China a acceptat creşterea importurilor din SUA

V.D.
Internaţional / 20 mai 2018

China a acceptat creşterea importurilor din SUA

China a acceptat să crească semnificativ achiziţiile de bunuri şi servicii din Statele Unite, au anunţat sâmbătă cele două ţări, fără să facă vreo referire la ţinta de 200 de miliarde de dolari menţionată anterior de partea americană, transmite Reuters.

Beijingul şi Washingtonul au convenit să discute în continuare despre măsuri în cadrul cărora China va importa mai multă energie şi mărfuri agricole din Statele Unite, pentru a reduce deficitul comercial de 335 de miliarde de dolari al SUA în relaţia cu China.

Declaraţia comună publicată la finalul negocierilor intensive care au avut loc la Washington nu a indicat dacă cele două ţări vor amâna sau vor renunţa la tarifele anunţate pentru bunuri în valoare de miliarde de dolari, care au provocat temeri referitoare la izbucnirea unui război comercial.

"A existat un consens de a lua măsuri concrete pentru reducerea deficitului comercial substanţial al Statelor Unite cu China. Pentru a răspunde necesarului de consum în creştere al poporului chinez şi nevoii de dezvoltare economică de înaltă calitate, China va creşte semnificativ achiziţiile de bunuri şi servicii americane", se arată în comunicat.

Preşedintele Donlad Trump avertizase că va impune tarife pentru bunuri chinezeşti în valoare de până la 150 de miliarde de dolari, pentru a combate practicile incorecte în domeniul drepturilor de proprietate intelectual şi transferul de tehnologie americană în China.

Beijingul a respins acuzaţiile şi a avertizat la rândul său că va lua măsuri de o amploare similară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb