Chidesciuc: Încrederea între băncile din România, aproape "inexistentă"

(A.G.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 mai 2010

Încrederea între bănci, în România, este aproape inexistentă, pe o piaţă locală determinată de jucătorii străini, a declarat, ieri, în cadrul unui colocviu de specialitate organizat de BNR, Nicolaie Chidesciuc, economist şef al ING Bank.

"Sistemul bancar este, prin definiţie, fragil. O modalitate prin care acest sistem poate fi destabilizat are legătură cu cererea subită de lichiditate. Piaţa monetară din România este aproape moartă (...). Vorbim despre o piaţă locală determinată de jucătorii străini, în timp ce jucătorii locali doar răspund la cererile străinilor. În România nu există încredere între bănci, oricât s-ar strădui Banca Centrală, acesta fiind unul dintre motivele importante care a dus la situaţia actuală de pe piaţă", a subliniat Chidesciuc, citat de Agerpres.

Reprezentantul ING a punctat faptul că în România a existat o volatilitate mai accentuată a ratei de dobândă faţă de celelalte ţări din regiune, iar rezervele minime obligatorii au fost mai agresive.

"A existat o volatilitate a ratei de dobândă faţă de cea de politică monetară, mai accentuată în România decât în celelalte ţări din regiune. Pe locul doi s-a clasat Ungaria, iar pe trei Polonia. Scorul bun înregistrat de Polonia este pus şi pe seama unei comunicări mai bune între Banca Centrală şi cele comerciale. Totodată, în Româ­nia intervalul în jurul ratei-cheie este cel mai larg din zonă", a precizat Nicolaie Chidesciuc.

Acesta a adăugat că pentru ameliorarea tensiunilor de pe piaţa monetară locală, s-au făcut operaţiuni de injecţie de lichiditate, în timp ce rezervele minime obligatorii au fost "mai agresive în România".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb