Chideşciuc (ING România): Estimăm o creştere a consumului de 1% la finele acestui an, la fel şi în 2012

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 octombrie 2011

Consumul din România va cunoaşte o creştere uşoară în 2012, de 1%, la fel ca estimarea valabilă şi pentru finalul acestui an, a declarat, ieri, Nicolaie Chideşciuc, economist şef al ING România. Domnia sa a spus: "În momentul de faţă, ducem lipsă de încredere în economia românească, în special pe partea de retail. Consumul în România a scăzut din mai multe motive, printre care şi scăderea creditării. Pentru anul viitor, estimăm o creştere uşoară a consumului, până la 1%, la fel ca la finalul acestui an", a spus Chideşciuc, citat de Agerpres.

Oficialul ING România a menţionat, totodată, că pe termen scurt consumul din România nu va cunoaşte o creştere spectaculoasă dacă va fi susţinut de salarii: "Consumul ar putea fi susţinut de salarii, fapt care înseamnă că, pe termen scurt, acesta nu va cunoaşte un salt spectaculos. Pe termen mediu şi lung, lucrurile vor arăta mult mai bine. România are semne importante de creştere economică pe termen mediu şi lung. Mai avem mult de recuperat atât în ceea ce priveşte consumul, cât mai ales salariile. România continuă să aibă cele mai mici salarii din Europa. Dacă ne gândim strict la partea de retail, putem spune că Bucureştiul, practic, nu a cunoscut criza: salariile sunt aproape duble faţă de restul ţării etc. Este nevoie de a adapta businessul la situaţia din piaţă".

În ceea ce priveşte o eventuală scădere a ratei dobânzii de politică monetară de către Banca Naţională a României (BNR), Nicolaie Chideşciuc a precizat că acest lucru nu ar ajuta creditarea, ci mai degrabă clienţii împrumutaţi în lei. "Creditarea a mers atât de bine şi pentru că intrau bani în România de la bănci din afară. O scădere a ratei dobânzii Băncii Naţionale nu ar ajuta. Contează mai mult cum transpui în realitate o rată a dobânzii. O reducere a ratei dobânzii BNR ar putea ajuta mult mai mult pe cei care au credite în lei decât să relanseze creditarea", a subliniat Chideşciuc.

O eventuală scădere a ratei dobânzii de politică monetară nu ar ajuta creditarea, ci mai degrabă clienţii împrumutaţi în lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb