"Chevron" vinde active din Marea Nordului

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iulie 2018

"Chevron" vinde active din Marea Nordului

Gigantul petrolier american "Chevron" Corp. a început să vândă unele zăcăminte de ţiţei şi gaze din Marea Nordului, ca parte a revizuirii operaţiunilor sale europene.

Compania din San Ramon, California, încearcă să-şi reducă prezenţa în bazinul Mării Nordului, unde producţia de ţiţei şi gaze a înregistrat un declin constant după sfârşitul anilor 1990.

În ultimii ani, şi gigantul britanic BP Plc, societatea anglo-olandeză "Royal Dutch Shell" Plc şi "ConocoPhillips" din SUA şi-au vândut activele din Marea Nordului.

"Chevron Upstream Europe îşi revizuieşte portofoliul. Am decis să iniţiem procesul de vânzare a activelor noastre britanice din Marea Nordului", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei americane.

Activele includ zăcămintele Alba, Alder, Captain, Elgin/Franklin, Erskine, Jade, precum şi platforma Britannia şi sateliţii săi.

"Chevron" s-a concentrat, în ultimii ani, pe eforturile de creştere rapidă a producţiei sale de şist din bazinul Permian din Texas, respectiv pe cea din zăcământul gigant Tengiz din Kazahstan.

În timp ce vrea să renunţe la activele sale din Marea Nordului, "Chevron" analizează, de asemenea, dezvoltarea câmpului Rosebank, situat la vest de insulele Shetland (Scoţia). Compania, împreună cu partenerii săi "Suncor Energy" Inc., "Siccar Point Energy" Ltd. şi "Ineos", încearcă să diminueze costurile acestui proiect.

Anul trecut, producţia zilnică netă a "Chevron" în Marea Nordului a fost, în medie, de 50.000 de barili de ţiţei şi 155 de milioane de picioare cubice de gaze naturale (n.r. un picior cubic = 0,028315 metri cubi), potrivit site-ului companiei.

"Chevron" are aproape 610 angajaţi şi 220 de contractori în Marea Nordului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb