje completate direct de către participant, terminalul de tip POS neavând o astfel de opţiune. De menţionat că terminalele sistemului loteristic actual, cu o vechime de peste 20 de ani, dispun de această facilitate de scanare a biletelor".

Oficialii Loteriei Române ne-au transmis: "Pentru achiziţia de terminale loteristice, CN «Loteria Română» SA a început efectuarea studiului de piaţă încă din anul 2015 şi s-a adresat, de la început, companiilor producătoare de terminale loteristice, companii identificate în baza cererilor adresate către organismele internaţionale de profil (World Lottery Association şi European Lotteries), al căror membru este şi Loteria Română. Astfel, s-a efectuat un studiu de piaţă ce a constat în adresarea de cereri de preţ estimativ în mai multe rânduri direct producătorilor de terminale loteristice, oferte care au stat la baza estimării valorii în cadrul procesului de achiziţie a terminalelor loteristice. Pentru asigurarea deplinei transparenţe, toate aceste cereri de preţ au fost postate şi pe site-ul Loteriei Române".

Într-un interviu acordat ziarului BURSA, Cezar Pantea ne-a declarat că principalul obiectiv pe care şi l-a propus este independenţa sistemului loteristic naţional până la finalul anului.

Referitor la licitaţie, domnul Pantea ne-a spus că procedura a decurs într-un mod complet transparent: "Licitaţia este în desfăşurare. Acesta este motivul pentru care nu vă pot da detalii, însă vă asigur că procedura a decurs într-un mod complet transparent, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Procedura aleasă de Loteria Română a fost cea de licitaţie deschisă, desfăşurată on-line. Întreaga documentaţie de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, a fost publicată în SEAP, pe site-ul www.e-licitaţie.ro, aceasta putând fi accesată şi descărcată gratuit de către toţi cei interesaţi".

Cezar Marius Pantea a stat la conducerea Loteriei doar patru luni, înlocuindu-l pe Cătălin Chesa, care era şef al Loteriei de la finalul lunii septembrie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb